Slava Sambriș face teatru  la „Etajul 5”

Stimați telespectatori, vă rugăm să deconectați telefoanele mobile și să păstrați liniștea. Vorbește Slava Sambriș. Despre cântărețe fără păr, despre diavoli și dumnezei, absurd și comuniști. Vizionare plăcută!

Actul I.

La un moment dat Slava Sambriș a renunțat la teatru.

Ziceam că nu mai are rost să continui. Proiectul teatral „Etajul 5” m-a scos din această stare. Eram cu niște prieteni, actori, de ziua orașului anul trecut, și ne gândeam că trebuie să facem ceea ce vrem, ceea ce ne place, căci trece viața pe lângă noi. A apărut o idee bazată pe entuziasm și eu, dacă am decis că vreau să fac asta, nu mă las.

Actul II.

„Cântăreața cheală” este prima piesă jucată în cadrul proiectului teatral „Etajul 5”

Proiectul teatral „Etajul 5” este ideea unui grup de actori. Scopul nostru este explorarea dramaturgiei contemporane, texte cu tentă socială, necesare aici – la noi, având la bază tema egalității sociale și profesionale între bărbat și femeie, discriminarea de orice gen, familii distruse, problema educației, oameni vulnerabili, etc… Toate astea arătate într-un limbaj teatral.

Eduard Cernat, „Cântăreața cheală”

Mi-ar plăcea să abordez păpușa (ca element de teatru de păpuși), într-un text dramatic.

Un alt punct de pornire al proiectului a fost faptul că mulți absolvenți ai facultății de Teatru nu reușesc să se angajeze în domeniu și sunt nevoiți să-și găsească alte joburi sau pleacă peste hotare. Din „Etajul 5” fac parte trei proaspeți absolvenți.

Știm, e destul de greu la început, dar sperăm – pe parcurs – să se echilibreze lucrurile, să înțeleg și eu mai bine cum trebuie să funcționeze totul.

Oamenii din echipă se aleg firesc, de la sine, adică cei care vor să rămână și cei care nu vor, din motive neclare, se aleg în funcție de nivelul de educație teatrală pe care l-au primit în facultate. Asta ne bucură.

Succesul spectacolului jucat la AMTAP ne-a încurajat să pornim acest proiect independent.

Actul III.

Sambriș a montat pentru prima oară „Cântăreața cheală” cu studenții de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

L-am regizat la cursul lui Vlad Ciobanu, studenții, care acum sunt actori, erau în anul IV. Am început lucrul la acest text în ideea unui spectacol de licență. A funcționat.

Actul IV.

Acest spectacol, montat la fel de Sambriș, s-a mai jucat și în Teatrul de Păpuși „Ognivo”, din Moscova

Am fost invitat să montez un spectacol, iar eu am ales „Cântăreața cheală” pentru că mi s-a părut potrivit pentru păpuși, vorba lui Ionesco – „Personajele mele din „Cântăreața cheală” sunt ca niște marionete”. N-am greșit cu alegerea textului.

Prezența păpușilor în scenă amplifică momentul caricatural, subliniază mai exact aspectul degenerării rasei umane și a relațiilor dintre oameni.

E curios să descoperi păpușa, cum râde, vorbește, privește, merge etc… – cumva asta provoacă un alt nivel de interes.

Actul V.

Alegerea unei piese din teatrul absurdului a fost un risc pe care și l-au asumat.

În teatrul absurdului nu trebuie să încerci să găsești logică în text. Aici aparent nimic n-are niciun sens, dar deține, în același timp, conotații profunde. Fiecare personaj este construit și funcționează după logica sa. Fiecare are dreptatea sa, dar nu este înțeles, își argumentează cele spuse, dar tot nu este înțeles, asta naște comicul absurd. Trebuie să privești spectacolul în ansamblu, atmosfera piesei este unul din elementele importante.

Noi toți suntem absurzi, dar nu ne dăm seama de acest fapt.

Chiar la premieră am auzit oameni care au spus că nu au înțeles mare lucru, iar o mare parte vorbeau despre cât de des acționăm, vorbim fără niciun sens, că nu comunicăm, că nu ne auzim, că avem idei preconcepute despre cum trebuie sau cum nu trebuie să trăiești, despre o lume ratată. Asta m-a bucurat.

