Dacă aș putea să-mi permit să descriu acest festival cu un adjectiv, atunci nu aș avea voie să-l indic aici - nu-mi permite codul deontologic. Dar prietenii știu deja care cuvânt îmi stă pe limbă, atunci când vine vorba de In Da Wood. Așa un mic disclaimer: Prieteni, acest articol conține critică în baza observațiillor subiective a mai multor oaspeți ai evenimentului.

Îl așteptam cu nerăbdare - imaginează-ți entuziasmul unui copil al festivalurilor, care, imediat după serviciu, își înșfacă cortul, aparatul foto și apa pentru mica călătorie spre pădurile Durleștiului. L-am recomandat la zeci de persoane - prietenilor de aici și de peste Prut.

Vezi, eu sunt flexitariană cu ambiții de a mă alimenta cât mai corect și de a mă hidrata la timp și nu încerc să bag asta pe gât nimănui, dar când am citit undeva că vor fi gustoșenii vegane, m-am bucurat enorm că voi avea ce consuma. La alte festivaluri de muzică de la noi lumea nu pune așa mare accent pe modul sănătos de alimentare - mai peste tot vezi doar pui pe rotișor, tot felul de burgere și pizze și prăjeli de orice gen.

Mi-am zis că e ok să mă pornesc flămândă la festival - oricum găsesc ceva de mâncare la prețuri rezonabile, după cum au și menționat de nenumărate ori organizatorii. Odată pășind pe teritoriul festivalului, am înțeles că o să trebuiască să mai aștept - mesele cu mâncare nu erau încă puse, găseai numai un tip de plăcinte minuscule la preț de 20 sau 25 de lei, bere la 25 de lei jumătate de litru și o sticlă de cola de 1,5 litri la 50 de lei. Amintim că sinecostul colei este sub 15 lei, așa că o triplă mărire de preț is not nice at all, guys. Nu vroiam să cred că organizatorii au uitat de sintagma „prețuri pământești” atât de multe ori promise, așa că mi-am zis să mai aștept, poate-or fi instalate degrabă mai multe mese cu bucate.

Am instalat rapid cortul și am fugit la scena Katana, unde prietenul nostru Gonzo se pregătea să stoarcă toți oaspeții festivalului de forțe. Noi așteptam cu nerăbdare să ne potolim setea de muzică și să încetăm să ascultăm doar Audioslave și Soundgarden ce se auzea din playlistul scenei principale. Am stat cât am mai stat și am flămânzit de-a binelea. Am hotărât să-i lăsăm pe cei de la Katana și să plecăm repejor la cel mai apropiat magazin din Durlești să luăm ceva merinde.

Dacă e să revin la adjectivul licențios, despre care v-am vorbit mai sus, atunci l-aș înlocui prin expresia din engleză f*ck my brain și vă spun imediat de ce.

Căldura era imensă. Ne-am dus cu 125. Apropo, cei mai drăguți șoferi, în opinia mea, din toată adunătura de maxi-taxiuri din Capitală. De data asta, însă, unii din ei nu vroiau să ne ducă până la intrarea la festival, după cum au promis organizatorii, ci doar până la jumătate de drum. De ce? Pentru că rutiera sau nu era suficient de înaltă pentru ca ea să poată să meargă pe drumul de pietriș și încă neasfaltat până la fest. Sau pentru că pur și simplu era un moft de-al șoferului și ne oprea după baza militară ca noi să mergem sub cele 42 de grade Celsius și să ajungem morți și apți de nimic la In Da Wood.

Ăsta a fost f*ck my brain numărul unu. Numărul doi se referă la voluntari. Vedeam doar vreo câțiva lucrând, gătind bucate pentru ei și ajutând oaspeții. Alții se certau cu oaspeții pentru că nu pot rezolva conflictele rapid și fără țipete. Îi întrebai care este adresa concretă a festivalului și nimeni nu-ți putea da un răspuns concret pentru că era prea ocupat să lenevească la masa de voluntari.

Numărul trei. Bucatele. Eu nu-i înțeleg pe comercializanții din zonele de festival de la noi. De ce să-i spui unui oaspete că o porție de carne cu salate și alte chestii costă 40 de lei, ca mai apoi să-i vinzi aceeași porți cu 60 de lei. De ce, Dom-le? Ai uitat că ai gură și poți să-i spui omului că 40 de lei e doar 100 de grame de carne? Că restul nu intră-n preț și că poți să rămâi fără bani în doi timpi și trei mișcări? De ce să vinzi cola cu 50 de lei sticla, ca mai apoi, când mă apropii, să-mi zici că e 60? Eu să-ți spun că acolo, la tine în prețuri, e scris 50 și tu pur și simplu, pentru că așa ți-a fost dorința, să-l scoți și să ceri 60? Urât. De ce să împarți flyere cu gustoșenii și să vinzi doar înghețată din pozițiile indicate? Ce să înțeleg eu din înghețata aia.

Că tot am zis și de magazin mai devreme, am dat de o alimentară. Cum nu consum carne și încerc să consum cât mai puțin pește, m-am trezit în vinerea aia cu o seliodkă afumată în geantă, pentru că altceva, de fapt, nici nu prea găseam acolo. Poate o chiflă, poate un pachet de crackere. Dar am flămânzit tot festivalul.

Numărul patru. Lineup încurcat și puține activități. Ba chiar deloc. Scena Katana era cel mai popular loc de recreare - dimineața am făcut niște gimnastică sub Death Grips și Beastie Boys, serile le petreceai sub tot felul de muzică, iar în restul timpului puteai sta la un pahar de vorbă cu camarazii. Ceea ce și făceam. Cel mai fun moment al festivalului era când voluntara Diana a început un water battle și noi ne-am lăsat ușor seduși de această idee de a ne răcori activ. Nu prea s-a dat lumea în lături - toți doreau un duș rece din apa de la izvor. Și eram fericiți, sorbind sucul cu acid din sticla de Baban - prietenii știu de ce.

