Argument

De la creionul cu grafit la creionul digital

Am definit, în primele ediţii ale Salonului de Grafică Românească, scopul acestei manifestări anuale. El a rămas neschimbat: şi ediţia din anul acesta îşi propune deci să fie o platformă deschisă manifestărilor de gen. Redefinind însă, condiţiile de participare – respectiv înscriind doar lucrări produse în ultimii doi ani – am obţinut o ediţie mai condensată, cu lucrări mai recente.

Actuala ediţie este dominată de tehnici mixte, tehnici ce reclamă o oarecare independenţă tehnologică, având în vedere caracterul de unicat al produsului. În domeniul tehnicilor de imprimare, de multiplicare, raportul dinte tehnicile clasice şi cele contemporane este încă incert, fiind totuşi dominante procedeele clasice. O primă explicaţie ar putea fi lipsa aparaturii şi a spaţiilor, a atelierelor specializate, precum şi costurile substanţial mai ridicate. În cazul lucrărilor multiplicabile însă, costurile cu pregătirea formelor de tipar au un efect invers asupra preţului unei lucrări de artă de serie limitată. Consumatorul, iubitorul de artă, beneficiază astfel de opera unui artist cunoscut la un preţ substanţial mai redus. Trebuie recunoscut totuşi că numărul lucrărilor realizate prin tehnicile grafice de multiplicare este relativ mic, atât pe prezentele simeze, cît şi în galeriile de artă româneşti în general. Să fie oare consumatorul român atras mai mult de opera de artă mai scumpă, dar unicat?

Aria geografică din care provin artiştii prezentului Salon s-a lărgit mult: ea acoperă nu numai numeroase oraşe din ţară, ci şi câteva ţări străine în care îşi desfăşoară activitatea artişti originari din România. Un fapt îmbucurător este şi prezenţa, alături de cunoscuţi graficieni, a numeroşi tineri artişti în plină afirmare, a căror participare a devenit constantă şi stimulativă, ei neratând nici una dintre cele trei ediţii ale Salonului.

Cu riscul de a ne repeta, trebuie spus că expoziţia nu se adresează artiştilor dintr-o anume categorie de vârstă, nu are o temă dată şi nu are o anume tehnică grafică impusă. Rostul ei este de a stimula creativitatea, de a dezvolta universurile proprii, modalităţile de expresie individuale sau colective. Singurele criterii de selecţie au fost cele dintotdeauna: creativitatea, expresivitatea, plasticitatea, coerenţa limbajului şi a mesajului. Şi numai spaţiul de expunere disponibil ne-a constrâns să limităm numărul de lucrări şi dimensiunea acestora.

Rămânând la domeniul circumscris acestui Salon – grafica de şevalet –, este apreciat în continuare desenul ce utilizează simplele, vechile şi atât de îndrăgitele instrumente: creionul, peniţa sau banalul baton de cărbune. La celălalt capăt al spectrului se află complexe creaţii în care placa de gravură este înlocuită de fişierul electronic, iar acidul de sofisticate programe de calculator.

Digitalul este noul limbaj intrat recent şi în arena noastră (chiar dacă privit încă cu suficiente rezerve). Acelaşi lucru s-a întâmplat însă pretutindeni, astfel încât puţine manifestări internaţionale au rămas ancorate în zona tehnicilor tradiţionale. Între aceste extreme, se află expresivele lucrări realizate în ac rece, aquaforte, aquatinta, xilogravură, litografie sau serigrafie – tehnici încoronate ale gravurii clasice.

Salonul este, aşadar, un loc în care tehnicile consacrate se întâlnesc cu cele contemporane; iar cu ajutorul lor artiştii, mai ales cei tineri, vorbesc despre lumea de astăzi, dinamică şi atât de bulversantă, în cele mai multe cazuri. Dialogul acestor multiple tehnici este, credem, binevenit, stimulativ şi fecund.

Fără a încălca teritoriul critic şi fără a face ierarhii valorice, cred că nu putem trece indiferenţi pe lângă lucrările celor din generaţia tânără, aflată în plină afirmare: Ioana Andrei, Marius Jurca, Claudia Tache, Cristian Aurel Opriş, Livia Mateiaş, sau Ada Muntean. Din generaţia aflată în plină maturitate ne bucurăm de lucrările lui Onisim Colta, Doina Botez, Radu Igaszag, Ioan Horvath Bugnariu, Aurel Patraşcu, Emilian Mureşan, Mirela Hagiu, Levente Albert, Ovidiu Bandalac, Constantin Apostol, Iosif Stroia,  Ioan Doru Vlădoiu, Ioan Lăzureanu. Şi nu-i putem uita pe cei aflaţi la «vârsta de aur»: Ioachim Nica, Ciprian Radovan, Nicolae Tiberiu Marianov.

Salonul de Grafică Românească, această manifestare aflată încă la începuturi, poate fi punctul de plecare pentru viitoare expoziţii centrate pe o tematică anume sau pe o tehnică grafică anume, precum şi un loc de afirmare, de coagulare a energiilor creatoare, dar deopotrivă de stimulare a consumatorului îndrăgostit de artă, fie el simplu vizitator, cumpărător sau galerist.

Ioan Cuciurcă,

Bucureşti, septembrie 2013