10 termeni din artă care nu înseamnă ceea ce ai crezut până acum
Telegram

10 termeni din artă care nu înseamnă ceea ce ai crezut până acum

Jeff Koons, unul din cei mai de succes artiști americani, după Andy Warhol, alături de lucrarea lui ”Lalele.” PC: loveisspeed.blogspot.com

Jeff Koons, unul din cei mai de succes artiști americani, după Andy Warhol, alături de lucrarea lui ”Lalele.” PC: loveisspeed.blogspot.com

Arta devine mai contemporană ca niciodată. Tot ce mișcă este artistic, tot ce se instalează, se scoate din anus și vagin, are șansele să devină artistic mai mult sau mai puțin. Pentru artiști acum mai mult ca nicioadată nu există tabuuri sau limite și restricții. Spectatorul dă din cap, spune vreo două cuvinte auzite de nu știu de unde și gata! Se spală pe mâini și se întoarce cuminte la serialul preferat și sticla de bere. Anume vocabularul arată cât bine știi ce se întâmplă în lumea artei, deși în prezent lumea face abuz de el, aruncând cu termeni la stânga și dreapta. The Huffington Post a încercat să-și salveze cititorii de situații jenante și a făcut lista cu 10 cei mai utilizați termeni din artă și ce însemnă de fapt.

10-art-termeni-01

Una din lucrările realizate după instrucțiunile lui Sol LeWitt. PC: massmoca.org

cifra_01   Postmodernism

 

”Postmodernism” este cuvântul pe care-l auzi deseori când se vorbește despre romanele lui Don DeLillo, înregistrările lui Philip Glass sau citând ceva din ”ad nauseam”-ul lui Foucault. Logic acesta ar trebui să însemne ”tot ce urmează după modernism,” dar termenul, de fapt, se referă la o schimbare foarte specifică în esteticul artei, arhitecturii și literaturii din secolul XX. ”Postmodernismul” a fost o reacție, sau chiar mai mult, respingerea la tot ce era ”modernism”. În timp ce gânditorul ”modern” a căutat adevăruri științifice, filozofice și spirituale, mintea ”postmodernă” este sceptică la orice teorii sau ideologii, care pretind certitudine absolută. În schimb, pledează pentru adevăruri relative, experiența personală și interpretările individuale ale lumii. Exemple de artiști postmoderniști ar fi: Sol LeWitt ( cunoscut pentru furnizarea instrucțiunilor la operele sale de artă, astfel încât oricine să poată reproduce un ”LeWitt” original) și Lawrence Weiner.

Clădirea Chrysler Building - un zgârie-nori din New York, realizat în manieră Art Deco, a fost proiectat și realizat de arhitectul american William Van Alen. PC: anartteacherindenver.blogspot.com

Clădirea Chrysler Building – un zgârie-nori din New York, realizat în manieră Art Deco, a fost proiectat și realizat de arhitectul american William Van Alen. PC: anartteacherindenver.blogspot.com

cifra_02    Art Deco

 

Uneori este foarte tentant să le spui lucrurilor vintage ”art deco” dar asta ar fi o mare greșeală. Conform dicționarului Merriam-Webster, ”art deco”este “un stil de design popular în anii 1920 și 1930, caracterizat, în special, prin contururi îndrăznețe, forme geometrice, zig-zaguri și utilizarea noilor materiale.” Vinovat de popularitatea termenului se face arhitectul Le Corbusier, iar reprezentările cele mai vădite ale termenului sunt clădirile Chrysler Building și La Maison Cubiste.

Una din lucrările monocromatice, ale fotografului francez Henri Cartier-Bresson. PC: Henri Cartier-Bresson

Una din lucrările monocromatice, ale fotografului francez Henri Cartier-Bresson. PC: Henri Cartier-Bresson

cifra_03    Monocromatic

 

Surprinzător sau nu dar ”monocromatic” nu înseamnă alb-negru, termenul se descifrează drept ”o singură culoare sau nuanță” de la cuvintele ”mono” și grcescul ”chroma” pentru culoare. O lucrare monocromatică implică diferite nuanțe și tonuri, având la bază una din culorile negru, albastru, roșu și verde, etc.

Una din lucrările pictorului rus Wassily Kandinsky. PC: Wassily Kandinsky

Una din lucrările pictorului rus Wassily Kandinsky. PC: Wassily Kandinsky

cifra_04    Expresionism

 

”Expresionism abstract.” ”Neo-expresionism.” ”Expresionism german.” Este dificil să înțelegi diferența dintre aceste clasificări, fără a cunoaște, în primul rând, ceea ce este de fapt ”expresionismul.” Artiștii expresioniști au scopul de a surprinde emoțiile subiective și sentimentele unei persoane, în locul realității obiective, drept răspuns la anumite obiecte și evenimente. Exemple de artiști expresioniști ar fi: Wassily Kandinsky, Paul Klee sau Mary Wigman.

