Молдавский актёр, журналист и поэт Ронин Теренте (Ronin Terente) запускает серию видеоблогов с поэтическими монологами. Первый из них озаглавлен "Литота". В нем поэт рассуждает об обществе, отношениях с девушкой. Он говорит:

Мы оказались запертыми в этом доме созидания
Ронин Теренте и девушка с первой остановки
Наверное, самый аутентичный поэт из поколения Pokemon Go.

Если у вас сейчас философское настроение, послушайте.

Запись Документальный монолог в стихах Ронина Теренте «Литота» впервые появилась Locals.

Ронин пишет стихи уже 15 лет, но известность и популярность как сочинителю к нему пришла последние 2-3 года. Члены жюри оценили текст, искренность и подачу Теренте.

Запись Молдаванин Ronin Terente удивил жюри «Romanii au talent» впервые появилась Locals.

Вышел трейлер короткометражного фильма молдавского режиссёра Думитру Гросей "Today Artist, Tonight Taxist".

"Today Artist, Tonight Taxist" — это художественный фильм молдо-румыно-немецкого производства. Главную роль исполняет Сергей Теренте (Молдова), в ролях: Штефан Кох (Германия), Ева Черней, Штефан Гылка.

В основе сюжета история молодого музыканта, который пытается заработать на всём, что угодно. Подрабатывает таксистом, помогая другу, хотя сам особо водить машину не умеет.  Действие фильма происходит в тот день, когда главный герой расстаётся с любимой девушкой.

"Today Artist, Tonight Taxist” — это драма человека, занимающегося не своим делом.

Сценарий написан Думитру Гросей и Рониным Теренте. Музыка в фильме группы "LabbaTrissta" и Ronin.

Производство: ALTERNATIVE CINEMA (в сотрудничестве с SYMBOL MEDIA (Молдова) and WI FI PRODUCTION (Румыния).

Молдавского режиссёра Думитру Гросей мы знаем по фильму "Подарок" / CADOUL (România 2014), который был выбран для показа как Romanian Short Waves 2014 на Short Film Corner в рамках Каннского фестиваля.

Запись Вышел трейлер молдавского фильма «Today Artist, Tonight Taxist» впервые появилась Locals.

Vom deschide așa numitul viitor labirint al dorințelor. Începem de la un semidreptunghi din cărămizi pe care lumea își va scrie dorințele cu merkere colorate. Atunci cînd cărămizile vor fi full de dorințele voaste, ea își va lărgi teritoriile.

Deasemenea în cadrul deschiderii în interiorul mini construcției vor fi muzicanți care vor cînta pentru voi.

Vom crea o atmosferă plăcută și romantică

Vor cînta pentru voi:

Rodica Olisevschi

Ronin Terente

Madalina Vrancean

Dorin Luca

Six Roads Music Band

Dumitru Mînăscurtă

Laurențiu Coțaga

Lista se va completa pe parcurs...

Запись Misterul dorinței впервые появилась Locals.

P.S: șciusev 79 asta-i între pușkin și bodoni, în spatele muzeului șciusev, în ogradă.

Запись Lansarea Micului Psih într-o lectură publică впервые появилась Locals.

Fără îndoială cireașa de pe tort a fost vizita și spectacolele lui Alexandru Dabija, unul dintre cei mai buni regizori de teatru din România de azi. Am avut norocul să-l ascult pe Dabija de cîteva ori și să văd cîteva spectacole semnate de dumnealui în diferiți ani de la diferite teatre. Despre el se spune că repară grupurile de actori, e un om cu simțul umorului sănătos și fără complexe, un om sincer și educat, iar asta se vede și în spectacolele lui.

Am avut parte de două spectacole de comedie pe textele lui Ion Creangă, OO! și O... Ladă!, o creație colectivă, așa au numit ei asta, e mult umor în Creangă și multă filosofie și ambele au fost prinse exact de Dabija, m-am bucurat enorm să văd regie și trucuri foarte bune utilizate exact la locul potrivit, îmi place să citesc regia bună și Dabija îți dă ocazia să faci asta. Nu ascunde nimic de ochii spectatorului, totu-i la vedere, totu-i aici și totu-i atît de teatral încît te face să simți viața ca pe un spectacol, te face și pe tine părtaș la montările lui, de parcă o faceți împreună, curios și frumos, v-aș spune.

Spectacolele semnate de Alexandru Dabija ar merita o analiză mai desfășurată, un comentariu și un studiu adecvat, dar din lipsă de timp și spațiu vă spun doar că toate-s făcute cu cap, chiar și acele cîteva înjurături din OO! care au supărat cîteva doamne mai puritane și toate celelalte trucuri, la fel cum și lada aia care ne amintește de renumita valiză din Pulp Fiction de Tarantino, pe urmă mai e și toată teatralitatea dialectului țărănesc de care ne ferim și ne temem noi atîta. Niciodata limba mea n-a sunat mai bine decît în montările lui Dabija, aici poate să vă pară că-l laud prea mult pe acest domn, dar vă asigur că din ceea ce-am văzut anul ăsta la BITEI, cel mai mult aș vorbi despre cele 4 spectacole semnate de acest regizor.

Sigur că au fost și momente mai proaste, dar care au depins mai mult de actor decît de regie, de fapt regizorul le pune pe picioare, restul depinde doar de actor, așa că dacă Gaițele vi s-a părat cam lung și monoton, nu e din pricina regiei și tocmai a actoriei, deși mie mi-a plăcut, dar am auzit păreri diferite.

Acum e prea tîrziu, dar dacă mai aveți ocazia să vedeți ceva semnat de Dabija vă recomand să o faceți și după cu mare drag discutăm despre spectacolele lui.

Am discutat un pic cu dumnealui și știu care-i atitudinea lui vizavi de critică, de aia sunt sigur că o să-i placă ceea ce voi spune.

Pace și deja ne mai vedem la bienala din 2016. Dacă ajungem cu bine și nu intrăm într-un război.

Să facem teatru, nu război! Cam asta e.

Ronin Terente

Запись BITEI-2014: Alexandru Dabija — cireașa de pe tortul BITEI впервые появилась Locals.

BITEI devine tot mai curios prin selecția pe care o fac ei pentru festival.

Dragoș a prins sala cu niște trucuri vechi, dar care încă se mișcă, n-a fost deloc ușor, pentru că moldovenii se lasă greu, avem prea multe subiecte tabu care ni se trag încă din epoca trecută, e mai greu să faci comedie cu noi, dar se pare că Dragoș Pop a reușit, poate pentru că-I pop, iar tot ce-I pop prinde la popor. A fost funny, vorba aia.

