Festivalul „IA MANIA” revine în această vară cu cea de-a treia ediție
Telegram

Festivalul „IA MANIA”, organizat de K Lumea, revine în această vară cu cea de-a treia ediție. Evenimentul se va desfășura în același sat-gazdă – Holercani, raionul Dubăsari. De data aceasta, Festivalul Artelor Născute din Tradiții va dura două zile – 4 și 5 iulie.

TÂRG DE MEȘTEȘUGURI

Organizatorii invită artizanii din Moldova să-și expună lucrările realizate exclusiv manual: piese ale costumului popular, ceramică, fibră vegetală, lemn, bijuterii din diverse materiale, precum și piele, lână, pâslă, argint, ață sau combinații de materiale, artă vizuală, pictură, grafică, goblen, decorațiuni și jucării în stil etno. (Pentru înregistrare artizani click AICI)

poza1

TÂRG DE BUCATE TRADIȚIONALE

„Vă solicităm sprijinul pentru ca acest eveniment să devină o sărbătoare națională importantă pentru toţi locuitorii acestei țări, dar și să atragă cât mai mulți musafiri de departe”, spune Nata Albot, una din organizatoarele evenimentului. Cele mai iscusite gospodine și bucătari sunt așteptați să se înscrie la „IA MANIA” cu cât mai multe rețete de bucate tradiționale. Noutatea acestei ediții este un concurs al celor mai gustoase bucate tradiționale: ZIUA I: Sarmale și Plăcinte; ZIUA II: Zeamă și desert tradițional. (Pentru înregistrare gastronomie click AICI)

poza2

CONCURSUL ”MÂNDRIA”

Una dintre principalele atracții ale evenimentului este concursul „MÂNDRIA”, destinat tinerilor designeri. Aceștia își vor prezenta noile colecții prêt-à-porter, inspirate din frumoasa IE. Anul trecut, învingătoarele concursului tinerilor designeri „MÂNDRIA” au fost fetele de la Soulmates, care au reprezentat țara la Oxford Fashion Week, cu colecția exclusivă „Zbor”. În acest an, în cadrul concursului participă 17 tinere talente dornice de afirmare.

Premiile din acest an pentru câștigătorii concursului sunt:

Locul I: TABLETĂ+SMARTPHONE 2 în 1 + 7.000 lei

Locul II: TABLETĂ cu funcții de SMARTPHONE + 5.000 lei

Locul III: TABLETĂ cu funcții de SMARTPHONE + 3.000 lei

poza3

CONCURS DE ARTĂ MURALĂ

O altă noutate a celei de-a treia ediții de „IA MANIA” este organizarea unui concurs de artă murală, inspirat de tradiții, care este adresat tuturor artiștilor plastici, studenți, absolvenți. Competiția „Cai verzi pe pereți” îi provoacă pe participanți să creeze o schiță originală, inspirată din poveștile populare, costumul tradițional, obiceiurile de sărbătoare sau gastronomia basarabeană. Înregistrarea la concurs are loc până pe 26 iunie. Juriul va desemna trei câștigătorii, care vor fi premiați după cum urmează:

Locul I – 4.000 lei;

Locul II – 2.000 lei:

Locul III – 1.000 lei.

(Pentru înregistrare în concurs click AICI)

CONFERINȚA „PODUL DE FLORI”

„PODUL DE FLORI” reprezintă o reconstrucție simbolică a ceea ce înseamnă reuniunea și schimbul de experiență al artiștilor și artizanilor de pe ambele maluri ale Prutului. Aceștia își vor împărtăși experiența de transpunere a tradițiilor în arta modernă în cadrul unor sesiuni a câte 20 de minute .

Cei care vor împărtăși experiența lor din Moldova sunt: Renata Bodorin și Lilia Costișanu – autoarele păpușilor Lileta, Maria Cristea – Casa Cristea, Aliona Bereghici – Illustrator & designer, designerul Valentina Vidrașcu, Lorina Rulesya – creatoare de bijuterii, Mihai Stamati – designer industrial și Nata Albot – fondatoare K Lumea și autoarea cărții de bucate tradiționale „Moldova din bucătăria mamei mele”.

Invitații din acest an din Romania sunt: OANA IVAN – autoarea brandului Urzeala, Mihaela Ivan – creatoare de bijuterie modernă, Nicoleta Chirica – creatoarea brandului Iutta, ALINA ZARĂ – Mândra Chic, autoare de multiple proiecte de renaștere a valorilor românești, Cristina Chiriac – ambasadoare a antreprenoriatului feminin și salvatoare a iilor vechi autentice.

poza4

CONCERT

Cele două zile ale festivalului vor fi animate de seturi muzicale mixate de DJ Viktor Codek, dar și artiști din Moldova: ansambluri populare, dar și formații moderne.

poza5

IA MANIA BY NIGHT

Această ediție vine cu două zile de Festival „IA MANIA”. Cu această ocazie, organizatorii vor pregăti și o zonă de corturi pentru doritorii de a petrece și pe parcursul nopții. Pentru o mai bună organizare și logistică, atât din partea organizatorilor, cât și din partea celor care vor să rămână în Holercani pe noapte, doritorii sunt rugați să se înregistreze în prealabil AICI. Numărul de corturi acceptate pe stadion este limitat: maxim 50. Pentru cei care vor rămâne peste noapte la IA MANIA, organizatorii au pregătit un program special: IA MANIA by night: Jam session cu Mămăliga Warriors și vizionarea filmului cu aventura lor de la Mongol Rally.

poza6

Taxa de intrare la festival pentru o zi va fi de 50 de lei, pentru două zile 85 de lei.  Puteți cumpăra bilete și online AICI.

Festivalul „IA MANIA” este organizat de K Lumea, cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Ministerului Culturii și Agenției Turismului a RM, Ministerului Afacerilor Interne, precum și Gura Căinarului, Donaris Grup, METRO MOLDOVA, CASA IMAGO, YOUBESC, SUPER.MD, Betty Ice, Panilino.

Cu un program detaliat al celor două zile vom reveni în curând.

Telegram