La spectacol se râde deseori cu treabă și fără treabă. Eu nu pot să controlez asta in timpul actului.

Nu dau publicului mură-n gură. Nu ăsta este scopul meu.

Actul VI.

Prezența „glumițelor” autohtone în spectacol – un risc pe care nu și l-au asumat.

Dacă sunt făcute cu gust, inteligent – gag-urile prind la public. De fiecare dată când faci o adaptare trebuie să fii atent… Noi si până acum ne chinuim cu asta. Mie personal nu-mi plac poantele care prind la public așa, numai ca să fie de râs. Plus la toate e o cale ieftină, o cale ușoară.

Când a fost jucat la AMTAP „Cântăreața cheală”, în text s-a intervenit cu bancuri și alte momente de adaptare in contextul Academiei. Am renunțat la ele. E prea prețios textul, ca să-l strici cu poante ieftine.

Actul VII.

„Cântăreața cheală” s-a jucat deja de patru ori, iar spectatorii au umplut de fiecare dată sala din Tipografia 5.

Spațiul nonconformist în care a avut loc spectacolul, mi se pare foarte potrivit, și textul e de același gen… Oricum, piesa aceasta, se potrivește mai bine într-un astfel de spațiu decât în sala unui teatru tradițional.

“Cântăreața cheală”
regie Slava Sambriș / Inna Colbasyuk & Alexandru Crilov.

Lumea nu vine la teatru, în general, din cauza noastră, a artiștilor.

Publicului trebuie să-i trezești curiozitatea, interesul. Contează ce texte abordezi, contează cum le abordezi, e nevoie de acel „proaspăt” în spațiul MD, iar aceasta nu-i ușor deloc să-l găsești…

Actul VIII.

În cadrul „Etajul 5” a mai avut deja loc o premieră – spectacolul „Dawn-way”

A fost jucat deja de două ori. E vorba de un text de Oleg Bogaev, din anii 2000, despre indiferența umană, despre pariul dintre Dumnezeu și Diavol. Un înger care este lăsat în drum, e călcat de mai multe mașini din care ies diferite cupluri din diferite categorii, pături sociale. Toți îl lasă rănit, nimeni nu-l salvează…

DAWN-WAY, regie Slava Sambriș

Limbajul este adaptat, localizat, este unul stradal, vulgar. Personajele – doi polițiști, un politician cu un bodyguard, un preot ortodox și unul musulman, etc… – toate sunt mai preocupate de problemele lor personale, decât de îngerul însângerat. Sunt șapte actori în total și fiecare joacă mai multe roluri.

O să-l jucăm în mai, într-o formulă nouă!

Actul IX.

„Veniți la teatru” e prea tradițional

Pentru mine e important ca oamenii să înțeleagă cât de necesar sau nu e să mergi la teatru. Mi-ar plăcea ca oamenii să se regăsească si să înțeleagă întrebările propuse de noi.

Mulți mi-au zis că au fost odată la teatru, din diferite motive, ori că au fost duși cu forța în copilărie, ori altceva… nu le-a plăcut și au decis să nu mai meargă. Teatrul nu se reduce doar la un spectacol… Important e să vii să vezi.

Actul X.

„Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”

Acesta este un alt spectacol din cadrul proiectului teatral „Etajul 5”, premiera a avut loc pe 6,7 martie, la AMTAP. La Tipografia 5, îl vom juca pe 25,26 martie.

Este vorba despre un scriitor care este trimis de către Uniunea Scriitorilor, la un spital de boli mintale de la Moscova, pentru ca acesta să le povestească bolnavilor istoria comunismului în scopul însănătoșirii lor. În acel spital sunt mulți intelectuali sănătoși, oponenți lui Stalin, care au fost trimiși la casa de nebuni pentru a-i elimina. O comedie tristă, amară, despre perioada totalitaristă. Un text despre experimentul utopic reflectat în metafora unui spital de boli mintale unde nebunii sunt oameni liberi, iar oamenii normali înnebunesc.

Ana Gherciu