Tare-am vrut să-i văd pe Fără Zahăr. Dar, întrucât legile lucrează doar cum vor reprezentanții lor, din câte eu am observat, băieții au ajuns să cânte tocmai la 12 noaptea. Erau preconizați la 7 seara. Ș-am plecat acasă, pentru că lumea mai lucrează și duminica și, deja, a trebuit să renunț la luxul de a asculta piesele despre Stela.

În rest, muzica a fost bună - trupele au fost minunate, umplând cu energie fiecare suflet din fața scenei. Am rămas plăcut impresionată de Godby, că nu am mai avut ocazia să-i văd anterior. Loser, I know! Prietenii mei spuneau că Vertușcă de la bass e tare bravo și se observă din prima că e o ființă hard-working și tare prietenoasă cu publicul. Staver nu doar și-a îndeplinit cu succes rolul de vocalist, dar a fost și un entertainer extrem de bun. Și cred că am tot dreptul să spun asta, că am vizitat și scene de muzică mai mari, iar ai noștri din Godby par a fi chiar demni de una de tipul dat. Sper cât mai curând. Chiar și Marin Basarab, aka Gonzo, i-a lăudat pe băieți. Cei din Lemnarii au reușit să ne pestrițeze după-amiaza de sâmbătă, chiar de la chitara lui Dima i s-a rupt, brusc așa, struna.

AbnormynDeffect s-au reunit doar pentru In Da Wood și vechii fani au putut să-și iasă din minți împreună cu ei. Fătuca din Jinjer tare mi-a plăcut. Excelența lor Traian și Vik au povestit despre adevărul crud. Harmasar au reunit zeci de suflete în coruri și moshpit-uri neobișnuit de colorate.

Totuși, festivalul ăsta a fost despre oameni. Mai mult, parcă conta cu cine acum mă pierd în gloatele de la concerte. Dacă am uita de prețurile mari și de lipsa activităților - lineupul festului, împreună cu băieții de la Katana, ne-au asigurat o distracție bunișoară.

Text și Imagine: Ilona Spesivțev și Cristian Beghiu

Запись Mai sincer despre prima ediție a festivalului In Da Wood впервые появилась Locals.

Voinicul Făt Frumos, care a câștigat 44 de jungle bătălii pe teritorii străine și a ridicat 47 de altare rave în toată lumea, vine în Chișinău cu foc și sabie! Făt Frumos va fi acompaniat de năzdrăvanul Alex Tune, un voinic vitezoman care nu știe ce-i muzica cu bpm-ul mai mic de 180. Luați-vă aghiazma, pastilele de inimă, balerca de acid și veniți la acest eveniment poveste. Rave ca-n vremurile dacilor!

Eveniment marca AltăParty, pentru amatorii de extreme electronic, pentru cei ce caută diversitate muzicală. Trăiește povestea lui Fat Frumos și ortacii săi, ia o pauză de la rutină și află ce curge prin venele breakcore-ului!

Dar ca să te convingem că trebuie să petreci începutul următorului weekend la Give Me A Break, Locals a discutat cu unul din reprezentanții AltăParty. „Consider că muzica întotdeauna trebuie să-l învețe ceva pe om, cel puțin să-i demonstreze că există diversitate. Breakcore-ul este o atitudine față de muzică, o abordare a ei. E foarte greu, în câteva propoziții, să explic ce-i asta. Probabil acesta și este unul din motivele care m-au făcut să organizez un eveniment în susținerea celui mai „nepopular” gen de muzică din Moldova- mai bine asculți o dată live decât să-ți povestească cineva zece ori. Cred că oricine poate face ceva frumos și interesant pentru sine și cei din jur, trebuie doar să scapi de inerție și să începi să acționezi”, explică persoana din spatele AltăParty.

De te-am convins, vezi mai jos toate detaliile despre concert.

Unde? La The Albion Territory
Când? 17 iunie, ora 21:00
Cât? Doar 70 de lei ca să susții frumoșii breakcore-ului.
Evenimentul pe Facebook.
Pagina organizatorilor AltăParty.

Запись Give Me A Break впервые появилась Locals.

Drogobete aprinde fetele!

Drogobete – nu-i de glumă băiete.

Line Up:

GONZO

VIK

plus O! Surpriză!

Intrare: 20 MDL

Запись DROGOBETE PARTY впервые появилась Locals.

Запись MACELARIA: The beginning впервые появилась Locals.

Где таится наш животный страх? В каком темном углу прячется? Откуда растет эта тень? Где источник скрежетов и адских криков? Почему так темно? Куда ведут эти капли крови? Кто устроил этот дикий маскарад?

Спросите у тех, кто за диджейским пультом сыграют мясотеку 31 октября в 22.00 в Типографии 5:

Michely Moore
Алина Лысенко
Bernazitta
Panda
Nick Bk

В день всех святых оставаться святошей нельзя, пить, и много пить, нужно в каждом из трех баров!

А дальше тьма, тьма, тьма и жуткий лабиринт в поисках тайной комнаты второго танцпола, портал в который откроется только в эту ночь. Ищите и вас раздерут на части настоящие музыкальные маньяки – Sandu, Usu, Gonzo.

Где таится наш животный страх?

Запись Видеотизер: Хэллоуин @Tipografia5 впервые появилась Locals.

Line-up:
Usu
Editorcassh
Gonzo

Ordinea și integritatea dj-ilor nu este garantată de echipă.

Запись LITTLE FRIDAY. Улыбка 32 — PTN-HLO Party впервые появилась Locals.

LineUp

Yellowbluebus
Gonzo

Pentru cei prezenti la Warm up Anim’est intrarea clar ca e gratis, pentru restul - pret: 30 MDL

После показов остаемся, чтобы танцевать, слушать музыку и поговорить о том, как сильно мы соскучились по Anim'est в Кишиневе.

LineUp

Yellowbluebus
Gonzo

Для посетителей Warm up Anim’est конечно же Afterpaty бесплатно, для остальных - 30 MDL.

Запись Warm up Anim’est Afterparty @ Tipografia 5 впервые появилась Locals.

Запись SET FOR PEACE впервые появилась Locals.