Atmosfera nu era de teatru și asta a dat bine, eram ca-ntr-un local retro, parcă eram într-un cabaret și de pe o secundă pe alta trebuiau să vină cele 50 de femei cu picioarele lor lungi să ne lase pe toți cu pantalonii pătați de salivă, timpul a trecut mai repede decît m-am gîndit chiar, iar asta e întodeauna de bine.

Aș minți dacă aș spune că toate glumele au ajuns la mine, însă, și aia chiar nu pot spune nimic, Dragoș Pop este un profesionist în domeniu și asta n-a putut să nu bucure și să nu trezească respect pentru minutele petrecute alături, o școală bună pentru orice actor e acest stand-up comedy, te educă să lucrezi cu sala, să o ții atentă, să o ai în buzunar, pentru că dacă o pierzi măcar pe o clipă, s-a dus naibii toată munca, deci un exercițiu de actorie pe care-l recomand tuturor actorilor sau celor care vor să facă actorie pe viitor.

Eu am fost prima oară la un asemenea show, deși am văzut foarte multe pe i-net, am descoperit aceleași teme și unele glume chiar, vă recomand să-l vedeți pe George Carlin, care-I, probabil, unul din cei mai buni în acest domeniu.de regulă toți vorbesc despre sex și relația dintre bărbați și femei sau altfel de relații, George Carlin a dus asta la un alt nivel, nu zic asta ca să-I compare, zic doar să mai căutați cite ceva, nu pot fi comparați, ambii sunt buni în felul lor, pentru că fiecare om are energia lui și felul lui de a transmite un mesaj, o chestie care-I înnăscută și nu poate fi furată, trebuie să fii carismatic ca să faci asta și Dragoș Pop are multă carismă.

Nu pierdeți timpul pe ceva ce poate aștepta și mergeți la teatru că el nu așteaptă. Va fi funny, vorba aia.

Ronin Terente

Запись Bitei-2014: Dragoș Pop or pop de la Dragoș впервые появилась Locals.

E o monodramă prinsă între două dimensiuni. Îl avem pe Lazăr prins în copac din cauza unui câine turbat care-l așteaptă la rădăcina copacului și nu-l lasă să coboare.

Scenografia reprezintă o tufă de bambus care crește din nouri și duce undeva în cosmos, de parcă suntem prinși între rai și iad, între nimic și tot, între nouri, undeva la marginea regatului sfînt. Lazăr e mort de frică, se teme de ceva ce nici măcar nu vede, ceva ce simte, o frică care-I stă în măduva oaselor și care nu-l va lăsa viu. Se zice că câinii miros frica și se mai zice că câinii ne atacă din frică, prin urmare ne temem unii de alții, doar că câinii atacă primii.

Monologul omului înnebunit de la atîta singurătate și care-și găsește interlocutori în orice-l înconjoară, pînă descoperă o broască țestoasă pe care a uitat-o cineva (prin urmare altcineva a mai trăit frica asta) monologul lui e despre omul prins în vîltoarea evenimentelor care-l depășesc, omul care a vrut să fie coborît din copac sau ieșit din peșteră, dar nu și-a răspuns încă de ce a făcut-o.

Oamenii sunt mai câini decît câinii, știi vorba aia? La cît rău au făcut naturii oamenii e și normal să se răzbune pe noi, or de data asta câinele a venit ca un paznic al naturii, iar Lazăr e omul slab care-și pune prea multe întrebări, de fapt îl omoară dubiile și nu altceva.

Scenografia și luminile erau o metaforă în sine. Jocul a fost cam monoton, adică fără modificări în tempoul montării și ritmul textului, dar poate asta a vrut regizorul, pînă la urmă monodramele au logica și cheia lor, sau poate pentru că cunosc un pic genul ăsta de piese totul mi-a fost clar de cînd s-au deschis cortinele, știam déjà toate mișcările și asta m-a cam pierdut, dar metafora a fost pe măsura așteptărilor.

Festivalul se apropie de sfîrșit așa că trebuie să te grăbești. N-au să-ți placă toate piesele, dar o să faci cunoștință cu viziuni noi și cu noi metode de a transmite un mesaj, iar asta contează mai mult decît restul, mai ales că la noi toate montările sunt asemănătoare pentru că-I implică pe aceeași actori peste tot.

"Omul, Copacul, Câinele" e o metaforă adusă în teatru, iar cu asta am spus tot, sau aproape tot. Rămâne să vii la teatru să mai vezi și alte metafore.

Ronin Terente

Запись BITEI-2014: omul, copacul, câinele si metafora впервые появилась Locals.

Sigur că e o glumă, dar una reușită. «Godot a venit» odată cu trupa «Theater Office Natori» din Japonia. Autorul acestei minunate improvizații pe tema «Așteptîndu-l pe Godot» de Samuel Beckett, este Minoru Betsuyaku, iar regia a fost semnată de K. Kiyama.

De fiecare dată suntem puși în situația de a compara atunci cînd ne trezim cu ceva cunoscut, așa a fost și cu Hamlet, acum însă toate așteptările au fost date peste cap, după atîția ani de așteptare Godot a venit, a venit, dar la cît de mult l-au așteptat oamenii au și uitat de ce îl mai așteaptă, de ce avem nevoie de Godot, de ce avem nevoie de Dumnezeu, de ce avem nevoie de ceva? V-ați gîndit la asta vreodată?

De multe ori așteptăm să se întîmple minuni fără să ne gîndit la faptul că fericirea și minunile stau sub nasul nostru, la un metru de noi, ne-am obișnuit să ne uităm departe, să căutăm în păduri străine fără să vedem ce avem chiar aici, fără să iubim fiecare zi așa cum ar trebui să fie, lumea caută pisica neagră în camera întunecată în loc să aprindă un chibrit sau lumina. Despre asta a fost și cu asta am ieșit din ograda japonezilor.

Mult umor și mizanscene și scenografie și text grotesc, m-am simțit parte a unui complot, parcă îi bîrfeam pe prietenii și pe colegii mei, pentru că toți suntem așa, ne regăsim în asta, toți așteptăm și ne mișcăm în cercuri și spirale și vorbim banalități mediocre în loc să trecem la subiect.

