Cerinţele de aplicare:

1. Condiţia participării în cadrul atelierului este ca autorii să aplice cu un text dramatic de circa 10 pagini, care este tradus sau se află în curs de traducere în limba germană sau engleză.
   • Textul trimis poate fi o secvenţă dintr-o piesă dramatică mai mare sau o mini-dramă. În cazul unui fragment dintr-o piesă mai mare, este recomandat ca autorii să anexeze un scurt rezumat a întregii lucrări. Acest rezumat poate fi în limba engleză.
   • După posibilitate, se recomandă prezentarea unui text care cuprinde un număr de personaje nu prea mare (cel mult 6-8 personaje), deoarece ulterior, în cadrul unei prezentări  în oraşul Potsdam, aceste roluri nu vor putea fi interpretate.
2. Autorii dramatici începători nu sunt eligibili. Se acceptă autori dramatici cu experienţă, a căror piese de teatru au fost deja puse în scenă, şi care cunosc scena teatrală din ţara lor de baştină.
3. Autori, care de asemenea, pot relata despre scena culturală din ţara lor de baştină şi pot oferi informaţii despre situaţia actuală din domeniul literaturii şi a teatrului.
4. Atelierele din Ţările Parteneriatului Estic şi din Potsdam ar funcţiona în felul acesta, mai puţin ca şcoli de scriere, ci mai mult ca locuri de întâlnire între autori.
5. Disponibilitatea de a participa la forumul internaţional în domeniul teatrului Theatertreffen din Potsdam (02 – 08 iunie).

Doritorii de a participa sunt rugaţi să transmită un CV şi textul dramatic la adresa cultura@akzente.md până la data de 31 ianuarie 2020.

La Chişinău, proiectul  Next Stage Europe 2020 este realizat de către Institutul Goethe în colaborare cu Centrul Cultural German Akzente.

Запись Atelier pentru dramaturgii din Republica Moldova впервые появилась Locals.

Stimați telespectatori, vă rugăm să deconectați telefoanele mobile și să păstrați liniștea. Vorbește Slava Sambriș. Despre cântărețe fără păr, despre diavoli și dumnezei, absurd și comuniști. Vizionare plăcută!

Actul I.

La un moment dat Slava Sambriș a renunțat la teatru.

Ziceam că nu mai are rost să continui. Proiectul teatral „Etajul 5” m-a scos din această stare. Eram cu niște prieteni, actori, de ziua orașului anul trecut, și ne gândeam că trebuie să facem ceea ce vrem, ceea ce ne place, căci trece viața pe lângă noi. A apărut o idee bazată pe entuziasm și eu, dacă am decis că vreau să fac asta, nu mă las.

Actul II.

„Cântăreața cheală” este prima piesă jucată în cadrul proiectului teatral „Etajul 5”

Proiectul teatral „Etajul 5” este ideea unui grup de actori. Scopul nostru este explorarea dramaturgiei contemporane, texte cu tentă socială, necesare aici - la noi, având la bază tema egalității sociale și profesionale între bărbat și femeie, discriminarea de orice gen, familii distruse, problema educației, oameni vulnerabili, etc... Toate astea arătate într-un limbaj teatral.

Mi-ar plăcea să abordez păpușa (ca element de teatru de păpuși), într-un text dramatic.

Un alt punct de pornire al proiectului a fost faptul că mulți absolvenți ai facultății de Teatru nu reușesc să se angajeze în domeniu și sunt nevoiți să-și găsească alte joburi sau pleacă peste hotare. Din „Etajul 5” fac parte trei proaspeți absolvenți.

Știm, e destul de greu la început, dar sperăm – pe parcurs – să se echilibreze lucrurile, să înțeleg și eu mai bine cum trebuie să funcționeze totul.

Oamenii din echipă se aleg firesc, de la sine, adică cei care vor să rămână și cei care nu vor, din motive neclare, se aleg în funcție de nivelul de educație teatrală pe care l-au primit în facultate. Asta ne bucură.

Succesul spectacolului jucat la AMTAP ne-a încurajat să pornim acest proiect independent.

Actul III.

Sambriș a montat pentru prima oară „Cântăreața cheală” cu studenții de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

L-am regizat la cursul lui Vlad Ciobanu, studenții, care acum sunt actori, erau în anul IV. Am început lucrul la acest text în ideea unui spectacol de licență. A funcționat.

Actul IV.

