#3 Orașul și culturile lui cu Virgiliu PÂSLARIUC
#3 Orașul și culturile lui cu Virgiliu PÂSLARIUC
Orașul Chișinău în modernitate: 1812-1990
Un ciclu de prezentări în cadrul programului Bibliotecii Spațiului Public
21 mai 2015, ora 18:00
Zpaţiu (Casa Zemstvei Guberniale, str. Al. Şciusev 103, Chişinău)
Nici un discurs nu a fost în stare să configureze, transfigureze, dar şi să desfigureze într-atât fizionomia Chişinăului ca discursul „modernităţii”.
Văzută ca o opoziţie a „tradiţiei”, Puterea era nevoită să (re)inventeze în permanenţă ambii termeni, fiindcă unul îl legitima pe celălalt, adesea dându-le sensuri contractorii în funcţie de regimurile care se succedau.
În perioada anilor 1812-1990 regimurile se schimbau caleidoscopic, fiecare din ele lăsând amprente adânci asupra peisajului urbanistic. Modernizarea clasică (urbanizarea, industrializarea, raţionalizarea) din epoca imperială rusă, a fost înlocuită de spiritul eclectic din perioada românească care a combinat „tradiţionalismul”, căutarea specificului naţional, cu experimentele hipermoderniste, gen (bauhaus), dar fără a atinge cumva zestrea moştenită.
Regimul sovietic, revoluţionar în esenţa lui, a măturat ambele tradiţii, de fapt le-a „marginalizat”, paradoxal, conservându-le în centru (istoric), plasând accentul de greutate pe fostele suburbii, devenite microraioane. Conflictul / coabitarea dintre cele trei „tradiţii” modernizatoare constituie nucleul identitar al Chişinăului de azi.
Virgiliu PÂSLARIUC este Doctor al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, conferenţiar universitar şi prodecan la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova.
Vitalie SPRÎNCEANĂ
Orașul post-socialist: transformări, procese, perspective
25 iunie 2015, ora 18.00
Ovidiu ȚICHINDELEANU
Economia urbană în post-socialism
30 iulie 2015, ora 18.00
Dinu GUȚU
Subculturi, liminalitate și cultura dominantă: orașul în timpul unui meci de fotbal
10 septembrie 2015, ora 18.00
Aceste prezentări fac parte din ciclul Orașul și culturile Lui și sunt organizate sub egida Bibliotecii Spațiului Public, proiect susținut de Fundația Culturală Europeană în cadrul progamului Acțiune Colectivă pentru Bunurile Comune.
Ciclul Orașul și Culturile Lui își propune să abordeze din multiple perspective – istorică, antropologică, filosofică, politică, economică, artistică – tema ORAȘULUI și a vieții urbane.
#3 The city and its cultures with Virgiliu PASLARIUC
Chisinau in modernity: 1812-1990
A cycle of presentations in the frame of Public Space Library program
May 21, 2015, 6 pm
Zpace (Al. Sciusev str. 103, Chisinau)
No narrative could configure, transform but also deteriorate so much the physiognomy of Chisinau as the narrative of “modernity”.
Being always seen in opposition to “tradition”, the Power was forced to constantly (re)invent both terms, because one was needed in order to legitimize the other, depending on the political regime in charge. In the period 1812-1990 there were several major changes in the political regime of the city and each one of them left deep traces on the urban landscape.
The classic modernization (urbanization, industrialization, rationalization) during the Russian Imperial Era was replaced by the eclectic spirit of the Romanian period when “traditionalism” was combined with the search for the national specificity, with hypermodernist experiments (ex. Bauhaus). These experiments, however, were not able to change the inherited city.
The soviet regime, revolutionary in its essence, cleared both traditions marginalizing them. At the same time, in a very paradoxical way, it also conserved them, especially the (historical) center, putting the emphasis on the former suburbs, now microraions.
The conflict between these three modernizing “traditions” is still defining, in a very fundamental way, the identity of Chisinau today.
Virgiliu PASLARIUC holds a PhD from the Faculty of History of “Al.I.Cuza” University of Iasi. He is currently teaching at Faculty of History and Philosophy at State University of Moldova.
Vitalie SPRINCEANA
The post-socialist city: transformations, processes, perspectives
June 5, 2015, 6 pm
Ovidiu TICHINDELEANU
Urban economy in post-socialism
July 30, 2015, 6 pm
Dinu GUTU
Subcultures, liminality and the dominant culture: the city during a football game
September 10, 2015, 6 pm
These presentations are part of the series City and Culture and are organized under the umbrella of the Public Space Library program, a project supported by the European Cultural Foundation, in the framework of Connected Action for the Commons program.
The series City and Culture aims to explore the city and the urban life from a variety of perspectives: anthropological, historical, philosophical, political, artistic etc.