Запись Фото: концерт We singing colors & выставка GEORGE ROSU впервые появилась Locals.

George Roșu (vorbind despre el la persoana a treia) se ascunde după titlul de ilustrator. Ilustrează categorii de oameni inventate special pentru a fi ilustrate. Si daca asta nu era deja destul, mai adaugă și niște urme de poveste sub formă de reproș sau chiar acuzații. Zice ca îi plac poveştile şi cafeaua, fondantul şi pisicile, filmele vechi şi muzica, cărţile cu poze şi romanele traduse bine, poeziile adevărate şi poeţii reali, desenele de copii şi teatrul de păpuşi, teatrul serios şi umorul isteţ, Woody Allen şi Fraţii Grimm.

Se gândește să facă niște desene despre viaţa lui Sherlock Holmes și o balenă în care locuia o familie.

We Singing Colors e o trupă din București, si după cum deja stim, concertele lor sunt ca o întâlnire între prieteni, deschise, intime, amuzante și foarte prietenoase.
Ajung la Chișinău ca să aduca primul lor album “Made of wool, made of heavy metal”.

Trupa a fost inființață în 2010, la inițiativa lui Andrei Hațegan, ca un proiect personal, pe lângă trupa The Amsterdams.
La îmbinarea dintre instrumente acustice, sunete electronice naive si muzică bazată pe armonii vocale, găsim trio-ul We Singing Colors. Pentru ei, cel mai scump instrument muzical e sufletul, care stă la baza tuturor pieselor lor.

Explorează și experimentează ținuturi muzicale diverse, iși scriu propriile povești și speră ca lumea să intre în ele, de la instrumentele folosite (chitară, clapă, dar și mini-instrumente ca triola, oua, chimes) până la locurile in care au susținut concerte: cluburi, cafenele, festivaluri din București, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș, Cluj, Chișinău, dar și spații mai puțin obișnuite: pe acoperișuri, în parcuri, în taxi.

Iată câteva din piesele lor:

Запись Lucrările ilustratorului George Rosu ajung la Chișinău alături de un concert We Singing Colors впервые появилась Locals.

Ne plac mult cei de la We Singing Colors și am decis să-i scoatem la o vorbă bună, să discutăm despre muzică, inspirație și noul lor album “Made of wool, made of heavy metal” cu care ajung și la noi.

Pornit în 2010, inițial ca proiect solo al lui Andrei Hațegan (The Amsterdams), We Singing Colors a devenit în scurt timp trupă full time cu live-uri și videoclipuri. În aprilie 2014, au lansat primul lor album, în care au pus toate lucrurile bune care li s-au întâmplat în cei 4 ani, plus multe piese noi.

Cine sunteți voi? Care e povestea din spatele We Singing Colors?

Proiectul a început în urmă cu 4 ani, atunci când mi-am dat seama ca vreau să explorez și alte zone muzicale pe lângă The Amsterdams. Mai liniștite, în care singura decizie de compoziție și tot controlul să fie la mine.
A fost foarte instinctual, am ajuns acasă după o noapte lungă, am compus o piesă, am căutat versuri de la Edgar Allan Poe pe net și câteva ore mai târziu, am găsit și numele. Inițial era We Sing In Colors, ulterior simplificat/complicat în We Singing Colors. Piesa la care mă refer se numește “Alone”, e și ea pe albumul lansat anul ăsta.
Înainte de primul concert, cu o luna, i-am propus Roxanei sa cânte cu mine, am repetat și de atunci am mers tot înainte cu concerte, clipuri și multe piese compuse. În vara anului trecut ni s-a alaturat la tobe Vlad Ionescu, iar de curând avem și un colaborator (momentan) la bass, Narcis Axinte (Harlequin Jack & more).

La Chișinău veniți cu primul vostru album „Made of wool, made of heavy metal”. Care e mesajul albumului, ce semnifică acest nume?

E primul nostru album și trebuia să fie o sumă a ceea ce am făcut în tot timpul ăsta. Am adunat toate single-urile, am ales și am ajuns la 11 piese care reprezintă fiecare câte o etapă din ce a însemnat trupa. Numele îl aveam de foarte multă vreme în minte, s-a ales singur cumva și cred că exprimă cel mai bine ceea ce facem noi. “The duality of mankind, sir”, vorba soldatului din filmul Full Metal Jacket.
Chiar ne-a zis cineva că avem un sound foarte “wooly”. Mesajele albumului se află ascunse în versurile fiecărei piese și cel mai bine se descifrează la un pahar de vin, cu coperta albumului în mână și cu cd-ul în cd player, pentru cei care mai folosesc așa ceva.

