AFIŞA: SPĂLĂTORIE// 24-28.10
În această săptămână “Spălătorie” vine cu o număr de evenimente diverse, ce vă vor bucura ochii, urechile şi mintea. Proiecţii de filme, teatru şi tradiţionalul Kompot, dar şi nu numai.
Pentru cei ce încă nu sunt familiari cu localul “Spălătorie” vă informăm că-l puteţi găsi pe strada Mihai Eminescu 72, un pic mai sus de intersecţia Eminescu / Alexandru cel Bun.
Miercuri, 24 octombrie
Proiecţie film – Zidane: A 21st Century Portrait
Ora: 20:00
Intrare liberă!
Zidane: A 21st Century Portrait este un documentar cu un singur personaj: Zizou însuşi. Filmul îl surprinde pe fostul galactic în timpul meciului cu Villarreal, de pe 23 aprilie 2005, la care au fost prezenţi circa 80000 spectatori. Zidane a fost filmat pe toată durata partidei cu 17 camere sincronizate (HD şi 35 mm), iar rezultatul artistic de la final aparţine regiei coordonată de Douglas Gordon şi Philippe Parreno.
Muzica de fundal este asigurată de Mogwai, o formaţie post-rock din Scoţia, iar efectele speciale adaptate fotbalului aduc un plus de realism imaginilor.
Cele 90 de minute a filmului au fost montate în 9 luni.
Joi, 25 octombrie
Lectură-performance – Moldova Sucks!
Ora: 20:00
Preţ bilet: contribuţie opţională – 40, 60, 80 lei
O interpretare de Viorel Pahomi, Doriana Talmazan şi Irina Vacarciuc.
Pentru rezervări contactaţi-ne cu un apel/sms (cu excepţia websms) la 060439914 sau pe mail la [email protected]
Rezervările se pot face până la ora 12:00 în ziua spectacolului. Rezervările neonorate se anulează cu 30 minute înainte de ora începerii spectacolului.
Spectacolul va avea loc în sala pentru nefumători şi va dura 1 oră şi 25 minute.
Vineri, 26 octombrie
Party – Kompot la Spălătorie
Ora: 20:00
Intrare liberă!
VJ-ială, discuţii, discotecă și compot.
Muzică cu 20Fifty – Proiectul
Sala fumători: Buddha’s Finest Records / Structure Paris (Mainroom) – Experimental Hip-Hop / Future Beats / Techno
Sala nefumători: NuriNight – (Chillroom) Jazz-Hop / Experimental Hip-Hop / Nu-Soul | ElectriqueAvenue – National Techno / Minimalistic Art Records
KOMPOT este un mix de forme de expresie artistică, comunicare, implicare şi participare.
Duminică, 28 octombrie
Proiecţie film – Reclaiming the City
Ora: 19:00
Intrare liberă!
RECLAIMING THE CITY, 64’, 2012
un film de Ştefan Rusu
Printr-o îmbinare complexă de excursii, interviuri şi intervenţii în spaţii publice, filmul prezintă o serie de obiective din Noul Berlin care exemplifică în mod unic contradicţiile şi tensiunile memoriei sociale şi ale identităţii naţionale prezente la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea. Conceput ca un documentar de investigaţie, filmul reprezintă o explorare a proceselor dramatice de restructurare socio-economice, a transformării fizice a oraşului de după căderea Zidului Berlinului şi a impactului proceselor de gentrificare asupra spaţiilor publice.
Filmul porneşte de la o serie de tururi de oraş, avându-i drept ghizi pe Svetlana Hagen, Erik Göngrich, Jochen Becker, Mathias Heyden şi Berndt Langer, care-l conduc pe privitor prin cartiere precum Kreuzberg, Neukölln şi Prenzlauer Berg, zone blocate într-un ciclu continuu de gentrificare. Pe parcursul acestor deplasări revizităm Aeroportul Tempelhof, bântuit de fantomele Războiului Rece, şi urcăm pe cupola Reichstag-ului, transformat dintr-un simbol al înfrângerii într-un templu al democraţiei.
Drumul continuă, şi vizităm o serie de foste şi actuale squat-uri, pentru a le compara cu iniţiativele şi modelele recente de rezistenţă urbană. Urmînd acest itinerar, filmul aduce în centrul atenţiei agenţi ai schimbării – lucrători şi activişti culturali – explorând dimensiunea politică a spaţiului public.
Comisionat de Bienala de la Berlin (editia a 7-a) şi co-produs de Centrul KSAK pentru Artă Contemporană din Chişinău, cu sprijinul Institutului Goethe/Bucureşti, a Fundaţiei ERSTE/Viena şi a Institutului Cultural Român/Berlin.
Ştefan Rusu este artist vizual, curator, editor şi cineast; locuieşte şi lucrează în Chişinău şi Bucureşti. Programul său artistic/curatorial este preocupat de procesele de transformare şi schimbările ce au survenit în societăţile post-socialiste după 1989.