Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale a desemnat cei mai activi membri ai anului 2015
În seara de 19 decembrie a avut loc cea de-a XXXVI-a Ședință Elitară din cadrul Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, unde după aproximativ trei ore și jumătate de joc membrii CMJI au încercat să desemneze sau să re-desemneze un nou magistru al Clubului.
Deja de ani buni, Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale organizează evenimente, sub forma unor competiții intelectuale, unde toți doritorii de a-și testa cunoștințele, dar și abilitățile de lucru în echipă, pot să-și îndeplinească intențiile. Fondat în anul 2000, Clubul reprezintă interesele unei comunităţi de tineri inteligenţi, ale căror valori fundamentale sunt informaţia, cultura, auto-educaţia şi implicarea civică. Pe parcursul celor 15 ani de existență, CMJI a reunit sute de persoane divizate în circa 60 de echipe ce participă la campionatele, cupele naționale și internaționale și ședințele Clubului.
În cadrul Ședințelor Elitare pe final de an, CMJI premiază cei mai activi și remarcabili membri, dar și organizează competiții intelectuale, din urma cărora este ales sau re-ales un magistru al Clubului. Din păcate, în data de 19 decembrie nu a fost una norocoasă pentru un viitor magistru. În schimb, au fost desemnați cei mai remarcabili membri CMJI:
Autorul anului – Ion-Mihai Felea
Una din întrebările ce aparține lui Ion-Mihai Felea este despre restauratorii basilicii sfântului Francis din orașul Assisi, care au găsit imaginea unui diavol într-un nor de pe fresca capelei. Descoperirea a fost posibilă datorită unei observații atente. Articolul care relata descoperirea avea drept titlul o expresie cunoscută. Care expresie?
Răspuns: Diavolul se ascunde în detalii
Evenimentul anului – Cupa Orașelor 2015
Echipa anului – 10 Lei
Echipa cu cel mai bun rezultat internațional – Google-Moogle
Jucătorului anului – Veronica Vragaleva
Premiul Fair-Play – Echipa Asachi
Cel mai activ voluntar – Alexandra Șerșun
Partenerul anului – Ministerul Culturii al RM
Întrebarea anului – Întrebarea despre „Speranță” de Maxim Cumpănici
Textul celei mai bune întrebări:
A lui Lenin – în anul 1939, la 15 ani după el – a confirmat o expresie binecunoscută. A lui Stalin – în 1932, cu 21 de ani înaintea lui – a infirmat-o. Numiţi această expresie în rusă sau echivalentul său în română.
Răspuns: Надежда умирает последней / Speranţa moare ultima
Comentariu: Ambii au avut sotii pe nume Nadejda. Soţia lui Lenin a murit după el, iar a lui Stalin – înainte de acesta
Urmărește și implică-te în activitatea Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. Pagina oficială o găsești aici.
Autor și poze: Ilona Spesivțev