GODOT A VENIT. Fraza asta îmi cîntă încă în urechi, redundanța cu care a fost spusă, dar și felul în care Godot dădea de știre tuturor, m-a lăsat cu ochii cît două cepe, de ce nu-l vedem? mă întrebam eu și bătrînica din stație care aștepta un autobuz și fiul care era întodeauna alături, de ce nu-l vedem? de ce?

3 spectacole Nipone într-un festival. 3 stiluri diferite. 3 viziuni, dar o ideie în toate stăruie, oamenii din țara soarelui răsare nu se grăbesc nicăieri, oricum soarele vine la ei primii, toate spectacolele au fost într-un ritm greoi și pe alocuri sacadat, dar acum îmi dau seama că ăsta-i felul lor de a vedea lucrurile, totuși suntem foarte departe unii de alții, prea departe.

Mulțumesc BITEI pentru că-mi fac cunoștință cu oameni noi și viziuni noi și texte pe care nu le-aș fi descoperit singur.

Probabil de asta și se fac festivalele, de aia se întîlnesc și se despart oamenii, de aia se așteaptă și de aia se uită, de aia se întorc și de aia pleacă, pentru a se cunoaște mai bine pe ei prin ochii altor și pe alții prin ochii lor. Ai noștri.

Ronin Terente

Запись BITEI-2014: «AŞTEPTÂNDU-L PE GODOT» («Theater Office Natori» din Japonia) впервые появилась Locals.

Cei care au auzit de așa oameni de teatru ca Meyerhold, Craig sau Artaud, au auzit probabil și replica: lipsa evenimentului este un eveniment în sine.

Butoh este o formă de mișcare pur niponă pe care noi, europenii, o putem găsi lipsită de sens și logică, dar nu-i chiar așa.

Ne-muzică, ne-cuvinte, ne-mișcare, ne-bunie, totul a fost o negație în această seducătoare și enervantă experiență teatrală de ieri. E complicat să vorbești despre un asemenea spectacol pentru că reprezintă o noutat și poate să pare neclară cititorului, pot spune doar că teatrul trebuie să nască o stare și spectacolul de ieri a născut nervi și frică și oroare și înjurături, dar n-a lăsat pe nimeni indiferent, deși unii păreau plictisiți. A fost dur și inutil ca toată arta contemporană.

Mișcarea a fost amplasată într-o lume inexistentă, într-o lume aflată după un atac nuclear sau scufundată la fundul oceanului, finalul lumii moderne și căutarea spiritului în labirintele vieții. Prea multă filosofie și prea mult teatru în teatru, cei doi n-au nici o relație și totuși se mișcă ambii parcă haotic pe scenă iluminați de proiectoarele care-I schimbă la față.

Un spectacol scurt și cu un sunet atît de tripat încît aveai impresia că ești în mintea unui drogat aflat în sevraj, o călătorie în sufletele goale ale celor care ard în iad.

Muzica nu poate fi numită muzică la fel cum mișcarea nu poate fi numită mișcare și acțiunea acțiune, totu-i o iluzie și o impresie greșită.

Ca să pară mai clar vă spun că Butoh (dansul întunericului) își are începuturile după cel de-al Doilea Război Mondial, și se caracterizează prin abordarea temelor tabu, folosirea de imagini grotești, de decoruri absurde sau neobișnuite și mișcări lente, supercontrolate ale corpului.

O experiență curioasă ca tot ce se petrece la BITEI.

Rămâi aproape și te țin la curent. Azi mai avem japonezi, hai să-I vedem.

Ronin Terente

Запись BITEI-2014: Amintiri despre mare впервые появилась Locals.

Totul a fost simplu și cu mișcări care mă duceau cu gîndul la acei primitivi care alergau în jurul focului cu măști, sau la șamanii care chemau furtunile și ploile, mă duceau cu gîndul la începuturile teatrului, acolo unde s-a născut și de unde a pornit toată nebunia asta numită azi TEATRU. La început nu era cuvîntul, el a venit mai tîrziu, la început era mișcarea, apoi a apărut melodia, apoi cuvîntul, exact asta a fost și ordinea apariției în spectacolul de ieri seara. Un experiment extraordinar.

Totuși, în lumea în care toți aleargă după noutăți, oamenii sunt flămânzi de lucruri simple și mișcări repetate, acele dansuri ale dervișilor, acele rotații prin care ei își părăseau corpul și deveneau liberi, acea nirvană la care ajungi dacă lași sufletul afară. Mișcările lor erau atît de simple și atît de sincere încît aveai impresia că oricine le-ar putea repeta, după spectacol am văzut lumea pe săli și afară care încercau să repete mișcările și m-am gîndit că: uite puterea teatrului! Dacă ieși de la spectacol cu melodia și mișcarea în gînd, înseamnă că spectacolul a reușit, înseamnă că a ajuns unde trebuia să ajungă.

Femei sigure, femei puternice, femei dorite, femei visate, femei frumoase, femei ... un spectacol despre femei pentru bărbați, să înțelegem încă odată de ce ne sunt atît de dragi.

Mă gîndeam și la Alexandra Soshnikova, doamna care face același lucru aici acasă, chiar am făcut lecții cu ea, mă gîndeam la ușurința și la capacitatea dansului, la toate mișcările pe care le cunosc și aș putea să le repet, dar nu fac asta, aici e secretul, noi știm dar nu facem nimic cu asta. De ce? De ce nu facem nimic? Eu cred că cuvîntul își pierde puterea și că vom reveni la dans, vom transmite toate emoțiile și retrăirile prin dans, asta se va întîmpla neapărat cînd lumea va obosi și se va plictisi de toate tehnologiile care ne mănîncă zilele și anii.
Muzica aia de fundal, folclorul lor, folclorul e același peste tot, atîta suferință și în același timp atîta putere în fiecare sunet, fiecare secundă era un univers aparte. Ați ratat un spectacol genial prin simplitatea și redundanța mișcărilor. Un spectacol ca o pereche de aripi pe spatele lui Icar, un spectacol ca un țipăt în noapte, un spectacol ca on picătură de ploaie în deșert, o experiență caldă și plăcută. Mulțumesc fetelor din Israel și mulțumesc Orly Portal pentru asta.

Ronin Terente

Запись BITEI-2014: rabia si robul cuvintului впервые появилась Locals.