Multașteptata capodoperă semnată de Aleksei German a fost finisată abia anul trecut, după trecerea în neființă a regizorului. "Трудно быть богом" reprezintă magnum opus-ul lui German, un film pe care regizorul l-a conceput de prin anii 1960, și abia după căderea URSS-ului a primit libertatea și posibilitatea de a-l duce până la capăt. "Трудно быть богом" apare ca o continuitate logică a operei artistice născute pe parcursul deceniilor de regizor. În "Двадцать дней без войны" și "Проверка на дорогах" German și-a dezvoltat etica filmului, în "Мой друг Иван Лапшин" și "Хрусталёв, машину!" regizorul și-a dezvoltat o estetică a imaginii pe care n-o mai vezi la nimeni. German merge pe urmele lui Eisenstein și crează propria școală și teoremă de film.

Anton Dolin spunea că "Трудно быть богом" încheie epoca filmului rusesc de autor, începută de Tarkovski cu Andrei Rublev.  Am curajul să lansez această idee și mai departe – "Трудно быть богом" încheie o întreaga perioadă în cinematografia universală. Ingmar Bergman, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Andrei Tarkovski și Aleksei German. Nimeni nu a făcut și nu va face filme la fel, nimeni nu va pierde atâția nervi și transpirație, și nu va arde prin flacăra sa în numele creației. German a fost ultimul, iar "Трудно быть богом" este un film care bate in cuie cea mai grandioasă epocă din istoria filmului. Puțini sunt cei care vor fi capabili să inducă spectatorului în această stare aproape tactilă de retrăire și persuasiune.

Filmul este bazat pe povestirea cu același nume, de frații Strugațki.  Spre deosebire de cartea apărută prin anii 60, atunci când Arkadie și Boris încă credeau în viitorul socialist luminos, filmul pierde orice urmă de speranță. German e realist, nu ne mai întreabă nimic, doar ne pune față în față cu noi – pudrați pe dinafară și putrezi în interior. Fețele din  ecran te privesc curios, cu ură, cu nebunie în ochi. E greu să întorci privirea. Nu mai ești pe canapeaua ta sau în scaunul comod din cinematograf. Ești trântit în glodul amestecat cu rahat și călcat cu bocancii de piele. Un penis de măgar în prim plan de face să crezi că e vorba de o halucinație, însă duhoarea e prea reală iar scârna prea puturoasă.

Tarantino îți pare Walt Disney după "Трудно быть богом", spunea Umberto Eco. Ca să privești această capodoperă trebuie să uiți de tot ce ai văzut până acum, să-ți cureți creierul și inima în veceul neștiinței, și să devii un burete nou-născut, pregătit să absoarbă o revelație cinematografică. E greu să fii spectator în cazul lui German, pe parcurs regizorul și-a dezvoltat un limbaj cinematografic unic, persuasiv, greoi, impunător și arhiplin cu detalii. E greu să vezi filmul din "Трудно быть богом" folosind aceleași simțuri pe care le ai deja antrenate în bagajul tău de spectator. Trebuie să te reinventezi, să renaști din cenușă și mocirlă pentru a observa această pictură medievală absolut lipsită de perspectivă. Ochiul se pierde și caută un reper de care s-ar putea ține, urechea nu știe ce să creadă când înțelege că o mare parte din acțiune se petrece nu în cadru ci după el. German a creat un opus de amploare care îți invadează tot spațiul intim și te face să simți pe pielea ta ceea ce se întâmplă pe ecran. Regizorul s-a retras din film, iar filmul a prins viață și vrea să pătrundă în spațiul tău de confort. Evul Mediu nu a fost niciodată atât de îngrozitor: carne putrezită, urină, sânge, muci, flegmă, glod și impurități – toate se scurg de pe ecranul lui German și îți crează un coșmar tactil.

Violența a fost întotdeauna o stare necesară omului, chiar și omului progresist din secolul XXI. În acest context Umberto Eco a menționat corect, Трудно быть богом este un film despre noi și despre ceea ce ar putea să se întâmple cu noi. Și oare nu se întâmplă? Încă suntem conduși de regimuri totalitare, încă mai credem în dumnezei și ne scoatem ochii pentru ei, încă mai înecăm intelectuali în latrine. Lupta pentru putere nu și-a albit colții iar viața unui om nu costă nici cât o halbă de bere de cea mai proastă calitate. German nu ne lasă nici o speranță, probabil din această cauză e atât de greu să vezi "Трудно быть богом". Pentru că te vezi pe tine, vezi societatea în care trăiești.

Leonid Yarmolnik prezintă cel mai bun rol din cariera sa. Actorul nu  joacă, actorul trăiește și suferă greutatea lui Don Rumata din cadru în cadru. Rumata trece de la o stare la alta apropiindu-se de o nebunie universală. Hohotul turbat se schimbă la acesta cu depresia; oboseala este într-o clipă înlocuită de o forță supraomenească: milostenia se termină cu un nas spart și dezgustul pentru mucii plini de sânge rămași pe degete. Rumata e dumnezeu pentru locuitorii murdari ai Arcanarului, un dumnezeu fără majusculă. Rumata nu omoară niciodată – însă taie urechile dușmanilor săi; Rumata îi salvează pe cărturari de la prigoniri și moarte; Rumata le poruncește tuturor servitorilor să-și spele mâinile cât mai des… Rumata refuză să accepte rolul de dumnezeu. Pentru că e un rol greu, probabil, cel mai greu din istoria omenirii. Și nici un suflet curat și bun, precum este cel al lui Don Rumata, nu vrea să accepte acest rol.

Fiecare centimetru din pânza lui German e viu, însă e vorba de acea viață în putrefacție, când te naști deja muced și mort, și nu trăiești niciodată. Unicul lucru pe care-l faci e mișcarea spre moarte, pășind sau târându-te prin noroiul, sangele și rahatul Arkanarului. Obscenitatea și urâtul nu mai sunt niște tehnici folosite de regizor ca să șocheze, sunt esența cadrului, realitatea în care sunt lăsate să moară aceste personaje. Renașterea nu va veni niciodată pe această planetă, și, se pare că nu ajuns nici pe Pământ. Încă locuim în noroiul Evului Mediu și credem în dumnezei de pe alte planete. Un singur lucru ne deosebește de locuitorii Arkanarului – ne spălăm pe mâni. Însă nu am învățat încă să ne spălăm pe inimă și creier. Un om nobil trebuie să fie întotdeauna curat și frumos mirositor, repetă întruna Rumata. Da, avem mâinile curate și sufletele nobile! Însă inima și creierul nostru au îmbibat planeta cu duhoarea de hoit medieval.