Despre ce e muzica voastră, în ce gen o încadrați?

În genul “muzica de ascultat și de dat mai departe daca ți-a spus ceva”. E despre cum jobul perfect înseamnă de cele mai multe ori sfârșitul lumii (End of the world), despre lupi dezbrăcați care aleargă noaptea pe bulevardul Magheru (Cântec de seară) sau minciunile de pe Facebook (Daydreams).
E multă dragoste în piese, fie ea impărtășită sau nu, dar e multă dragoste acolo și voie bună cât cuprinde, chiar și în tristețea anumitor piese. Cum ziceam, dualitatea din numele albumului vine în primul rând din piesele pe care le facem.

Se știe că vă place să cântați în locații mai puțin obișnuite cum ar fi taxi, parcuri, acoperișuri. Există o altă locație inedită în care visați să dați un concert si nu ați apucat s-o faceți?

Sub turnul Eiffel.

Pentru cine cântați voi? Cine este fata sau băiatul care vă ascultă muzica?

Publicul e foarte divers și asta ne face să credem că suntem pe drumul cel bun. Am început să mă feresc de oamenii care ascultă un singur gen de muzică, merg în același club și vorbesc despre același lucru. Și când zic asta, mă feresc mai ales de mine. Am văzut că nu prindem foarte mult la naziști și la cei cu urechi pătrate.

Unde țintiți să ajungeți cu muzica voastră?

Cred ca e același vis de când ne-am apucat, să ajungem să facem cântecul perfect. Să-l asculți și să zici, “vai, dar știu piesa de când m-am născut, chiar ei o cântă? Wow”. Și în principiu să ajungem să ne cântăm piesele în toată lumea, pentru că momentan nu știu o limbă mai universală decât muzica.

Ce vă place la Chișinău și ce melodie de pe albumul vostru credeți că s-ar potrivi s-o ai în căști pe aici?

Cu siguranță “Cântec de seara” e de ascultat în căști într-o zi de august / septembrie, pe la 9 seara. La Chișinau am avut parte tot timpul de o primire ca-n filme, public curios, vreme aproape perfectă, mancare mai bună ca în România, deci ne place cam tot.

Cum se naște muzica voastră?

Dintr-o idee sau un vers care te lovește pe stradă sau în timp ce ții chitara în mână. Restul se dezvoltă la sală. Dar de cele mai multe ori, există o presiune pozitivă sau negativă care te face să “scuipi” piesele din tine ca un vulcan. Cred că momentul ăla trebuie valorificat la maxim.

Care a fost cel mai inspirațional moment pe care l-ați avut în istoria We Singing Colors?

Uite, de exemplu atunci când am ales să luăm taxiul condus de șoferul cu o singură mână și să filmăm “Day for my eyes” înăuntru. M-am întâlnit recent cu domnul Manuta, a rămas că mergem să facem episodul 2.

Care a fost cel mai nebun lucru pe care l-ați făcut in viața voastră?

Am aterizat cu parapantă într-o cireadă de vaci, fix la primul zbor singur.

Ce vă place să faceți atunci când nu sunteți prin studio, la înregistrări sau concerte?

Să merg mult pe jos, mai nou m-am băgat tare pe Solitaire, și să vizitez cât mai multe locuri în care nu am ajuns în viața mea. Mi-ar placea la Chișinau să văd Parcul Valea Morilor, am tot auzit de el, am trecut pe lângă, dar nu am apucat să intru.

Ce muzică/trupe vă inspiră?

Îmi dau seama că ascult mult mai puțină muzică decât înainte, dar reascult din ce în ce mai atent și cu alte urechi trupe care nu-mi ziceau nimic înainte. Acum, de exemplu, Enigma.

Detalii eveniment

Запись WE SINGING COLORS ajung la Chișinău cu noul lor album (INTERVIU) впервые появилась Locals.

George Roșu (vorbind despre el la persoana a treia) se ascunde după titlul de ilustrator. E din Brașov, România.
Ilustrează categorii de oameni inventate special pentru a fi ilustrate. Și dacă asta nu era deja destul, mai adaugă și niște urme de poveste sub formă de reproș sau chiar acuzații.