Am văzut niște trucuri foarte bune, piesa cu care ne întîmpină la intrare și care e folosită ca un laitmotiv pe toată durata spectacolului, e vorba de Gnossienne no 3 de Eric Satie, multă tristețe și melancolie are această minunată compoziție. Suntem deja setați cu ajutorul piesei, apoi intrăm și suntem întîmpinați de două domnișoare care ne duc în atmosfera spectacolului cu ajutorul lanternelor, un truc iarăși foarte bun, api vedem scenografia, una diferită și destul de ingenioasă. Avem parte și de plaoie în scenă, o treabă nouă și puțin utilizată în Moldova, deci dacă m-ai întreba de ce merită să vezi acest spectacol ți-aș spune că tocmai din cauza cîtorva trucuri regizorale destul de vechi pentru lumea teatrală și destul de noi pentru Basarabia.

Ploaia și muzica, scenografia și faptul că actorii nu ies să se închine și ne lasă cu o nedumerire pe toți, doar melodia aia la pian ne spală pe față de stropii de ploaie care tocmai au încetat.  E un fel de comedie amestecată cu dramă și un pic de poezie de prin poeți cunoscuți, o selecție curioasă și curajoasă, doar că nimic nu se leagă, e un fel de spectacol în care nimic nu ține de altceva, totu-i separat, dacă asta a fost intenția regizorului, atunci să știi că a reușit.

O chestie curioasă e cu piesa asta, în text toate-s încurcate, bărbatul și femeia seamănă, e vorba de o confuzie, totu-i confuz în piesa aia de teatru, toți sunt altfel decît credem noi, asta m-a dus cu gîndul la Eurovision și la faptul că lumea nu prea s-a schimbat, de aia piesele lui Shakespeare rămîn vii și valabile oricînd.

Asta e povestea cu dramaturgia bună, ea nu moare, dar mai trebuie și susținută cumva, atunci cînd ai o piesă pe care o susții cu niște tehnici sau trucuri, pentru că pînă la urmă asta-i arta teatrală, o selecție de trucuri și tehnici îmbrăcate cu hainele talentaților actori și scoasă la lumina rampelor.

GL n-a fost un teatru de revistă pentru seara de ieri, a fost un teatru care a venit cu o ceva nou și diferit, asta e important, restul se rezolvă cumva. Mai ai puțin din festival, nu uita asta.

Text: Ronin Terente

Запись BITEI-2014: 12 șoapte впервые появилась Locals.

BITEI-ul nu ne hrănește doar cu spectacole de teatru, dar și cu spectacole de dans și muzicale. De data asta Ada Milea, dincolo de cîteva piese cu care ne-am deprins déjà, a venit și cu cîțiva prieteni, e vorba de Anca Hanu, Bogdan Burlăcianu și Cristian Rigman.

Mult umor și satiră, multă voie bună și texte vii, asta i-a așteptat pe cei care au ajuns cu bine la teatrul Ionesco în seara aia minunată de 28 mai. Dacă n-ai fost sau n-ai avut chef, te anunț că ai ratat un spectacol muzical de zile mari.

Au recitat cîntînd și au cîntat recitînd niște fragmente din Ion Mureșanu și textele lui despre alcoolici și beția vieții și a dragostei, apoi am mai avut și niște fragmente de poveste de prin spectacolele lui Alexandru Dabija (regizorul care vă aduce anul ăsta cîteva spectacole la BITEI și care merită neapărat văzute), dar și cîteva hituri semnate de Aa Milea.

Oamenii au rîs și s-au simțit bine în atmosfera aia, cineva m-a întrebat dacă cred că a fost un spectacol mai mult sau un concert, eu am scris mai devreme că e un spectacol muzical, pentru că au fost de toate, dar dacă m-ar pune în situația de a alege doar una, atunci aș spune că e un spectacol în toată regula, are de toate, pentru că Ada Milea nu numai cîntă, ea povestește prin muzică, iar dacă ești gata să intri în adîncul glumelor și satire, în sarcasmul pe care-l are și abordarea acestui sarcasm, fără îndoială te trezești într-un spectacol, cum e și viața noastră de toate zilele.

E multă dragoste în tot ce face această femeie și în tot ce spune, nu vreau să par patetic și să încep să aduc osanale, așa că mai bine vă zic că data viitoare să nu ratați concertele ei, iar pentru data asta vă zic să nu ratați spectacolele, nici nu știi care-ți place mai mult.

text: Ronin Terente

Запись Bitei-2014: Ada Milea sau puterea cuvîntului cîntat впервые появилась Locals.

Acum nu intru pe detalii inutile, pentru că mulți din voi nu cred că își pun problema care-I diferența dintre un spectacol stil Kabuki și unu stil No sau Bunraku (care-s alte stiluri pur japoneze), cel puțin moldovenii au avut ocazia să vadă ceva chiar diferit. Piesele durează în jur de 5 ore acolo la ei, vă dați seama ce răbdare au oamenii în Țara Soarelui Răsare?

În spectacolele kabuki nu se retrăiește ci se reprezintă, adică toate-s separate, actorul rămîne umbra personajului și doar îl conturează, de aia îți pot părea patetice și chiar false niște mișcări, mai ales dacă suntem deprinși cu școala Stanislavski.

Vorbirea lor, adică fonetica, e foarte aproape de cea moldovenească, chiar aveam impresia că erau replici în limba rudelor mele de la țară, un fel straniu și plăcut de a asculta limba niponă, deși nu reușeam să citesc tot ce era scris pe pereți, mă refer la subtitre, povestea era cît se poate de clară, dar n-aș spune că mi s-a părut prea interesantă.

Tot ce e diferit e privit din start cu un soi de reținere, așa au fost și cei din sală, dar cei care au avut răbdarea să aștepte pînă la final au descoperit surprize.

Culorile și gamele în care erau prezentate mizanscenele erau destul de curioase, tot timpul m-a interest Japonia feudală și am aflat lucruri noi, lucruri care m-au surprins, ceea ce ador în cultura lor e termenul "onoare", cum înțeleg asiaticii termenul ăsta e surprinzător.

Sunt unele experimente teatrale care nu țin de faptul că-ți place sau nu ceva, ele trebuie trecute ca să știi că poate fi și așa ceva, ăsta-I avantajul festivalelor internaționale și de aia vă propun să încercați să mergeți la spectacolele prezentate în festivale, indifferent cînd și unde are loc acest festival. De data asta e la Ionesco și e pînă pe 15 iunie în fiecare seară șa 7 pm.