Prim planurile din film au uitat de perspectivă. Importantul este blocat de bucăți de carne uscată, pește împuțit, fum, glod și fețe schimonosite de oameni care au uitat de mult că sunt actori. German i-a damnat să existe în realitatea filmului, și le este foarte greu să iasă de acolo. În "Трудно быть богом" nu mai faci diferența dintre lacimi și urină, sânge și dulceață – toate au culoare putrefacției în pânza alb-neagră pictată cu scrupulozitate de autor.

E greu să fii spectator. "Трудно быть богом" este un film care va fi înțeles peste ani. Suntem prea înfumurați ca să acceptăm această lovitură de grație dată de maestru înainte de moarte. Este prea adevărat. Și nu toți acceptă asta, fiind deprinși cu comoditatea erei de consum rapid. Timpul le va judeca pe toate. Ultimul corifeu de film a murit și ne-a lăsat o pânză întinsă pe un secol întreg, dacă nu mai mult. Pentru inimile care știu să simtă și creierul care știe să înțeleagă – "Трудно быть богом" va rămâne în memorie ca o mostră adevărată de artă pură, artă suferită și lăsată drept moștenire oamenirii în speranța că aceasta va deveni mai bună.

Text: Gonzo

Sursa: Filme Brici

Запись Трудно быть богом – infernul unui spectator впервые появилась Locals.

Îmi aduc aminte că au fost și la Chișinău, dar, din motive necunoscute mie așa și nu am ajuns la concert. Cu siguranță o să ajung vinerea asta. Și vă îndemn și pe voi s-o faceți. Voi - cei care vă tot lamentați că nu avem concerte ca lumea cu trupe live. Iar atunci când concertele ca lumea cu trupe live au loc, sunteți plecați pe la carlasdreams-uri și whitenight-uri. Așa că vinerea asta, poftim, un concert live cu o trupă ca lumea. Biletul costă puțin, cât două beri de calitate dubioasă într-un local trendy din Chișinău, iar băieții sunt foarte interesanți și ne promit o demonstrație de indie-excelență.

Până atunci, poftim un interviu realizat on-line cu Andrei Hațegan, Andrei Ungureanu, Augustin Nicolae și Ovidiu Bejan de la The Amsterdams.

 G.: De ce The Amsterdams? Vă pasionează cumva Olanda?

A. H.: Trupa a apărut în urmă cu 9 ani. Pe atunci căutam un nume care să vorbească de la sine despre muzica din spate, dar am vrut să fie neapărat un nume care să sune bine în toate limbile, pentru că țintim mereu și în publicul internațional. Cum Amsterdamul reprezenta o oază de inspirație în momentul ăla, ni s-a părut potrivit, deși nu ajunsesem pană atunci acolo. Cât despre Olanda, da - ne place, mai puțin când ne bat la fotbal.

O. B.: Am fost odată în Amsterdam și Utrecht, am avut concerte acolo. Motivația a venit mult după hotărârea numelui, asta mi se pare mai interesant decat o explicație asupra "de ce The Amsterdams?".

A. N.: Oamenii i-au găsit numelui nostru mult mai multe semnificații decât am reușit sau ne-am fi gândit noi, iar asta e ceea ce îl face interesant. Oricum, numele unei formații prezintă interes și naște semnificații în măsura în care muzica este interesantă. Altfel, vorbe goale!

A. U.: Căutam un nume "rebel", care să ridice sprâncene la auzirea sa, la fel ca muzica… și asta a fost.

G.: Ce e cu moda asta a trupelor indie de lua nume engleze și neapărat la plural? The Black Keys, The Killers, The Hives?

A. H.: Sigur...sau ce e cu moda asta de a da din cap în timp ce cânți la chitară? Intuiesc că sună mai bine și este mai ușor de pronunțat pentru toată lumea decât un nume indigen.

O. B.: Nu știu, ce pot spune este că moda asta ține de multă vreme (The Beatles, The Rolling Stones, The Zombies … etc.) și încă o să mai țină. E mai degrabă tradiție decât modă.

A. N.: În general, numele astea au legătură cu un revival al sound-urilor din anii `60, `70. Trupele asociate, în general, cu titulatura indie au scos adesea "de la naftalină" stiluri și maniere vechi de a cânta, reașezate în interpretări moderne. Probabil, numele astea au menirea să semnaleze (și) treburi de genul ăsta.

A. U.: Nu cred că e o modă , există și vor exista mereu trupe cu "The", la fel cum există mereu trupe cu nume lungi, foarte lungi, scurte și foarte scurte. Prin "liberalizarea" muzicii din era internetului s-a ajuns tocmai la abolirea vreunei "mode".

G. Să înțeleg că Winds Apart este un album acustic. Ce va făcut să treceți la acustică?

A. H.: Faptul că suntem bătrâni. Am început prin a cânta acustic în unele locații, unde nu se preta să dăm sunetul la maxim, așa am descoperit că ne simțim bine și pe scaun. Acustic, unele piese sună mai clar, versurile se înțeleg mai bine, iar energia e diluată, lasând loc muzicii și atât. A venit logic, e un pas pe care l-am facut, iar pe următorul album revenim la electronică.

O. B.: Una din marile noastre pasiuni este să ne cântăm piesele în feluri și abordări diferite, căutând ocazii să facem asta. Așa am descoperit că melodiile stau în picioare. Într-o prezentare mai simplă ne-am gândit să exprimăm și latura asta a lor, definită în tradiționalul "acustic".

