24 июня 2015

KOMPOT în Curte la Spălătorie

KOMPOT  în Curte la Spălătorie
26 iunie, ora 19:00, Eminescu 72
KOMPOT is back!
ca pe timpuri!
În curtea Spălătoriei!
cu muzică buna aleasă de:
ÎPS CHIRIL

Video screening, discotecă, discuții și compot.

19:00 – 20:00 ARTIST TALK

Discutăm cu Pavel Brăila, autorul conceptului pavilionului moldovenesc și Ovidiu Țichindeleanu despre Pavilionul Moldovei la World Expo 2015, expoziția mondială ce se desfășoară în perioada 1 Mai – 31 Octombrie 2015 la Milano, despre context, concept și procesul de lucru. În final vă invităm să vizionați un fragment din filmul “Joc. Energy of Life” prezentat în cadrul pavilionului.

Pavel Brăila, artist vizual și regizor. În 2002 a intrat cu lucrarea Shoes for Europe în selecția oficială a documenta 11. În 2014 participă la Manifesta 10 din Sankt Petersburg. A mai expus, printre altele, la Technisches Museum, Viena (2012), Neue Nationalgalerie, Berlin (2007), MUMOK Viena (2006), MIT List Visual Arts Center, Cambridge, Mass. (2005), Generali Foundation, Viena (2004), Bienala Periferic 6, Iași (2003). În 2010, filmul său Definetely Unfinished este premiat la Festivalul Internațional de Film Oberhausen.

Ovidiu Ţichindeleanu e filosof şi teoretician al culturii. Studii de filosofie la Cluj, Strasbourg şi Binghamton, Doctor în Filosofie (Binghamton University) cu o teză despre mediile moderne şi arheologia cunoaşterii la 1900, în curs de publicare în limba engleză. Co-fondator al revistei independente Philosophy&Stuff (1997–2001), co-fondator al platformei Indymedia România (din 2004). Redactor al revistei IDEA artă + societate şi coordonator de colecţie al editurii IDEA Design & Print. Editor, cu V. Ernu, C. Rogozanu, C. Şiulea, al volumului Iluzia anticomunismului (Chişinău: Cartier, 2008). Editor, cu Konrad Petrovszky, al volumului Revoluţia Română televizată. Contribuţii la istoria culturală a mediilor (Cluj, Idea Design & Print, 2009).

KOMPOT este un mix de forme de expresie artistică, comunicare, implicare şi participare.

Подписывайся