Sunt spectacole despre care poți scri cărți și spectacole despre care nu știi ce să scrii, dar indubitabil, fiecare vede cu ochii lui mai bine decît cu ochii altcuiva.

InGa, ceea ce din niponă înseamnă Cauză-Efect!

Toate cauzele au un effect și toate efectele au o cauză, cele 5 bandite și ceea ce au prezentat ele, a fost un răspuns la multe întrebări pe care le punem zilnic în circulație".

Text: Ronin Terente

Запись BITEI-2014: INGA sau Cauza-Efectul in teatru впервые появилась Locals.

Spectacolul trebuie să ne trezească pofta de sex, pentru că are niște scene destul de pipărate și chiar unele bucăți de corp dezgolite. I-aș recomanda regizorului să răsfoiască Kama-Sutra și să mai aleaga cîte ceva de acolo, dar dacă să trecem peste asta, pot să spun că unii actori arată destul de bine dezgoliți, mai ales unele actrițe.

Geta Burlacu sună bine și are simțul umorului, neașteptat de vie arată în scenă, e o femeie care se vede și se aude, iar asta face bine spectacolului. Coregrafia și detaliile de scenografie le sar de data asta. Pot să spun că mi-aș dori așa pat și așa cuvertură.

Ne sunt prezentate diferite scene între diferite perechi cu diferite probleme interpersonale, dar toate țin de dragoste și de relații. E o analiză a vieții de cuplu, a relațiilor și a sexului, care și cît de mult durează. Perechile reprezintă arhitipuri întîlnite în toate societățile, așa că piesa e valabilă pentru toți, mai puțin pentru puștani și pentru copii din clasele primare. Îți sparge coșurile.

Cineva m-a întrebat dacă moldovenii sunt gata pentru un spectacol în care se dezgolesc actorii, adică un soi de nuditate, care ar putea trezi balaurul în spectatori, sunt de părere că publicul nu trebuie privit cu milă, lasă-i să fie șocați un pic, e timpul să vadă și ei un altfel de teatru cu un altfel de rezultat și un altfel de mesaj decît s-au deprins toți să vadă.

Caruselul Erotic e bun pentru perechile care vor să bage ceva nou, atunci cînd simt că rutina îi înghite, pentru că știm toți cum e cu rutina asta. Ai parte de un spectacol de Cabaret, ai parte de muzică, dans, gălăgie, culori și femei frumoase și bărbați tineri.

Dacă crezi că te interesează atunci ești binevenit la teatru Eugene Ionesco.

Text: Ronin Terente

Запись BITEI-2014: Caruselul erotic sau surprize-n teatru впервые появилась Locals.

E un text neașteptat de viu pentru piața de aici, ceea ce m-a bucurat mult și, se pare, dramaturgul Val Butnaru și regizorul Petru Vutcărău au ajuns la un compromis. Iarăși îl avem pe Vutcărău regizor și pe Ștefan Bouroșu în rolul principal, ca și în "Oscar și Tanti Roz", o colaborare interesantă, pentru că sunt momente în care Iosif-Ștefan aduce o stare plină de variații și cu adieri de adevăr indubitabil. Ștefan crește, nu are încă tupeul scenic pe care-l poate avea un matur, dar este aproape.

Ionesco ne miră de fiecare dată cu scenografia lui, dar mai ales spectacolele semnate de Petru Vutcărău, care-i un regizor de imagine, îi plac figurațiile și mizanscenele calculate matematic, geometria scenică și culorile lui Vutcărău nu le mai repetă nimeni în Moldova. Montat destul de dinamic și cu o muzică selectată exact pentru costumele și ritmul spectacolului.

Femeile ... ah, femeile! Piesa, dar și spectacolul, e o salată din obsesie și ispită amestecată cu furie și ușoare adieri de paranoia. Dragostea vine aici ca o boală, ca o viziune macabră, ca ceva ce poate doar distruge, dragostea îi omoară, într-un final, psihologic, pe toți cei implicați în piesă. Doar iubesc diferit, dar drama e aceeași pentru toți. Mai e și planul doi, la fel de bine conturat, pe planul secund vedem cum societatea încearcă prin toate metodele ei să scape de tot ce e diferit. Profeții nu sunt bineveniți în lumea lui *Iosif și amanta sa*.

Nu vreau să fac acum un sinopsis al piesei. Oricum poate fi văzută, rămîne în repertoriu, vreau să vă spun cîte ceva despre spectacol. Frații, exact 12, nu se evidențiază mai mult decît e necesar, Laurențiu Vutcărău, care-i fratele iubit de Iosif, (Iosif spera că acesta e diferit, dar n-a avut dreptate), e la fel ca la AMTAP, unde am fost colegi, acum 3 ani. În mod normal m-aș fi bucurat, dar nu cînd vine vorba de teatru. Castingul pentru femei a fost unul reușit, Mihaela Strâmbeanu pusă față-n față cu Daniela Burlaca, două actrițe de calibru, care într-o altă piesă ar fi făcut război, aici însă Butnaru nu le lasă femeilor prea multe de spus, ceea ce îi dă aer regizorului pentru a-și stabili singur prioritățile. În postura amantei apare Strâmbeanu, de fapt nu e nici o amantă, e un truc foarte bun numele acestei piese, e doar o tipă trecută de prima tinerețe și îndrăgostită de un bărbat mai tînăr care o refuză din pricina viziunilor sale. Parcă pare simplu, dar nici prea simplu nu e, pentru că femeia vrea și are toate cheile în mâinile sale, dar nu reușește nici chiar cu pușcăria să-i spargă peretele credinței după care stă ascuns Iosif, bărbatul visat.

Azi, uitîndu-mă la acest spectacol, mi s-a făcut dor de teatru, de scenă, de mirosul ei și al transpirației, de vocea partenerului în urechi, de mizanscenele învățate, de energia publiculul și de becurile alea mari. Dor de joc, dor de actorie, după ce mi-am zis că nu mai fac asta o vreme.
Pînă unde poți fi bun?

Fii atent pe cine iubești, ar putea să te coste prea mult dragostea, dar pînă una alta, nu uita să mergi la teatru.
Ne vedem și la următoarele spectacole din BITEI.

text: Ronin Terente

Запись BITEI-2014: Iosif si amanta sa sau obsesiile dragostei впервые появилась Locals.

Ieri a fost un spectacol muzical, cu doi virtuoși, ieri am văzut cum se poate scoate muzică chiar și dintr-o sticlă de plastic. Mai mult muzicieni decît actori, au încercat să ne poarte prin istoria muzicii și aș spune că au reușit.