A. N.: E un exercițiu de extragere a esenței, a "melodiei goale" din piesele noastre. E o reorchestrare stilizată a ceea ce ar putea reproduce din piesele noastre electrice un om cu o chitară pe o plajă, cantând la un foc de tabără.

A. U.: Nevoia de a cânta altfel piesele noastre. Electricul înseamnă în general layere de sunete peste layere de sunete. Se simțea nevoia de ceva care să ne ducă la origini.

 G.: Ce muzică ascultă cei din The Amsterdams? Ce albume din ultima vreme v-au impresionat?

A. H.: Ascult radio online destul de mult și muzică veche, pe care am ignorat-o din lipsa de internet la vremea ei. "Hunting high and low" de la A-HA, ar fi unul din albumele care au stat pe repeat multă vreme.

O. B.: Acum ascult mai mult muzică clasică, nu știu de ce. Câteodată new-age.

A. N.: Generic, ascult "de toate". "Mirrored" de la Battles, "In Rainbows" de la Radiohead, "Hunger" de la Born Gold, "Visions" de la Grimes, "Be Brave" de la Auditorium.

A. U.: Am 3 albume pe care le repet în ultima vreme : "Blood Orange - Cupid deluxe", "Four Tet - Beautiful rewind" și "Theme Park - Theme Park". Ocazional și guilty pleasures, gen Iggy Azalea sau Kendrick Lamar

G.: Ce se mai întâmplă în scena indie din România? Ce nume noi merită atenția?

A. H.: Sunt surprins zilnic de câte trupe pot să apară. Din cele noi aș numi Theory of Mind, Lights Out, Moebius, Kaleidonescu, trupe care vorbesc pe limba mea.

O. B.: Pot să spun că sunt profund impresionat de o trupă tânără din Timișoara, pe nume Rubik's Cube. Mă trimite la aceleași stări ca atunci când ascult Pixies sau Beatles. Recomand celor care vor să audă ceva inedit în România.

A. N.: Există! Nume noi... La Timișoara sunt niște băieți tare faini, pe care îi cheamă Rubik`s Cube, iar la Cluj îi avem pe cei de la Kaleidonescu. Din Bucuresti, îi remarc pe Silent Strike. Dar lista e mai lungă!

A. U.: Trupa mea all time preferată din România e o trupă care din păcate nu mai există : Rubik's Cube din Timișoara. Căutați-o!

G.: Există vreo piesă din creația altor artiști pe care ați fi vrut s-o compus voi?

A. H.: Wonderwall - Oasis.

O. B.: Sunt multe, dar acum îmi vine în minte doar Sleeping In - Postal Service.

A. N.: Multe! "No One Knows" - Queens Of The Stone Age, "Nude" – Radiohead etc.

A. U.: Probabil Ariel Pink - Round and Round.

G.: Nu vă sperie invazia muzicii electronice din ultima vreme? Nu credeți că trupele live, care cântă cu instrumentiști, sunt pe cale de dispariție?

A. H.: Nu neapărat, o văd doar ca pe o sursă nouă de inspirație. Știu că e inflație momentan, dar lucrurile bune se cern în final.

O. B.: A prevăzut bine Jim Morrison o imagine (pe atunci) a muzicii viitorului - un singur om înconjurat de mașinării, adică DJ-ii de azi. Nu cred că formațiile cu instrumentiști vor dispărea, își vor avea locul într-o varietate muzicală mai vastă – așa cum multe genuri sau componente își au locul, de la muzica clasică, folclorică, pană la math-rock sau complextro.

A. N.: Nu și nu! Muzica evoluează!

A. U.: Nu pentru că și în electro se cântă live. Eu am un mare respect pentru artiștii electro care caută sunete până ajung la perfecțiune. E un lucru mult mai complicat de făcut, decât urcatul pe scenă, datul drumului la distors și cântatul de power chords

G. Ce melodie de-a voastră ar caracteriza cel mai bine Chișinăul?

A. H.: Stai, ca e de gândit aici. Cum e Chișinăul... hmm, frumos, oameni foarte deschiși, mereu în schimbare. Cred că în căști, prin Chișinău ar merge "Where to go".

O. B.: Telescope mi se pare cea mai potrivită pentru ceea ce simt față de Chișinău.

A. N.: Ha, nu m-am gandit! Cred ca "Part of It".

A. U.: Twin Song ! - o piesă electrică ce-o să apară în toamnă.

The Amsterdams @ Tipografia 5// 21.03, facebook event 

autor: Gonzo

Запись The Amsterdams – ”olandezii” din indie-inima Bucureștiului впервые появилась Locals.

Făte-ntr-o ureche Party!

În Martie 2014, omenirea sărbătoreşte 161 de ani de la naşterea lui Vincent van Gogh. O nouă ediţie The 4.20 Art-Sessions este dedicată marelui maestru olandez. Ne facem într-o ureche şi ne distrăm mimând paranoia, schizofrenia, depresia şi megalomania. În program: melodii psiho-active din cele mai turbate genuri muzicale, slide-show cu picturile maestrului, filme cu şi despre nebuni, lecturi din cronicarul Grigore Ureche (la dorinţă), urechiuşe dulci cu gust de nebunie, instalaţii inspiratte din celebra ureche vangoghiană.

Line Up:

22.22 – 2.42 Gonzo

2.42 - ∞ Debreece

Запись Făte-ntr-o ureche Party! @ Tipografia 5 впервые появилась Locals.

Line Up:

VIL – my name is Aphex Twin. O compilaţie dansantă dedicată în totalitate maestrului electronic Richard D. James

USU – Făt Frumos cu parul gros

GONZO – We are The Prodigy – o oră jumate de rave-uri marca Keith Flint & Co.

DEBREECE – paul ritch will have your brain warped

Запись DROGOBETE PARTY впервые появилась Locals.

Doi prieteni, Gâscă (Sergiu Voloc) și Viorel (Igor Babiac), comercializează iarbă într-un spațiu postsovietic lipsit de orice rază de soare. Pe fundalul pachetelor cu canabis lăsate ingenios de Viorel în cutiile poştale ale clienţilor, se construiește o mică dramă existențialistă.

