Orașul care nu ne aparține

Noi  am crezut că orașul acesta ne aparține. Noi  am crezut că străzile Chișinăului pot fi frumoase și că acestea pot fi un soi de șevalet pentru noi. Noi am crezut că putem să facem oamenii din fiecare sector să zâmbească atunci când se trezesc dimineața și merg la serviciu triști, cu capurile plecate.

Noi am vrut să implementăm proiecte, să folosim banii, timpul și forțele noastre pentru toate astea. Noi ne numim Papergirl și suntem o mână de oameni care au pus la cale o serie de proiecte pentru fiecare sector al orașului. Primul nostru proiect era dedicat oamenilor de la Ciocana. Noi ne doream să înfrumusețăm coșurile de gunoi de pe aleea Mircea cel Bătrân. Am făcut romanițe din hârtie colorată și ne-am pornit să le lipim, noaptea trecută. Totul trebuia să arate așa:

Noi n-am crezut că ne va prinde poliția, deși am făcut suficiente glume despre asta. Cei doi polițiști care au dat peste noi ne-au spus că ne duc la sector. Dar, mai ales, ne-au spus că fetele dintre noi sunt  ”foarte simpatice” și că ”la vârsta voastră, ar trebui să aveți un prieten sau un copil pe care să-l legănați acum acasă, nu să vă ocupați cu lipitul floricelelor”. După încă vreo jumătate de oră de discuții și ușoare depășiri de atribuții, ne-au spus că ne lasă doar cu un avertisment și cu condiția că dezlipim totul. De aceea, proiectul nostru grandios s-a terminat așa:

Textul acesta este scris la cald, la câteva minute după ce s-a întâmplat totul. Noi stăm cu toții adunați la bucătărie și încercăm să ne dăm seama cum ne simțim. Deși râdem, noi știm că suntem dezamăgiți, ne întrebăm ce vom face cu florile, ne gândim ce să facem cu celelalte proiecte sau de unde să cumpărăm cel mai ieftin bilet de avion și ce țară oferă mai ușor azil politic. Puteți veni cu sugestii.

PS: Noi încă mai credem că  bordurile date cu var alb arată oribil.

Papergirl