Analiza a top 5 nișe afectate de COVID – 19. Soluții digitale fiabile în această criză economică
Telegram

Compania SEOLITTE.com îți oferă o analiză pertinentă asupra celor mai afectate de COVID – 19 nișe din economia națională, dar și câteva soluții de salvgardare a afacerii tale.

„Afacerile tot mor” – Această covârșitoare realitate sau, mai bine spus, acest strigăt de ajutor a pornit din primele zile de criză de la IMM-urile care s-au pomenit lăsate de izbeliște. Și da, aici nu putem rotunji prea mult colțurile, pentru că afacerile mici și mijlocii s-au pomenit marginalizate, cu riscul de a-și închide definitiv ușile. Statul, pus și el în fața unei situații lamentabile, aproape că nu posedă o strategie de diminuare a riscurilor, iar băncile comerciale, care au oferit credite cu mare dărnicie, încearcă acum o soluție de remaniere a plăților, pe care unii o cataloghează ca eficientă, iar alții ca pe încă o schemă convenabilă “fabricilor de bani”.Dincolo de aceste supoziții, realitatea este una covârșitoare. Dacă în Republica Moldova încă nu au fost trasate anumite cifre despre cât de afectate sunt afacerile, dar o putem prezuma cu ușurință, în România se vehiculează cifra de peste un milion de angajați din cele mai diferite nișe ale economiei care vor fi transferați în șomaj tehnic sau disponibilizați. Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM), Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR), Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) au ieșit cu o cerere publică, îndreptată spre organele puterii de stat, prin care au solicitat suportul material necesar pentru eradicarea efectelor nocive asupra activității lor a COVID – 19. Această „Corona Criză” lovește preponderent în potențialul de amortizare a cheltuielilor curente, dar și afectează direct dezvoltarea pe termen lung a business-urilor mici și mijlocii.

Top 5 nișe de business afectate: care este avatarul victimei economice a CoVid -19

Evident, în condițiile actuale, când avem decretată situația de urgență pe un termen de 60 de zile (termen maximal prevăzut de normele legislative), s-ar părea că sunt afectate toate ramurile economiei naționale, dar merită atrasă atenția asupra celor mai devastate ramuri, deoarece înțelegerea acestor fenomene ne va oferi câteva perspective pentru viitor, când nu sunt excluse astfel de scenarii repetate.

    1. Una dintre cele mai afectate nișe este evident cea a turismului, mai ales în Republica Moldova, care abia a reușit să motiveze micii antreprenori să dezvolte agropensiuni și să le arate străinilor care este potențialul cultural și social al țării. În cazul acestui tip de business, prima limitare a fost creată, evident, de carantină, care a îngrădit dreptul de a călători.
    2. Următoare nișă lovită în plin este cea a alimentației publice, care de la o cifră înaltă a profitului a ajuns să se lovească de panica și isteria generală a populație, care și-a ferecat strâns ușile. În această categorie sunt incluse restaurantele, bistro-urile, cafenelele și coffee shop-urile. Impactul major asupra acestora poate fi observat din două aspecte:
      • Cel economic, deoarece vor suporta pierderi enorme, iar unele se vor trezi în pragul unei falimentări;
      • Cel social, deoarece epidemia a modificat paradigma consumatorului, care de la serile petrecute în oraș și prânzuri pe fugă, s-a pomenit în fața propriei sale bucătării.
    3. A treia categorie mare afectată este cea a afacerilor care produc bunuri din categoria celor complementare. Aici ne referim la bunuri vestimentare, accesorii sau detalii de interior. Este demonstrat deja de practică faptul că, în timpul crizelor, consumatorii își schimă radical opțiunile consumeriste și se raliază necesităților prime, fapt pentru care unele inițiative antreprenoriale, precum sunt cele de obiecte artizanale sau hand-made se trezesc într-un impas din care doar statul sau organizațiile filantropice le mai poate scoate.
    4. Agricultura, și anume cea mică, în plină derulare, a fost lovită de criză exact la începutul perioadelor de plantare / însămânțare, fapt care poate, pe termen lung să genereze o posibilă criză alimentară. Nu putem trece cu vederea faptul că aceștia nu pot importa material semincer sau pomicol, nu pot procura tehnică și substanțe de fertilizare de peste hotarele țării, ceea ce denotă o stopare gravă a progresului în materie de produse agricole.
    5. Companiile de transport– ne referim aici, în special, la transportul internațional de mărfuri și de persoane, care, din cauza regimului special, s-au pomenit prinse între frontiere țării. Activitatea acestora a fost sistată pe un termen, care, cu siguranță, le va provoca o penurie economică.

Cum va arăta piața după COVID – 19?

Ne putem aventura în tot felul de pronosticuri mai multe sau mai puțin optimiste, dar în realitate piața va suporta câteva schimbări substanțiale, fiind reajustată nevoilor noi. Prin urmare, consumatorul va deveni mult mai sedentar, iar principalii câștigători vor fi afaceriștii care vor implementa cu succes serviciile de livrare și de curierat.

O altă relevantă este mutarea afacerilor, preponderent, din online în offline, respectiv și strategiile de marketing vor suporta o transformare amplă. În această ordine de idei, este important pentru nișele economice afectate să revizuiască planul de acțiuni, oferind o atenție sporită tuturor mecanismelor de promovare online.

Soluțiile pe care le vedem în acest sens, ar fi următoarele:

  • Sporirea organică a prezenței online– acum, mai mult ca niciodată, este nevoie să ai un site și să îți promovezi digital, corect, afacerea. De exemplu, să inserezi un compartiment de magazin online, în care să plasezi produsele tale. În plus, oferă curierat direct la ușă, fie prin intermediari, fie direct prin personalul tău. Este important să respecți condițiile de igienă, astfel încât clientul tău să se simtă în siguranță. Poți apela la orice canale de distribuție, de la Facebook până la Tik-Tok, însă respectă limitele eticii, astfel încât să îți păstrezi imaginea intactă a business-usului și încrederea clientului tău.
  • Reorganizează-te! – acest call to action este valabil tuturor nișelor afectate, deoarece adaptarea rapidă la realitățile pieței îți va oferi rezultatele scontate. Să spunem că ești o companie de transporturi, atunci informează-ți clienții despre cum monitorizezi igiena și ce măsuri de siguranță oferi. Poți face acest lucru prin video sau post-uri pe Facebook, Instagram sau Youtube. Acest lucru îți va crește vizibilitatea online, dar și raiting-ul de credibilitate, lucru vital în perioada crizei.
  • Implică-te!– da, suportăm pierderi majore, dar implicarea este unicul mijloc prin care vom câștiga mai mult. Implicarea empatică ridică puterea și influența afacerilor, atât online, cât și offline.

Unica soluție fiabilă, pentru acest moment, este să te reajustezi pieței, care de facto se schimbă văzând cu ochii, iar dacă ai și tu o afacere și încă nu te-ai lansat în lumea digitală sau deja ai făcut-o, dar nu faci față crizei, sună la +373 69 809 235 sau scrie ageției Seolitte.com și află cum să câștigi vizibilitate pe online în scurt timp, dar pe termen lung.

Telegram