Dupa vizionarea primului lungmetraj de Igor Cobileanski, mi-am dat seama că regizorul a înțeles pe deplin tendințele cinematografiei contemporane. Omul simplu, mic, frumos prin urâțenia lui, a devenit tendița de bază a filmului contemporan. „La limita de jos a cerului” este un film fără superoi, în schimb – cu oameni simpli și adevărați, precum oricare din noi. Și este foarte greu să joci un om, în loc de un super erou, mai ales pentru un actor din Moldova. „La limita de jos a cerului” a lăsat Hollywood-ului supereroii şi a decis să ne prezinte povestea unor oameni adevăraţi – cu tot pachetul de vicii, fobii, frustrări şi bucurii pe care-l poate avea un om real. Focul dramaturgic este lăsat pe seama personajelor care reușesc să transpună o dramă de cameră cât se poate de solidă şi fierbinte, pe fundalul unor imagini reci precum peştele care a stat câteva luni în congelator.

La premiera filmului am văzut o sală plină de oameni care așteptau cu ochii larg deschişi. Aşteptau o dezamăgire totală sau o revelaţie. Așteptau filmul, precum copilul așteaptă să vadă cadoul care se ascunde în cutia de sub bradul de Revelion. Cutia a fost deschisă, spre plăcerea unora și confuzia altora. Cutia a lăsat afară o gură de aer proaspăt pentru cinematografia moldovenească contemporană, o speranță că filmul din Republica Moldova încă mai poate fi resuscitat. Toată lumea a înțeles că este posibil să faci un film bun şi la noi. Chiar şi aşa, am impresia că nu toți au înțeles filmul. Personal, l-am rumegat o perioadă bună de timp, la fel cum faci cu un film de Antonioni. Îi simți frumusețea și puterea vizuală însă îl înțelegi peste câteva luni de la vizionare, sau niciodată. Așa a fost și cu filmul lui Cobileanski, deși ar fi prea devreme să-l comparăm pe conaționalul nostru cu clasicul italian.

Bucură faptul că puțină lume și-a expus părerile negative. Fiecare a găsit ceva personal în „primul film moldovenesc” . Intelectualii au avut parte de un şir întreg de metafore şi revelaţii estetice – pe fundalul imaginii reci create de cameramanul Oleg Mutu se joacă o dramă minimalistă şi arzătoare. Gopnicii s-au regăsit în limbajul licențios, lansat cât se poate de des de personajul lui Gâscă. Domnișoarele s-au regăsit în drama lui Viorel, îndrăgostit de Maria (Ela Ionescu). Mamele sau regăsit în personajul Angelei Ciobanu, care după părerea mea a prezentat unul din cele mai bune roluri din ultimul timp.

Şi totuşi, filmul a fost bine primit și prost înțeles. Probabil, încă nu ne-am învățat să privim filmul contemporan. Simțim puterea și admirăm frumusețea lui, însă în permanență vrem răspunsuri concrete despre sens. Iar arta contemporană, știm bine, nu prea iubește să dea răspunsuri și să concretizeze noțiunea de sens. Arta contemporană, și mai ales filmul tinde se introducă spectatorul într-o anumită emoție și o anumită înțelegere a unor lucruri. Şi anume asta a reuşit să facă regizorul Igor Cobileanski – să ne dea întrebări, ci nu răspunsuri. Și după ce înțelegi aceste întrebări și simți aceste lucruri, îți dai seama că înțelegi și despre ce e filmul. E despre noi, despre orașele noastre triste și fețele ursuze; despre dorința refulată de a fi liberi și pesimismul social ca stare normală; despre mamele impuse de stat să ne crească şi să ne educe în condiţii inumane; despre taţii plecaţi mai devreme decât ne-am fi dorit; despre imposibilitatea și nedorința noastră de a privi la soare. Pentru că filmul nu conține nici o rază de soare, la propriu și la figurat. Locuim tot în umbra fobiilor și fantomelor și nu mai vrem să vedem lumina astrului ceresc. Iar atunci când câte unul din noi îndrăznește s-o facă, este secerat de razele fierbinți a acestuia. Exact ca în mitul lui Dedal şi Icar. Doar că, în cazul filmului lui Cobileanski, Icar e lăsat de izbelişte chiar din start. Icar este orfanul care vrea să zboare spre soare pentru aşi găsi părintele pe care nu l-a avut niciodată.

În concluzie, „La limita de jos a cerului” oferă un tablou concret al societății moldovenești contemporane. Doar că, nu vrea să ne dea nici o lecție morală. Iar moldovenii adoră morala. Și o caută peste tot, chiar și în cinematografia de autor. Până la urmă filmul nu a fost niciodată un moralizator în sensul direct al cuvântului. Filmul este mai degrabă acel imbold care-ți modelează sufletul. Iar sufletul modelat ajunge să-și stabilească singur niște repere morale concrete. Pe lângă asta, sunt de părerea că Cobileanski a stabilit un nou reper pentru cineaştii moldoveni, care se răcoresc în umbra clipmaking-ului şi a publicităţii de prea mult timp. Igor Cobileanski îi invită să iasă din umbră, şi să păşească în lumina soarelui cinematografic. Doar că, pentru cei care au stat prea mult în umbră, soarele ar putea fi periculos.

Autorul Gonzo Deliriumovici, briciul.wordpress.com

Запись La limita de jos a cerului: oglinda clară a societăţii moldoveneşti впервые появилась Locals.

Фотограф: Geta Bagheta

Запись Фоторепортаж: THE 4.20 ART-SESSIONS «M&M’S PARTY» @ TIPOGRAFIA 5 впервые появилась Locals.

The 4.20 Art-Sessions prezintă: Bosch cu carne!