Pisoarul francez-americanului Marcel Duchamp a fost declarat cea mai influentă operă de artă a secolului XX. PC: tate.org.uk

Pisoarul francez-americanului Marcel Duchamp a fost declarat cea mai influentă operă de artă a secolului XX. PC: tate.org.uk

cifra_05   ”Readymade” sau ”Gata-făcut”

 

”Readymade” sună ca un termen folosit pentru a descrie produsele semipreparate, dar datorită lui Marcel Duchamp, acesta se referă la o metodă de producție care implică prezentarea obiectelor găsite, drept artă. Iată definiția pe care o dă Muzeul de Artă Modernă: ”un readymade este un obiect prefabricat, izolat din contextul său funcțional și ridicat la rangul de artă, prin simplul act de selecție a unui artist.”

Lucrarea din bronz ”Forme unice de continuitate în spaţiu” a sculptorului italian Umberto Boccioni. PC: cammordsith.wordpress.com

Lucrarea din bronz ”Forme unice de continuitate în spaţiu” a sculptorului italian Umberto Boccioni. PC: cammordsith.wordpress.com

cifra_06 Futurism

 

Uitați de ”futurist” pentru că ”futurism” înseamnă ceva cu totul diferit! Apărut în Italia secolului XX, mișcarea de artă a subliniat și glorificat concepte cum ar fi viteza, tehnologiile, tinerii, industriile și pericolele. Artiști precum Umberto Boccioni, au pictat mișcarea și dinamismul mașinilor, împreună cu frumusețea întinsă a peisajelor urbane.

”Balloon Dog” - una din lucrările artistului american contemporan Jeff Koons. PC: vocativ.com

”Balloon Dog” – una din lucrările artistului american contemporan Jeff Koons. PC: vocativ.com

cifra_07Contemporan

 

Pentru curatorii din muzee, distincția dintre arta modernă și cea contemporană, este la fel de evidentă ca diferența dintre o legumă și o bucată de friptură, dar nu și pentru toată lumea. Această diferență ține mai mult de cronologie. Operele de artă modernă fac parte din perioada anilor 1860 și 1970, și cuprind genuri ca fovismul, cubismul, expresionismul, o mare parte din minimalism și pop art. În schimb cea contemporană este ”făcută și produsă de artiștii din zilele noastre.” Practic tot la ce te uiți azi și îți spui că ”și un copil de la grădiniță desenează mai bine!” , ”bucata asta de ghips stă în muzeu și este păzită?!” sau ca în imaginea de mai sus ”acest câine costă de la 35 de milioane de dolari și mai mult.”

Vizitatorii muzeului de artă din Veneția, admiră una din lucrările artistului armean-american Arshile Gorky. PC: whatmimiwrites.blogspot.com

Vizitatorii muzeului de artă din Veneția, admiră una din lucrările artistului armean-american Arshile Gorky. PC: whatmimiwrites.blogspot.com

cifra_08 ”Shade” sau ”Nuanță”

 

Ați folosit, probabil, până acum, cuvintele ”nuanță”,”hașură”, ”umbră” și ”ton” în mod incorect, cel puțin, în sensul artistic al acestora. În primul rând, ”nuanță” este un cuvânt folosit pentru a desemna cele 12 culori pure din paleta de culori: cele trei culori primare, trei culori secundare, terțiare și șase culori. Respectiv o ”tentă” este oricare dintre cele 12 culori, cu alb adăugat. O ”nuanță” este orice culoare cu negru adăugat. Și un ”ton” este orice culoare combinată cu alb-negru (gri). Simplu de tot!

Lucrarea sculptorului român Constantin Brâncuși – ”Muza adormită.” PC: art-yearly.tumblr.com

Lucrarea sculptorului român Constantin Brâncuși – ”Muza adormită.” PC: art-yearly.tumblr.com

cifra_09Avant-garde

 

Dicționarul Merriam-Webster definește ”avant-garde” drept ”o intelectualitate care dezvoltă concepte noi sau experimentale, în special în domeniul artelor.” Dicționarul Oxford pare să fie de acord, descriind termenul drept ”idei și metode noi, experimentale în artă, muzică sau literatură.” Deci, în acest caz, posibil că este incorect să descrii orice roman și proiect de artă radical drept ”avant-garde.”

Una din lămpile Akari create de artistul american-nipon Isamu Noguchi. PC: observer-reporter.com

Una din lămpile Akari create de artistul american-nipon Isamu Noguchi. PC: observer-reporter.com

cifra_10    Modernul din mijlocului secolului

 

Cel mai simplu mod de a defini modernul din mijlocului secolului ar fi: evoluția designului modern, de la mijlocul secolului XX. O explicație mai nuanțată, o puteți găsi în cartea scrisă de Cara Greenberg.

AUTOR: Nata Andreev

Telegram