Ne place mult ce face George, dar ne-am gândit că cel mai bine ar fi să-l lăsăm chiar pe el să ne povestească despre lucrările sale și cum acestea prind viață, întrun interviu realizat de Veronica Țurcanu.

V.Ț: Ce-a fost la început, desenul sau cuvântul?

G.R.: A fost desenul dar cuvântul era pe aproape. Desenele aveau titluri care uneori erau explicaţia sau continuarea desenelor. Asta pentru că desenez foarte prost. Apoi titlul a intrat in desen şi câteodată desenul aşa cum îl ştiam lipsea, titlul devenind astfel desenul. Asta era acum vreo 18 ani dar nici în ziua de azi nu mi-e foarte clar când desenul e doar desen şi când cuvântul scris e doar cuvânt scris şi nu desenat. Am câteva desene despre asta.

V.Ț: Când a început boala asta cu ideile?

G.R.: Vine din altă boală numită plictiseală sau mai nou ADHD. Din şcoală, unde orice om zdravăn la cap ar trebui să fie plictisit, deci să-şi caute ceva de făcut. Eu mi-am găsit asta în clasa a 7a.

V.Ț: Cum "ai știut" că ăsta e stilul care te reprezintă? Când s-a produs întâlnirea?

G.R.: Nu prea îmi dau seama dacă e stil. Oricum, cred că stilul este un mit. La fel şi talentul. E vorba de scris de mână şi de povestit. Se poate spune că cineva scrie de mână într-un stil sau altul? Sau că are talent la scris de mână? Fără să atacăm caligrafia care este trendy zilele ăstea. Cât despre desene, cum ziceam, desenez foarte prost iar neîndemânarea sau stângăcia nu ar trebui să fie stil. Singurul element de stil ar fi poate subiectele. Dar am mari dubii că e aşa. Am putea înlocui stil cu personalitate şi aia vine cu timpul şi se modifică în timp.

V.Ț: Mergi des la pescuit, bei ceai de mentă, sau de unde vine inspirația?

G.R.: Nici peşte şi în nici un caz ceai. Întrebările despre inspiraţie sunt cele mai grele. Habar n-am nici de unde, nici de ce, nici ce este. Ştiu doar că îmi plac poveştile şi cafeaua, fondantul şi pisicile, filmele vechi şi muzica, cărţile cu poze şi romanele traduse bine, poeziile adevărate şi poeţii reali, desenele de copii şi teatrul de păpuşi, teatrul serios şi umorul isteţ, Woody Allen şi Fraţii Grimm. Poate de acolo vine şi insipiraţia. Habar n-am.

V.Ț: Cum o trezești dacă doarme prea mult?

G.R.: Din păcate nu se poate controla dar am observat că cele mai bune idei îmi vin pe stradă în situaţii când nu am cum să le notez şi bineînţeles le uit.

V.Ț: Ai vreun gând pe care îl crești demult pentru un desen dar de care te-ai atașat prea mult iar acum nu mai poți să-l lași să plece?

G.R.: Sunt vreo două serii. Una despre viaţa lui Sherlock Holmes şi una despre o balenă în care locuia o familie. Sunt atât de multe idei strânse acolo încăt e foarte posibil să mă apuc de altceva. Mai e o carte pentru copii care nu cred că o să ajungă undeva. Se cheamă “ Ghidul otrăvurilor pentru copii”.

V.Ț: Despre ce n-o să desenezi niciodată?

G.R.: Despre asta.:)
Şi despre cât de snob sau cât de înfumurat sunt. Ar fi prea mult de desenat.

V.Ț: Sunt lucrări despre care ai vrea să uiți?

G.R.: Nu, dar sunt lucrări pe care le-am uitat. Iată că viaţa este totuşi fair.

V.Ț: Pentru cine desenezi?

G.R.: Nu am o ţintă precisă. Pentru poveste, pentru cine pricepe, pentru cine-şi pune mintea, pentru mine, pentru pisici.

V.Ț: Îți place să urmărești reacțiile pe care le trezesc lucrările tale? Care dintre medii e mai favorabil pentru asta, on/ offline?