Helloween-ul nu-i pe 26. Nici ziua pictorului flamand Hieronymus Bosch nu-i pe 26. În general nu se știe data precisă la care Bosch își aduna prietenii imaginari la un pahar de mătrăgună. Comitetul organizatoric «The 4.20 Art-Sessions» a decis ca ziua lui Bosch să fie pe 26 Octombrie, la fel și Helloween-ul. Spiridușii, zânele, vârcolacii, vampirii, dracii și zombii au acceptat. Cu toții și-au confirmat prezența la «Bosch cu carne». În program: instalații păgâne, filme cu zombi și bineînțeles tablouri de Hieronymus Bosch. La intrare vă așteaptă urmașul lui Bosch care e gata să vă vopsească cu corpse-paint calitativ și să vă transforme în ce vreți voi. Vă așteptăm la întâlnirea cu The Bosch of it all.

Line Up

Gonzo
22.22 – 00.00 Setul Paradisului
00.0 – 2.42 Setul Purgatoriului

Usu
2.42 – ∞ Setul Infernului

***

RU/

The 4.20 Art-Sessions представляет: Мясной Бош! Хеллоуин конечно не 26-го. День рождения фламандского художника Иеронимуса Босха тоже не 26-го. Если честно, то никому не известна дата в которой Босх собирал своих воображаемых друзей для распития вкусного стакана мандрагоры. Так что организационный комитет «The 4.20 Art-Sessions» решил – будем праздновать день рождения Босха и Хеллоуин 26-го октября. Духи, феи, оборотни, вампиры, демоны и зомби дали добро. Вас ожидают языческие инсталляции, зомби-фильмы, ну и конечно же картины Иеронимуса Босха. У входа вас будет ждать его прямой потомок, который разукрасит и обратит ваше личико в любую тварь, которую только вы сможете себе представить. Самый главный Босх ждет вас!

Line Up

Gonzo
22.22 – 00.00 Cет Рая
00.0 – 2.42 Сет Чистилища

Usu
2.42 – ∞ Сет Ада

Запись Tipografia5: The 4.20 Art-Sessions prezintă «Bosch cu carne!» впервые появилась Locals.

В программе были танцы в стиле барок’н’ролл, каРЭЙВаджо битс, бахус буги, художественные фильмы, хронологическое слайд-шоу работ Караваджо а так же путешествия во времени посредством услуги Rent a CARavaggio.

Фотографировала тусовку Geta Bagheta.

Запись Фоторепортаж: THE 4.20 ART-SESSIONS @ TIPOGRAFIA 5 впервые появилась Locals.

Наслаждаемся картинами первопроходца стиля барокко, смотрим фильмы о великом живописце и танцуем под убойные ритмы Доктора Гонзо и ассистента Roumsey.

29-го Сентября 2013-го года исполняется 442 года со дня рождения Микеланджело Меризи да Караваджо.

В программе: танцы в стиле барок’н’ролл, каРЭЙВаджо битс, бахус буги, художественные фильмы, хронологический слайд-шоу работ Караваджо а так же путешествия во времени посредством услуги Rent a CARavaggio. Посетители одетые в стиле барокко приветствуются поцелуями.

Line Up
Gonzo: 22.22 – 2.42
Roumsey: 2.42 - ∞
вход- 30 лей

Запись The 4.20 Art-Sessions @ Tipografia 5 впервые появилась Locals.

GONZO & VIL
din neamul Basarabilor

Electronic
Hip Hop
Rocknroll
Kakashka Beats
şi Sounds of the Sinika

ŞOCANT! Atveortkă la numai 20 de lei!

Cine se ucide primul - acela pierde!

Запись Neamul Basarabilor Party впервые появилась Locals.

6Jul/23.00/20MDL

Big Love

Запись Midnight Marauder Program впервые появилась Locals.

Un Line-up pe cinste cu:

• Roumsey
• Gonzo
• AvenueAvenue
• Alex Donsan, un coleg al proiectului, venit de peste Prut

Запись Midnight Marauder Program впервые появилась Locals.

Întemeiem o frumoasă tradiţie pe site-ul locals.md şi vă prezentăm în fiecare lună câte o duzină de noutăţi muzicale care merită atenţia. Pentru luna Aprilie am ales 11 melodii, frumoase foc, originale şi nemaiauzite. Dacă ai încredere în gusturile muzicale împărtăşite de Dr. Gonzo, ciuleşte urechile şi dă-i play. Promit că vei găsi ceva pe placul tău.

[mp3-jplayer tracks="The Knife - Raging Lung @https://static.locals.md/2013/04/01-The-Knife-Raging-Lung.mp3,

Phosphorescent - Song For Zula @ https://static.locals.md/2013/04/02-Phosphorescent-Song-For-Zula.mp3,

Depeche Mode - My Little Universe  @https://static.locals.md/2013/04/03-Depeche-Mode-My-Little-Universe.mp3,

Thee Oh Sees - I Come From The Mountain @https://static.locals.md/2013/04/04-Thee-Oh-Sees-I-Come-From-The-Mountain.mp3,

Ceephax - Camelot Science  @https://static.locals.md/2013/04/05-Ceephax-Camelot-Science.mp3,

Ghostface Killah and Adrian Younge - Rise of the black suits @ https://static.locals.md/2013/04/06-Ghostface-Killah-and-Adrian-Younge-Rise-of-the-black-suits.mp3,

Bonobo - Cirrus  @https://static.locals.md/2013/04/07-Bonobo-Cirrus.mp3,

Tyler /The Creator - Jamba ft. Hodgy Beats@https://static.locals.md/2013/04/08-Tyler-The-Creator-Jamba-ft.-Hodgy-Beats.mp3,

DJ Koze - Track ID Anyone (ft. Caribou)@https://static.locals.md/2013/04/09-DJ-Koze-Track-ID-Anyone-ft.-Caribou.mp3,

Wiley - Ascent Intro  @https://static.locals.md/2013/04/10-Wiley-Ascent-Intro.mp3,
The Strokes – 80’s Comedown Machine @https://static.locals.md/2013/04/11-The-Strokes-80s-Comedown-Machine.mp3"]

The Knife – Raging Lung

La începutul lui Aprilie suedezii de la The Knife şi-au lansat mult aşteptatul album ”Shaking the habitual”. Părerea mea umilă presimte că release-ul va primi un loc de frunte printre cele mai bune albume ale anului 2013. Un album exotic, greu de rumegat din prima ascultare, unul care se îmbogăţeşte cu armonii noi de fiecare dată şi se dezvoltă delectări muzicale pline de mister şi psihedelie. Un album de analizat, de simţit, de trecut prin sine, nu pur şi simplu de ascultat. ”Raging Lung” este una din piesele care m-a prins din prima cu ritmurile ei de balearic îmbibate cu un post-industrial de calitate superioară.

