WE SINGING COLORS ajung la Chișinău cu noul lor album (INTERVIU)
Avem noutăți foarte bune pentru acest sfârșit de săptămână. Pe 5 iulie la Muzeul Zemstvei ne așteaptă un eveniment special cu expoziție George Roșu și concert We Singing Colors.
Ne plac mult cei de la We Singing Colors și am decis să-i scoatem la o vorbă bună, să discutăm despre muzică, inspirație și noul lor album “Made of wool, made of heavy metal” cu care ajung și la noi.
Pornit în 2010, inițial ca proiect solo al lui Andrei Hațegan (The Amsterdams), We Singing Colors a devenit în scurt timp trupă full time cu live-uri și videoclipuri. În aprilie 2014, au lansat primul lor album, în care au pus toate lucrurile bune care li s-au întâmplat în cei 4 ani, plus multe piese noi.
Cine sunteți voi? Care e povestea din spatele We Singing Colors?
Proiectul a început în urmă cu 4 ani, atunci când mi-am dat seama ca vreau să explorez și alte zone muzicale pe lângă The Amsterdams. Mai liniștite, în care singura decizie de compoziție și tot controlul să fie la mine.
A fost foarte instinctual, am ajuns acasă după o noapte lungă, am compus o piesă, am căutat versuri de la Edgar Allan Poe pe net și câteva ore mai târziu, am găsit și numele. Inițial era We Sing In Colors, ulterior simplificat/complicat în We Singing Colors. Piesa la care mă refer se numește “Alone”, e și ea pe albumul lansat anul ăsta.
Înainte de primul concert, cu o luna, i-am propus Roxanei sa cânte cu mine, am repetat și de atunci am mers tot înainte cu concerte, clipuri și multe piese compuse. În vara anului trecut ni s-a alaturat la tobe Vlad Ionescu, iar de curând avem și un colaborator (momentan) la bass, Narcis Axinte (Harlequin Jack & more).
La Chișinău veniți cu primul vostru album „Made of wool, made of heavy metal”. Care e mesajul albumului, ce semnifică acest nume?
E primul nostru album și trebuia să fie o sumă a ceea ce am făcut în tot timpul ăsta. Am adunat toate single-urile, am ales și am ajuns la 11 piese care reprezintă fiecare câte o etapă din ce a însemnat trupa. Numele îl aveam de foarte multă vreme în minte, s-a ales singur cumva și cred că exprimă cel mai bine ceea ce facem noi. “The duality of mankind, sir”, vorba soldatului din filmul Full Metal Jacket.
Chiar ne-a zis cineva că avem un sound foarte “wooly”. Mesajele albumului se află ascunse în versurile fiecărei piese și cel mai bine se descifrează la un pahar de vin, cu coperta albumului în mână și cu cd-ul în cd player, pentru cei care mai folosesc așa ceva.
Despre ce e muzica voastră, în ce gen o încadrați?
În genul “muzica de ascultat și de dat mai departe daca ți-a spus ceva”. E despre cum jobul perfect înseamnă de cele mai multe ori sfârșitul lumii (End of the world), despre lupi dezbrăcați care aleargă noaptea pe bulevardul Magheru (Cântec de seară) sau minciunile de pe Facebook (Daydreams).
E multă dragoste în piese, fie ea impărtășită sau nu, dar e multă dragoste acolo și voie bună cât cuprinde, chiar și în tristețea anumitor piese. Cum ziceam, dualitatea din numele albumului vine în primul rând din piesele pe care le facem.
Se știe că vă place să cântați în locații mai puțin obișnuite cum ar fi taxi, parcuri, acoperișuri. Există o altă locație inedită în care visați să dați un concert si nu ați apucat s-o faceți?
Sub turnul Eiffel.
Pentru cine cântați voi? Cine este fata sau băiatul care vă ascultă muzica?
Publicul e foarte divers și asta ne face să credem că suntem pe drumul cel bun. Am început să mă feresc de oamenii care ascultă un singur gen de muzică, merg în același club și vorbesc despre același lucru. Și când zic asta, mă feresc mai ales de mine. Am văzut că nu prindem foarte mult la naziști și la cei cu urechi pătrate.
Unde țintiți să ajungeți cu muzica voastră?
Cred ca e același vis de când ne-am apucat, să ajungem să facem cântecul perfect. Să-l asculți și să zici, “vai, dar știu piesa de când m-am născut, chiar ei o cântă? Wow”. Și în principiu să ajungem să ne cântăm piesele în toată lumea, pentru că momentan nu știu o limbă mai universală decât muzica.
Ce vă place la Chișinău și ce melodie de pe albumul vostru credeți că s-ar potrivi s-o ai în căști pe aici?
Cu siguranță “Cântec de seara” e de ascultat în căști într-o zi de august / septembrie, pe la 9 seara. La Chișinau am avut parte tot timpul de o primire ca-n filme, public curios, vreme aproape perfectă, mancare mai bună ca în România, deci ne place cam tot.
Cum se naște muzica voastră?
Dintr-o idee sau un vers care te lovește pe stradă sau în timp ce ții chitara în mână. Restul se dezvoltă la sală. Dar de cele mai multe ori, există o presiune pozitivă sau negativă care te face să “scuipi” piesele din tine ca un vulcan. Cred că momentul ăla trebuie valorificat la maxim.
Care a fost cel mai inspirațional moment pe care l-ați avut în istoria We Singing Colors?
Uite, de exemplu atunci când am ales să luăm taxiul condus de șoferul cu o singură mână și să filmăm “Day for my eyes” înăuntru. M-am întâlnit recent cu domnul Manuta, a rămas că mergem să facem episodul 2.
Care a fost cel mai nebun lucru pe care l-ați făcut in viața voastră?
Am aterizat cu parapantă într-o cireadă de vaci, fix la primul zbor singur.
Ce vă place să faceți atunci când nu sunteți prin studio, la înregistrări sau concerte?
Să merg mult pe jos, mai nou m-am băgat tare pe Solitaire, și să vizitez cât mai multe locuri în care nu am ajuns în viața mea. Mi-ar placea la Chișinau să văd Parcul Valea Morilor, am tot auzit de el, am trecut pe lângă, dar nu am apucat să intru.
Ce muzică/trupe vă inspiră?
Îmi dau seama că ascult mult mai puțină muzică decât înainte, dar reascult din ce în ce mai atent și cu alte urechi trupe care nu-mi ziceau nimic înainte. Acum, de exemplu, Enigma.