G.R.: Ambele medii îmi plac dar reacţiile diferă. E normal să fie aşa. În online ne credem mult mai dezinhibaţi şi înţelepţi iar offline suntem cumsecade şi desigur prefăcuţi. Cred că se cheamă PR. Şi cum zicea un PRist dintr-un film (prost) “everything is PR”.

V.Ț: Ce te-ai fi făcut dacă nu erai desenator?

G.R.: Scriitorfotografdesigner. Prezentator de ştiri ca să pot să devin autor de carte. Sportiv ca să pot să devin om de cultură. Jurnalist de doi bani ca să pot să devin poet sau fotograf. Divă că asta e cel mai practic.

V.Ț.: Cum ti s-a parut ideea de a expune la Chisinau?

G.R.: Îmi plac toate ideile care au legătură cu expusul mai ales dacă implică şi trupa mea preferată din Bucureşti

V.Ț: Acum zi sincer, cine-ți face desenele și cine-ți scrie textele?

G.R.: Am 12 interni care fac asta în două schimburi şi o secretară care face cafea şi îmi citeşte ce au scris ei dimineaţa când ajung la hala pe care am cumpărat-o special pentru asta. Dacă îmi place ceva trimit textul şi desenul la PR Manager care îmi spune dacă şi când e bine să fac desenul public. Din când în când îmi împuşc PR Managerul. E greu să găseşti unul care ştie ce face. Plus că asta îi motivează pe interni. De acolo desenul ajunge pe contul de FB şi pe blog. Ambele fiind gestionate de pisica mea Suzuka care de fapt a răspuns şi la întrebările ăstea.

Запись De vorbă cu George Roșu впервые появилась Locals.

ANA POPENCO – ziaristă
ALEX COSMESCU -  scriitor, profesor de filosofie
ALECU MĂTRĂGUNĂ - jurnalist
VERONICA ȚURCANU – designer grafic
ALEXANDRU GURDILĂ – jurnalist

Foto: Mihaela Verega 

Запись Фоторепортаж: «CU CAPU-N NORI» @ TIPOGRAFIA 5 впервые появилась Locals.

Vrem să aducem un tribut norilor, așa frumoși cum sunt ei deasupra noastră și cum rar ne facem timp să-i admirăm.
Cum? Cu prieteni dragi, recital de poezie și concert live cu cei de la WE SINGING COLORS (Romania).

La recitalul de poezie ne vor inspira acești minunați oameni:

ANA POPENCO – scriitoare
ALEX COSMESCU -  profesor de filosofie, scriitor
ALECU MĂTRĂGUNĂ - jurnalist
VERONICA ȚURCANU – designer grafic
ALEXANDRU GURDILĂ – jurnalist

Vom avea parte de muzică bună de la WE SINGING COLORS - niste oameni colorați, simpatici, concertele cărora iți aduc multă stare de bine. Ei sunt o trupă acustic-electronic-naive din Bucuresti, iar concertele lor sunt ca o întâlnire între prieteni: deschise, intime, amuzante și foarte prietenoase.

[slider height="600" title="CU CAPU-N NORI" ids="74120,74121,74122,74123"]

Trupa a fost inființață în 2010, la inițiativa lui Andrei Hațegan, ca un proiect personal, pe lângă trupa The Amsterdams.

La îmbinarea dintre instrumente acustice, sunete electronice naive si muzică bazată pe armonii vocale, găsim duo-ul We Singing Colors. Pentru ei, cel mai scump instrument muzical e sufletul, care stă la baza tuturor pieselor lor.

Explorează și experimentează ținuturi muzicale diverse, iși scriu propriile povești și speră ca lumea să intre în ele. De la instrumentele folosite (chitară, clapă, dar și mini-instrumente ca triola, oua, chimes) până la locurile in care au susținut concerte: cluburi, cafenele, festivaluri din București, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș, Cluj, Chișinău, dar și spații mai puțin obișnuite: pe acoperișuri, în parcuri, în taxi.

Puteți asculta din piesele lor aici, și aici, și aici.

La așa eveniment se vine cu prietenii, se cântă, se stă cu capu-n nori și se simte tare bine.

Mulțumim partenerilor noștri care au contribuit la realizarea evenimentului: Magenta Consulting și Hotelul Manhattan.

Sursă poze

Запись TIPOGRAFIA5: «CU CAPU-N NORI». WE SINGING COLORS. впервые появилась Locals.