Storytelling Video și Podcasting – cursuri noi pentru jurnaliști, dezvoltate în parteneriat cu DW Akademie
Telegram

Storytelling Video și Podcasting – cursuri noi pentru jurnaliști, dezvoltate în parteneriat cu DW Akademie

Jurnaliștii, jurnaliștii-freelance-ri și contributorii redacțiilor se pot înscrie până pe 19 septembrie la două cursuri noi, pe care Școala de Jurnalism din Moldova (ȘJM) le va lansa curând, în premieră, în parteneriat cu DW Akademie.

Cursurile Storytelling Video și Podcasting au fost elaborate după metodologia academiei germane și sunt conforme tendințelor din industrie. La fel, în premieră, ȘJM va folosi ca material didactic un instrument numit „MethodKit pentru Podcast- ABC-ul unui podcast reușit”*, elaborat de DW Akademie în 18 limbi și adaptat în limba română de ȘJM.

La finalul programului de instruire, participanții vor avea posibilitatea să obțină granturi de până la 3.000 de euro pentru ideile lor inovatoare de produse jurnalistice, dar și mentorare în implementarea ideilor.

Cursurile noi vor fi predate de traineri locali și ai DW Akademie.

Cele două cursuri vor dura 10 săptămâni fiecare și vor fi formate din sesiuni offline de weekend lunare și online săptămânale, timp în care cursanții nu doar vor învăța noi metode noi de realizare de podcasturi și storytelling video, dar vor avea ocazia să lucreze la proiectele proprii de noi produse media.

Cele două cursuri au fost dezvoltate și vor fi predate de instructori locali, certificați de DW Akademie. Cursul Storytelling Video va fi predat de Alex Gurdila, jurnalist, consilier pentru parteneriate și tehnologii în media la Mediacor și Veronica Gherbovețchi, jurnalistă TV8 în perioada 23 septembrie – 3 decembrie 2023. De asemenea, la curs va preda Matthew Moore, jurnalist la Deutsche Welle Berlin și trainer specializat pe storytelling video.

Cursul Podcastul va fi ținut de Victoria Coroban, jurnalistă Radio Europa Liberă, autoarea podcastului Laborator social de la Radio Europa Liberă, în perioada 23 septembrie – 3 decembrie 2023. Victoria va fi însoțită la curs de Anca Simina, jurnalistă la Recorder și autoarea podcastului On the Record, precum și de Liliana Nicolae, jurnalistă la Radio Europa FM București, specializată pe reportaje.

MasterMind, un spațiu sigur de inovare și cizelare a propunerilor de produse noi jurnalistice

Cursurile Storytelling Video și Podcastul vor continua cu o sesiune de MasterMind, organizată imediat după terminarea lor, în luna decembrie, unde vor participa toți beneficiarii celor două instruiri și la care vor fi invitați colegii lor din redacții, așa încât, fiind ghidați de experți ai DW Akademie, să aibă posibilitatea să-și perfecționeze proiectele de produse jurnalistice, dezvoltate în cadrul celor două cursuri, pentru a le integra în oferta editorială și de conținut a redacțiilor lor, iar ulterior să poată obține pentru ele granturi. MasterMind este un principiu de lucru conform căruia un grup de persoane depășește împreună provocări și găsește soluții, folosind inteligența colectivă și experiențele comune, pentru ca fiecare membru al grupului să-ți atingă propriile obiective.

Innovation Grants pentru trei cele mai interesante proiecte de storytelling video și podcast

Cele mai bune idei de produse media dezvoltate în cadrul cursurilor și a sesiunii de MasterMind vor obține granturi în valoare de până la 3.000 de euro. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea unei miniserii fie de podcast, fie de storytelling video, care va fi difuzată în spațiul audiovizual al Republicii Moldova sau online.

*„MethodKit pentru Podcast”, ABC-ul unui podcast reușit este un instrument didactic folosit în toate trainingurile despre podcast din lume ale DW Akademie. Kit-ul conține 61 de fișe, fiecare cu un aspect cheie care ajută la dezvoltarea, structurarea, definirea și chiar evaluarea podcastul. Cartonașele sprijină la fiecare pas, dar, lucru important, nu oferă răspunsuri. Ele ajută viitorii autori sau autoare de podcast să pună întrebări, să se concentreze asupra părților esențiale de care are nevoie fiecare podcast și la colaborare, având aceeași înțelegere a lucrurilor.

Persoanele interesate să participe la cursurile Storytelling Video și Podcasting, organizate de Școala de Jurnalism din Moldova se vor înscrie aici.

Termen limită de înscriere: 19 septembrie.

Precizăm că participarea este gratuită. Școala de Jurnalism va asigura financiar deplasarea și cazarea beneficiarilor din regiuni.

Telegram