Acest spectacol, montat la fel de Sambriș, s-a mai jucat și în Teatrul de Păpuși „Ognivo”, din Moscova

Am fost invitat să montez un spectacol, iar eu am ales „Cântăreața cheală” pentru că mi s-a părut potrivit pentru păpuși, vorba lui Ionesco - „Personajele mele din „Cântăreața cheală” sunt ca niște marionete”. N-am greșit cu alegerea textului.

Prezența păpușilor în scenă amplifică momentul caricatural, subliniază mai exact aspectul degenerării rasei umane și a relațiilor dintre oameni.

E curios să descoperi păpușa, cum râde, vorbește, privește, merge etc... – cumva asta provoacă un alt nivel de interes.

Actul V.

Alegerea unei piese din teatrul absurdului a fost un risc pe care și l-au asumat.

În teatrul absurdului nu trebuie să încerci să găsești logică în text. Aici aparent nimic n-are niciun sens, dar deține, în același timp, conotații profunde. Fiecare personaj este construit și funcționează după logica sa. Fiecare are dreptatea sa, dar nu este înțeles, își argumentează cele spuse, dar tot nu este înțeles, asta naște comicul absurd. Trebuie să privești spectacolul în ansamblu, atmosfera piesei este unul din elementele importante.

Noi toți suntem absurzi, dar nu ne dăm seama de acest fapt.

Chiar la premieră am auzit oameni care au spus că nu au înțeles mare lucru, iar o mare parte vorbeau despre cât de des acționăm, vorbim fără niciun sens, că nu comunicăm, că nu ne auzim, că avem idei preconcepute despre cum trebuie sau cum nu trebuie să trăiești, despre o lume ratată. Asta m-a bucurat.

La spectacol se râde deseori cu treabă și fără treabă. Eu nu pot să controlez asta in timpul actului.

Nu dau publicului mură-n gură. Nu ăsta este scopul meu.

Actul VI.

Prezența „glumițelor” autohtone în spectacol – un risc pe care nu și l-au asumat.

Dacă sunt făcute cu gust, inteligent – gag-urile prind la public. De fiecare dată când faci o adaptare trebuie să fii atent… Noi si până acum ne chinuim cu asta. Mie personal nu-mi plac poantele care prind la public așa, numai ca să fie de râs. Plus la toate e o cale ieftină, o cale ușoară.

Când a fost jucat la AMTAP „Cântăreața cheală”, în text s-a intervenit cu bancuri și alte momente de adaptare in contextul Academiei. Am renunțat la ele. E prea prețios textul, ca să-l strici cu poante ieftine.

Actul VII.

„Cântăreața cheală” s-a jucat deja de patru ori, iar spectatorii au umplut de fiecare dată sala din Tipografia 5.

Spațiul nonconformist în care a avut loc spectacolul, mi se pare foarte potrivit, și textul e de același gen... Oricum, piesa aceasta, se potrivește mai bine într-un astfel de spațiu decât în sala unui teatru tradițional.

Lumea nu vine la teatru, în general, din cauza noastră, a artiștilor.

Publicului trebuie să-i trezești curiozitatea, interesul. Contează ce texte abordezi, contează cum le abordezi, e nevoie de acel „proaspăt” în spațiul MD, iar aceasta nu-i ușor deloc să-l găsești...

Actul VIII.

În cadrul „Etajul 5” a mai avut deja loc o premieră – spectacolul „Dawn-way”

A fost jucat deja de două ori. E vorba de un text de Oleg Bogaev, din anii 2000, despre indiferența umană, despre pariul dintre Dumnezeu și Diavol. Un înger care este lăsat în drum, e călcat de mai multe mașini din care ies diferite cupluri din diferite categorii, pături sociale. Toți îl lasă rănit, nimeni nu-l salvează…

Limbajul este adaptat, localizat, este unul stradal, vulgar. Personajele - doi polițiști, un politician cu un bodyguard, un preot ortodox și unul musulman, etc... - toate sunt mai preocupate de problemele lor personale, decât de îngerul însângerat. Sunt șapte actori în total și fiecare joacă mai multe roluri.

O să-l jucăm în mai, într-o formulă nouă!

Actul IX.

„Veniți la teatru” e prea tradițional

Pentru mine e important ca oamenii să înțeleagă cât de necesar sau nu e să mergi la teatru. Mi-ar plăcea ca oamenii să se regăsească si să înțeleagă întrebările propuse de noi.

Mulți mi-au zis că au fost odată la teatru, din diferite motive, ori că au fost duși cu forța în copilărie, ori altceva... nu le-a plăcut și au decis să nu mai meargă. Teatrul nu se reduce doar la un spectacol… Important e să vii să vezi.