Ieri a fost Duel Opus 2, compania Braf/Paris/Franța, cu Laurent Cirade-violoncel și Paul Staicu-pain. Regia e semnată de Agnes Boury. Spectacolul durează exact cît trebuie să dureze un asemenea eveniment, adică 90 minute, dar în astea 90 de minute reușim să-i surprindem pe cei doi muzicieni în niște performanțe uimitoare, cum ar fi aia cu tangoul și aia cu doi la un violoncel. O chestie foarte curioasă a fost și selecția muzicală, l-au înmormîntat pe Elvis Presley și l-au redescoperit pe Lou Reed și Velvet Underground, ceea ce vorbește de niște gusturi muzicale, chestia asta m-a dat gata, au fost niște partituri atît de bine lucrate încît chiar nu mai era important cît de banale pot fi mizanscenele sau jocul actoricesc.

Genul ăsta de montări sunt foarte previzibile, dar tocmai asta și le face frumoase, pentru că știi ce se va întîmpla, dar nu știi ce vor cînta. De exemplu eu am rămas spart cînd au băgat Lou Reed îndoi la un violoncel, dar mai ales piesa selectată * walk on a wild side*, cei care se pricep mă vor înțelege.

Deocamdată toate merg fără conflicte armate, se pare că de data asta facem teatru și nu război. Un pian, două scaune, un violoncel, niște lumini și tot felul de mărunțișuri pînă la un xenofon și vioara-copil, toate puse cap în cap au adus istoria muzicii pe scena teatrului Ionesco.

Încă un moment remarcabil a fost călătoria prin istoria muzicii românești, pentru că unul din muzicieni, Paul Staicu e bucureștean, muzică semnată de Taraful Haiducilor și adusă la urechile noastre de cei doi maeștri. Piesa cu *cînd am fost în 89* cîntată la un fir de păr a meritat toată căldura din teatru.

Erau și cîteva momente un pic forțate și prea patetice, un fel de umor specific bărbaților trecuți de 50, dar la cît de bine cîntau restul e tăcere, au putut să ne plimbe prin stările muzicii, or asta trebuie să facă un spectacol muzical.

Ne vedem la teatru.

Text: Ronin Terente

Запись BITEI-2014: Duel muzical dramatic «Duel Opus 2» впервые появилась Locals.

Bună să vă fie inima. N-am scris de ceva vreme, dar uite că trebuie să revin. Vă voi vorbi despre BITEI (bienala teatrului Eugen Ionesco) și toate întîmplările de acolo. Să începem cu începutul.

Am fost la deschidere. De data asta s-a implicat și Guvernul, lucru care m-a bucurat, am aflat că statul se interesează un pic de cultură, sau poate Val Butnaru este un diplomat bun. N-au vorbit prea mult și n-au tras de timp aiurea. Pe la 19:30 s-au ferit cortinele. Au hotărât să înceapă cu o premieră de la Ionesco, un spectacol semnat de Petru Vutcărău, *Oscar și Tanti Roz* de Eric-Emmanuel Schmitt, un autor francez, iar piesa, din câte-mi amintesc, se mai intitula și *14 scrisori către Dumnezeu*.

E vorba de un băiețel Oscar, jucat de Ștefan Bouroș, care trăiește într-un spital și află că are leucemie și va muri în 12 zile, iar doamna care-l îngrijește și pe care el o numește Tanti Roz (pentru că vine în roz), e jucată de Ala Menșicov, și care îl minte că e o fostă luptătoare de wrestling (moment comic), îl ajută să treacă peste această știre vulcanică care-l lovește pe băiețelul de 10 ani. Atâta are Oscar la început, 10 ani. A fost doar premiera și știm cum e cu premierele, emoții și mai uiți cuvintele și mizanscenele, dar se rezolvă, sper eu, pentru că toate-s bune înafară de vîrsta personajelor.

Eu aș fi optat pentru ceva mai dinamic la deschidere, dar am fost plăcut impresionat, în primul rând pentru text, vreau să-l felicit pe omul care a selectat textul, e un text de care aveam nevoie aici, un text care prinde bine în Moldova, mai ales pe marginea doctrinelor ortodoxe de care ne ciocnim zilnic.

Scenografia și cromatica culorilor selectate e caldă și plină de lumină, iar muzica de fundal și figurația ne duce ușor într-o poveste de Crăciun, suntem introduși într-o clinică în care nu simți mirosul leacurilor, ci mirosul dimineților de iarnă, mirosul plăcut al fulgilor de nea și a dragostei sincere pentru lucruri mărunte. Doamna Ala Menșicov, care-i o adevărată doamnă, ne dă iarăși o lecție de actorie și de dicție cum rar întîlnești în teatrele noastre. Sunt cîteva momente în care prinzi între cei doi, adică Oscar-Ștefan și Roz-Ala, niște momente atît de sincere și de bine lucrate încât chiar uiți micile nuanțe care apar pe parcurs și care un pic amorțesc acțiunea. Unicul moment care încă mai e de pus pe roate e vîrsta personajelor, dar mai ales a lui Oscar, care ar trebuie să aibă 10 ani, iar de la 10 să ajungă la 130 rămînînd tot la 10, o performață care l-ar ridica pe Ștefan Bouroș la un nou nivel, dacă pe parcurs se rezolvă această nunață, atunci cu siguranță e un spectacol, marca Vutcărău, la care merită să ajungi măcar odată. Mai ales îl recomand ateilor și fanaticilor religioși. Un copil care află că va muri și este convins să-i scrie scrisori lui Dumnezeu, cu care începe o prietenie, Dumnezeu aici e văzut ca un tată, un prieten, un coleg, Dumnezeu e în fiecare și peste tot.

Textul are atâta poezie încît erau momente la care eu, fiind de zodie fecioară, eram cât pe ce să plâng, serios, mai erau și niște mizanscene, aia din biserică și aia de la Tanti Roz de acasă, la care vin și părinții lui Oscar și ei se împacă într-un final, eram cât pe ce să scurg o lacrimă, iar asta se întîmplă rar cu mine. Orice n-ar spune despre mine și oricât de rar n-aș merge la teatru, dar de fiecare dată mă uit curios la toate, sunt și eu un Oscar.

Momentele cu primul sărut și cu prima dragoste m-au făcut să tresar un pic: unde-s acele zile?! m-am gîndit eu.
Prea trist și prea multă figurație, dar asta e, așa e și viața cu prea multe tristeți și prea multă figurație.

