Două seri cu recitaluri de excepție vă așteaptă pe 4 și 5 iulie la Festivalul „IA MANIA”
Spectacolul muzical din acest an, de la Festivalului „IA MANIA” vine cu două zile de concerte animate de artiști din Moldova: ansambluri populare,formații moderne, dar și seturi muzicale mixate de DJ Viktor Codek. În cadrul celor două zile vă veți alinta auzul cu următorii artiști:
Ansamblul Veselia
Cei prezenți la festival vor simți la IA MANIA un mic „cutremur” – produs de de remarcabila formație de dans popular din Moldova„Veselia”. Ansamblul s-a înființat în anul 1955 și are în prezent aproximativ 100 de membrii, de la studenți la oameni de afaceri. Anul acesta este unul aniversar pentru Veselia – 50 de ani activitate, sărbătoriți recent.
Victoria Mahu and Friends
Victoria Mahu, una dintre cele mai sonore voci pe care le-a avut vreo dată trupa „Millenium” revine acasă. De 8 ani este plecată în Franța, acolo unde a dus-o dragostea, iar acum, mai se pregptește să evolueze la Festivalul IA MANIA 2015 cu un recital de cântece folk, special plămadite pentru concertul din 4 iulie. Interpreta va evolua alături de bunul său prieten Igor Buzurniuc, cu care a cântat 4 ani în formația „Millenium”. Vika își mai dorește să cânte și o piesă pe scenă alături de mama sa, care a visat mereu să fie cântăreață, iar viața a decis altfel. Vă promitem că va fi ceva excepțional.
Orchestra lui Cristofor Aldea Teodorovici
Seara de sâmbătă se va încheia cu un recital susținut de Orchestra lui Cristofor Aldea Teodorovici. Alături de artist, spectatorii își vor aminti de cântecele de altă dată ale fraților Ion și Petre Aldea Teodorovici, în aranjamente moderne.
IA MANIA by Night
Pentru cei care vor rămâne peste noapte la IA MANIA, organizatorii au pregătit un program special: IA MANIA by night: Jam session cu Mamaliga Warriors și vizionarea filmului cu aventura lor de la Mongol Rally.
Vera Țurcanu & Friends
Interpreta Vera Țurcanu, cea care ne-a îndulcit cu vocea ei la Festivalul „Mai Dulce”, vine duminică, 5 iulie la IA MANIA, cu un program etno stilizat și alături de un band din care fac parte Mihai Postoronca, Andy Oncea și Denis Lungu. Surpriza acestei ediții este „Imnul IA MANIA” care va fi interpretat de Vera. Versurile și muzica piesei „Ia e mania mea!” au fost compuse chiar de interpretă.
Valy Boghean Band
Cele două zile de festival se vor încheia cu un recital de folk balcanic susținut de „Vali Boghean Band” cu cei mai virtuoși instrumentiști din Chișinău, școliți în străinătate,capabili să respire sincron și să dezlănțuie săli întregi de spectatori.
La Festivalul Artelor Născute din Tradiții vor evolua și ansambluri de cântece și dansuri populare tradiționale Zona Dubăsari: Lozioara, Șezătoarea, Șoimanii, Cucoara, Maleanca, Sălcioara, Comorile plaiului, Semănătorii, Codrencele și Nistrenii. Taxa de intrare la festival pentru o zi, va fi de 50 de lei, pentru două zile – 85 de lei. Puteți cumpăra bilete și online AICI.
Festivalul „IA MANIA” este organizat de K Lumea, cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Ministerului Culturii și Agenției Turismului a RM, Ministerului Afacerilor Interne, precum și Gura Căinarului, Donaris Grup, METRO MOLDOVA, CASA IMAGO, YOUBESC, SUPER.MD, Betty Ice, Panilino. Cu un program detaliat al celor două zile vom reveni în curând. Mai multe informații: klumea.eu sau Facebook.