Actul X.

„Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”

Acesta este un alt spectacol din cadrul proiectului teatral „Etajul 5”, premiera a avut loc pe 6,7 martie, la AMTAP. La Tipografia 5, îl vom juca pe 25,26 martie.

Este vorba despre un scriitor care este trimis de către Uniunea Scriitorilor, la un spital de boli mintale de la Moscova, pentru ca acesta să le povestească bolnavilor istoria comunismului în scopul însănătoșirii lor. În acel spital sunt mulți intelectuali sănătoși, oponenți lui Stalin, care au fost trimiși la casa de nebuni pentru a-i elimina. O comedie tristă, amară, despre perioada totalitaristă. Un text despre experimentul utopic reflectat în metafora unui spital de boli mintale unde nebunii sunt oameni liberi, iar oamenii normali înnebunesc.

Ana Gherciu

Запись Slava Sambriș face teatru la „Etajul 5” впервые появилась Locals.

E o monodramă prinsă între două dimensiuni. Îl avem pe Lazăr prins în copac din cauza unui câine turbat care-l așteaptă la rădăcina copacului și nu-l lasă să coboare.

Scenografia reprezintă o tufă de bambus care crește din nouri și duce undeva în cosmos, de parcă suntem prinși între rai și iad, între nimic și tot, între nouri, undeva la marginea regatului sfînt. Lazăr e mort de frică, se teme de ceva ce nici măcar nu vede, ceva ce simte, o frică care-I stă în măduva oaselor și care nu-l va lăsa viu. Se zice că câinii miros frica și se mai zice că câinii ne atacă din frică, prin urmare ne temem unii de alții, doar că câinii atacă primii.

Monologul omului înnebunit de la atîta singurătate și care-și găsește interlocutori în orice-l înconjoară, pînă descoperă o broască țestoasă pe care a uitat-o cineva (prin urmare altcineva a mai trăit frica asta) monologul lui e despre omul prins în vîltoarea evenimentelor care-l depășesc, omul care a vrut să fie coborît din copac sau ieșit din peșteră, dar nu și-a răspuns încă de ce a făcut-o.

Oamenii sunt mai câini decît câinii, știi vorba aia? La cît rău au făcut naturii oamenii e și normal să se răzbune pe noi, or de data asta câinele a venit ca un paznic al naturii, iar Lazăr e omul slab care-și pune prea multe întrebări, de fapt îl omoară dubiile și nu altceva.

Scenografia și luminile erau o metaforă în sine. Jocul a fost cam monoton, adică fără modificări în tempoul montării și ritmul textului, dar poate asta a vrut regizorul, pînă la urmă monodramele au logica și cheia lor, sau poate pentru că cunosc un pic genul ăsta de piese totul mi-a fost clar de cînd s-au deschis cortinele, știam déjà toate mișcările și asta m-a cam pierdut, dar metafora a fost pe măsura așteptărilor.

Festivalul se apropie de sfîrșit așa că trebuie să te grăbești. N-au să-ți placă toate piesele, dar o să faci cunoștință cu viziuni noi și cu noi metode de a transmite un mesaj, iar asta contează mai mult decît restul, mai ales că la noi toate montările sunt asemănătoare pentru că-I implică pe aceeași actori peste tot.

"Omul, Copacul, Câinele" e o metaforă adusă în teatru, iar cu asta am spus tot, sau aproape tot. Rămâne să vii la teatru să mai vezi și alte metafore.

Ronin Terente

Запись BITEI-2014: omul, copacul, câinele si metafora впервые появилась Locals.

Durata spectacolului - 1 oră 20 min (fără pauză)

"Scrisoarea unei necunoscute" – Stefan Zweig, regie – Nugzar Lordkipanidze (Georgia). Un monospectacol despre o adevărata dramă femeiască, în care protagonista evocă chipul femeii rănite de sentimentul primei sale iubiri.

La flacăra arzândă a lumânării, Ea îşi adună gînduri şi emoţii din trecut, ce-au chinuit-o în întuneric multă vreme şi iată... cupa răbdării se sparge!.. O poveste nostimă şi tristă, înşirată pe albul foii, în semn de "Adio!" pentru iubitul său.

Regie - Nugzar Lordkipanidze

Asistent regie - Iurie Radu

Expresie Corporală - Mihaela Strâmbeanu

Scenografie şi costume - Elena Porumbescu

Sunet - Alexandru Târşu

Запись Spectacolul «Scrisoarea unei necunoscute» впервые появилась Locals.