Cred că a fost o deschidere curioasă și acum trebuie să vedem cum vor evolua treburile. Promit să vă țin la curent.
P.S: scenografia, culorile și muzica sunt la fel de superbe ca doamna Ala Menșicov.

text: Ronin Terente

Запись Premiera BITEI 2014: Oscar și Tanti Roz впервые появилась Locals.

Însă, mult mai triste sunt televiziunile cu pretenții, astea care au tupeul să zică că-s independente, conduse de diferiți mafioți și politicieni, care au și ele moftul de a spune că ne educă, cu diferite mesaje și rubrici de doi lei. Hai să vedem cît de buni sunt ei totuși. Cît jurnalism poate fi la o televiziune coruptă? Dacă ar fi sinceri și ar zice că-s niște paraziți, m-aș uita la ei mai des, dar cînd văd prezentatorii care se screm să dea în română niște texte care nu le aparțin, iar mai apoi îi văd pe invitații lor, îmi piere orice chef de a mă mai uita la asta. Sigur vei spune că televiziunea ne manipulează și că tu nu te uiți pentru că e un burete, dar 90% din țară se uită la WC-ul ăsta și asta-i oribil, dragii mei. TV-ul local nu-i ceva ce manipulează, e o jalnică parodie a televiziunilor occidentale. Asta încetează să mai fie funny.

Cum vrem artă într-o țară în care televiziunea promovează cocalari și pițipoance, care-s înpachetate cu țurțuri parcă-s niște panouri publicitare, iar prezentatoarele lor arată ca eroinele de pe Muliganbia. Cunosc foarte multă lume care cred că ProTv, Prime, JTV și Publika merită urmărite. Acolo lucrează cunoscuți de-ai mei, dar, cu tot respectul pentru ei, astea patru sunt mult mai penibile decît M1. M1 măcar n-are pretenții, dar aici sunt televiziuni în care mafia de la guvernare investește bani enormi, iar de la o televiziune în care se investește am alte așteptări. Știu că scopul lor e să mă oblige să-i votez pe cutare sau cutare la următoarele alegeri, asta nu mă supără atît de mult, cît mă supără invitații pe care-i au în emisiuni. Ce au ei de spus?

Toate rățuștele și toți borîții ajung pe platou. Unii freacă niște replici în moldovenească cu accent rusesc de ți se face milă de tine că te uiți la ei, alții sunt mai proști decît Istrati, dar o dau atît de sigur că nici Minimax-u nu poate așa.

Dacă tot e să promovezi talente invităle pe Gavriliță și Scarlat, măcar vorbesc bine, sau pe Bodorin și Paricov, care-s destul de interesante, sau Dara și Aliona Moon, care-s mai deștepte decît par. Avem o sumedenie de tipi(e) interesanți prin subsoluri, de ce nu i-am promova? Înțeleg că e vorba de cumătri și cumnați, dar măcar arareori să mai faceți o excepție. Acceași oameni peste tot, la fel de proști ca în primul interviu, iar după publicitate vine vro rubrică educativă, băi, să-mi bag cocalaru și pițipoanca-n capurile voastre de jurnaliști cumpărați. Pe voi la USM cum v-au învățat?

De ce să nu vină mai des pe la voi o Angelă Stafii, un Cosmescu, tot neamul Vakulovski și Galaicu-Păun, un Crudu, Fusu, Țicu, Cobileanski, Iurie Matei, Țurcanu, Țigănaș, cei de pe la Republika și Poeții Desculț, BredArta și Oberliht, diferiți tineri care fac film, gen Bobină, oameni tineri și vii, oameni care încearcă să facă ceva, oameni de care nu ți-i rușine peste hotare și nu cotlete pe picioare care nici nu pot vorbi măcar?

Toată ziua văd interpreți de pe la nunți invitați pe platou, de parcă-i nuntă, nu televiziune.

Și dacă nu poți vorbi româna, vorbește și tu o limbă care o cunoști, nu vă mai spargeți în figuri atîta.

Problema televiziunii locale este seriozitatea cu care se privesc ei, dacă ar face pamflete mai des, gen tîmpenia de la b1, ar merita mai multă atenție, dar noi la cît de serioși suntem nici măcar atîta n-o să facem următorii 100 de ani.

Moldova are Talent a demonstrat cît de bine putem face televiziune noi. Trei interpreți nu prea diferiți în juriu, o fetiță care recită la fel ca Aristid-Cupcea cu banii și Tania Cerga, care-i o tipă plăcută, dar nu pentru show-ul ăsta. Munteanu mă mir că încă-i viu, la cît de libidinos e. Uitați-vă la *Moldova are Talent*, show-ul Prime-ului, care sub mîna lui V.P. , cel mai scump post TV, dar cît de prost este, atunci ce să mai așteptăm de la alte televiziuni? Trist și deloc funny.

text: Ronin Terente

Запись CRONICILE PARAZITULUI PROLETAR: mesaj telespectatorilor neinitiati впервые появилась Locals.

Marsul Lupilor este cea mai veche si cea mai cunoscuta piesa a trupei No Shagga. Dupa aproape 8 ani trupa a luat o pauza, iar frontman-ul trupei Ronin Terente a creat un alt proiect muzical intitulat LabbaTrissta, un proiect care a pastrat aceeasi energie, dar a pornit spre cautarea unui nou sound.

LabbaTrissta este, fara indoiala, o trupa rock diferita de tot ce se face in zona muzicii romana din spatiul asta mioritic. Ronin Terente a venit cu texte de un nihilism absolut si cu o energie epileptica. Nu e o muzica matematica sau cintata pe note, e acel sunet care se produce cind se ciocnesc cele doua lumi, cea interioara cu cea exterioara. Dincolo de muzica No Shagga si LabbaTrissta prezinta o filosofie, o dramaturgie a sunetului si a linistei care vine dupa el.

Va intrebati, probabil, de ce Marsul Lupilor? Raspunsul il gasiti in intrebare.

Imaginile pentru clip au fost preluate dintr-un scurtmetraj mut din 1965. Este o lucrare a regizor Alan Schneider dupa un text de Samuel Beckett si avindu-l in rolul titular pe Buster Keaton. Un ochi il urmareste, alt ochi il tradeaza.

Vizionare si auditie placuta.

Запись Video: LabbaTrissta/No Shagga — Marsul Lupilor впервые появилась Locals.

