MOLDOX LAB @ Cahul
Начало: 23/09/2017 - 00:00
Место: Cahul, Moldova
Цена: free

Asociația „MOLDOX, „”SVENSKA FILMSTUDION” (Suedia), “CONTACT-Cahul” și în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Creativă” au lansat MOLDOX LAB – ateliere de lucru pentru documentariștii din Moldova dar şi de peste hotare. MOLDOX LAB se va desfășura între 23 și 28 septembrie şi este parte componentă a „Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială – MOLDOX”, care se desfășoară pentru a doua oară în Moldova, la Cahul.

Atelierele MOLDOX LAB vor fi facilitate de către tutori internaționali cu o vastă experiență în domeniu și oferă sprijin fundamental tinerilor entuziaști, dar și îndrumare pentru producătorii cu experiență în realizarea documentarelor din Moldova dar și de peste hotare. La finalizarea fiecărui atelier, participanții își vor prezenta lucrarea gata la evenimentul de închidere al festivalului. Începând cu acest an, MOLDOX dorește să contribuie la industria filmului documentar din Moldova, organizând o sesiune de pitching (prezentare de proiecte) în fața unui consiliu de profesioniști din industria europeană. Trei cele mai reuşite proiecte vor fi selectate pentru a participa la programe de formare în Europa. Termen limită de aplicare este 10 septembrie. Participarea este gratuită.

Evenimentul este este finanțat de către „Swedish Institute Creative Force Programme” cu susținerea Ambasadei SUA în Moldova, Centrului Cultural Român, Goethe Institut prin intermediul Centrului Cultural German AKZENTE, Primăriei orașului Cahul și Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

MOLDOX e mai mult decât suma părților sale: www.moldoxfestival.com

Telegram