O nație poate fi educată doar cu jertfe, așa cred eu. Dacă vrem specialiști buni, atunici trebuie sa-i alegem bine, o selecție mai puțin naturală, o selecție care trebuie să pornească de la sistem. Sistemul a creat aceste specimente, tot sistemul trebuie să le rezolve. N-am fost un elev bun și n-am plătit niciodată, n-am copiat din principiu, sunt foarte mîndru, de aceea am dat examenele simplu, dar sincer. Moldova e țara în care reușesc cei care nu prea învață, pentru că ne-au spus că *viața e cea mai bune școală. Așa și este. Nu mai suntem în anii *90 cînd trebuia să fii obraznic și să ai un pic de sănătate pentru a răzbate, azi e nevoie de minte. Suntem în secolul în care e nevoie de multă minte, chiar pentru a fi un tractorist.

text: Ronin Terente

Запись CRONICILE PARAZITULUI PROLETAR: Maia Sandu впервые появилась Locals.

Bun, dar hai să nu băgăm toate într-o oală. Pe mine nu mă sperie acest ecran pentru că știu că n-au șanse să mă convertească. Dumnezeu n-are treabă cu biserica, deși sunt preoți demni de tot respectul, eu cunosc cîțiva care chiar merită să fie numiți oamenii Domnului, dar rămîn de părere că Dumnezeu n-are nevoie de publicitate și promo montat în clădirea bisericii.

Tot respectul pentru nenea Ciuntu care a strîns banii, la cît mănîncă mașina lui și cît de scumpă-i benzina, înțeleg că e o jertfă, apreciez și efortul său de a aduna toate la un loc, nu-i ușor, din cîte știm deja, să faci un pas în Moldova.

Asta cu popa e clară, Dumnezeu să-i dea sănătate și să facă ce are de făcut, pe mine mai mult mă deranjează toți copii care s-au regăsit în știrea aia de pe Prime. La început am văzut scaunele în culorile naționale și scena și am crezut că vor face concerte și alte manifestări social-vulnerabile, dar cînd au aflat știrea au pus botul cu toții.

Nu vrem, nu ne place, nu știm, nu și nu și nu și etc. Ce vă deranjează, de fapt? Sunt sigur că nu prea știți ce vă supără cel mai mult, că n-o să puteți să vă pierdeți viața în liniștea bîrfelor voastre, că o să vă acopere maneaua creștină? Dar discuțiile din scuarul sunt tot un fel de manea cu pretenții de rap. Hipsterași nesiguri și domnițe pretențioase supărate stau și nu fac nimic cîte jumătate de zi, așa măcar o să aibă o gălăgie de fundal. Mă mai gîndesc și la vagabonzii din zonă, care vor putea să doarmă pe scaunele alea și vor mai avea și un televizor, unii cred ca au văzut unul ultima oară vreo 10 ani în urmă.

Cei din noi care pot fi manipulați vor fi, iar cei care nu - nu vor fi niciodată, e simplu și nu merită atîta fum.
Cu riscul de a fi atacat și de a supăra unii inși, vă propun să nu ai fiți chiar atît de categorici, nici nu știi cum înveți ceva nou. Ce n-ar face biserica, Iisus rămîne un exeplu demn de urmat, iar iertarea pe care o promova merită să rezoneze în zilele astea triste și tehnologizate.

text: Ronin Terente

Запись CRONICILE PARAZITULUI PROLETAR: despre biserica впервые появилась Locals.

Ronin Terente: "Ce facem atunci cind raminem singuri? incercam sa uitam, sau incercam sa intelegem? Relatiile dintre barbat si femeie sunt mult mai simple decit complexitatea pe care incearca sa ni-o impuna sutele de mii de reviste si filme. traim intr-un mare cliseu. Fiecare vede despartirea cu ochii lui, cineva sufera, altcineva uita. Filmul este despre asta, sau poate nu, tu cum crezi?"

Запись Scurtmetraj: Despre Asta — LabbaTrissta впервые появилась Locals.

Acum să-mi spună cineva care-I diferența dintre meșteșug și talent? E la fel ca și diferența dintre film și teatru, parcă sunt aproape, dar în același timp sunt atît de departe. Eu mă uit la căcatu ăsta cu … are Talent în diferite țări și înțeleg că lumea n-are idée ce-I aia talent și ce-I aia meșteșug și care-s diferențele.

Mozart avea talent, iar Salieri era un meșter, te prinzi unde-I diferența? privește Amadeus de M. Forman și fii foarte atent la final, cînd Mozart îi dictează lui Salieri notele, în viață a  fost altfel, dar pe noi viața nu ne interesează, aici ai răspunsul la întrebarea de mai sus, adică în finalul acestui film.

E din 1984 și chiar merită văzut.

Am văzut că lumea s-a spart în bășici cînd a cîntat fetița aia, care chiar a cîntat bine și cred că are talent, deși youtube-ul e plin de asemenea voci și, unele chiar cu mult mai multă stare, sau toți s-au spart în figuri cu răperu ăla care a cîntat sub Eminem, a recitat corect versurile lui Slim, pentru un bucătar știe engleza destul de bine, dar doar atît. Au mai fost cîțiva care au citit (sau recitit) niște pasaje hip-hop (așa le numesc ei), n-am văzut nimic mai rușinos decît rapperii la *Moldova are Talent*, dar dacă băieții cred că pot face asta, eu îi susțin, oricum ceea ce fac eu nu pot ei și invers.

Totuși n-am văzut talente, am văzut multă muncă și multă dorința, dar talent ioc. Poate doar copii pînă la 12 ani care încă au rămas virgini căcatului din jurul lor și încă au mai păstrat prospețimea naturală, în rest e jalnic.

Vreau să spun că e bine că se face așa un show. Pentru mulți moldoveni asta e prima și ultima oară cînd au și ei ocazia să fie arătați la televizor, iar asta îi face pe unii să nu consume vreo săptămînă pînă la show, ceea ce déjà e de bine, poate nu pentru economia satului, dar pentru familie este.

Totuși ce înseamnă să ai talent?

Dacă cineva vă spune că e 99% muncă și 1% talent să știți că e un meșter care se visează talentat. Genii se nasc, nu devine nimeni geniu peste noapte. Restu sunt doar niște meșteșugari.

text: Ronin Terente

Запись CRONICILE PARAZITULUI PROLETAR: Moldova are Talent? впервые появилась Locals.