Phosphorescent – Song for Zula

Am descoperit această trupă (formată dintr-un singur om, multi-instrumentistul american Matthew Houck) abia acum, graţie unei recenzii apărute pe portalul Pitchfork.com. Ce să vă spun? Am rămas perplex. Phosphorescent face o muzică a sferelor. Noul album te face să uiţi de tot negativismul din viaţă şi să priveşti lumea de sub soare cu ochii larg deschişi. Nu ştiu cine e Zula, dar piesa dedicată ei, sau lui, te face să zâmbeşti şi să preţuieşti viaţa adevărată. Un album de o frumuseţe rară.

Depeche Mode – My Little Universe

Depeche Mode au revenit în 2013 cu un album excelent. Consider că de la ”Ultra” încoace băieţii nu au lansat nimic mai bun. Chiar dacă criticii au făcut albumul una cu pământul, fanii l-au primit cu braţele larg deschise. Pentru că e acelaşi Depeche Mode melodic de care ne-am îndrăgostit cu toţii cândva.

Thee Oh Sees – I Come From The Mountain

Cei care spun că punk rock-ul a murit ar trebui să-şi dea câte-o palmă şi să mai vadă ce se întâmplă în muzica contemporană. Thee Oh Sees este o trupă experimentală din San Francisco, SUA. De ceva timp formaţia bucură lumea cu un amestec energizant din post punk, garage rock, noise şi alte genuri atât de dragi urechilor rebele. În 2013 echipa a lansat un nou album, unul exploziv şi plin de veselie. Punk’s not dead!

Ceephax – Camelot Science

Ceephax (Andy Jenkinson) este fratele mai mic al lui Tom Jenkinson (cunoscut pasionaţilor de electronică calitativă drept Squarepusher). Tânărul muzician ne bucură de câţiva ani încoace cu un acid calitativ, acid care a fost recomandat până şi de marele Aphex Twin. Noul album reprezintă o călătorie intergalactică energică prin genurile techno, braindance, ambient şi bineînţeles – acid. Let’s party!

Ghostface Killah & Adrian Younge – Rise Of The Black Suits

Ghostface face parte din vechea legiune de rapper-i Wu-Tang Clan. Dacă nu ai auzit de Wu-Tang Clan, mai bine nu citi mai departe. Pe lângă faptul că lansează şi un album solo în 2013, Ghostface ne-a bucurat cu o colaborare realizată împreună cu producătorul Adrian Younge. Un album care ne readuce aminte că hip-hop-ul nu înseamnă doar piţipoance goale şi ţoale haute-couture. Un album care menţine pulsul hip-hop-ului pe lungimea de undă. Wu Tang forever!

Bonobo – Cirrus

Producătorul britanic Simon Green (Bonobo) a revenit primăvara aceasta cu un album nou intitulat ”The North Borders”. Un album fierbinte, plin de raze solare şi curcubee primăvăratice, un album care ne reaminteşte de primele release-uri semnate Four Tet. Cei ce iubesc muzica caldă, îmbietoare, se vor regăsi cu siguranţă în acest longplay. Recomand din tot sufletul.

Tyler, The Creator – Jamba (ft. Hodgy Beats)

Tyler, The Creator este unul din membrii trupei de hip hop alternativ Odd Future. Odd Future este una din cele mai prolifice prezenţe în mişcarea swag, un fel de mişcare de teenageri talentaţi duşi cu pluta. Sunt tineri şi nebuni şi distrug toate stereotipurile societăţii americane cu lirica lor violentă. Noul album semnat Tyler e un pic mai matur, dacă putem vorbi de maturitate la 22 de ani. Violenţa verbală este înlocuită cu flow-ul calitativ californian. Un album pentru tinerii care pot!

DJ Koze – Track ID Anyone? (ft. Caribou)

DJ Koze este un muzician din Hamburg apreciat de cunoscătorii de deep house, minimal şi acid jazz. Noul album lansat anul acesta de neamţ ne oferă o porţie de house experimental de calitate germană. Recomand prima piesă, în colaborare cu Caribou. Şi apropo, de la albumul ”Swim” lansat de Caribou în 2010 nu prea am auzit un house mai tare.

Wiley – Ascent Intro

Îmi place flow-ul britanic. Mai ales atunci când este îmbinat cu ritmuri inteligente de grime. Noul album semnat de Wiley ar putea fi categorisit cu uşurinţă la mainstream, însă acesta conţine şi ceva bucăţi adevărate de beat-uri britanice. Prima piesă de pe album este un exemplu elocvent în acest sens. Ascent băieţi, ascent!

The Strokes – 80’s Comedown Machine

The Strokes este una din puţinele trupe indie pe care pot să le ascult. Probabil, de vină e vocea şi intonarea extraordinară a solistului Julian Casablancas. Piesa dată este extrasă de pe noul album şi ne aduce aminte de Beck. O melodie calmă, bine pusă la punct şi o atmosferă perfectă pentru a zbura un pic deasupra pământului.

Gonzo Deliriumovici

Запись 11 melodii pentru Aprilie by Gonzo впервые появилась Locals.

[mp3-jplayer tracks="Rhye - 3 Days@https://static.locals.md/2013/03/01-Rhye-3-Days.mp3,

Nosaj Thing – Tell@ https://static.locals.md/2013/03/02-Nosaj_Thing-Tell.mp3,

Atoms for Peace – Before Your Very Eyes@https://static.locals.md/2013/03/03-Atoms_for_Peace-Before_Your_Very_Eyes.mp3,

Кavinsky – Testarossa Autodrive @https://static.locals.md/2013/03/04-Kavinsky---Testarossa_Autodrive.mp3,

Palma Violets – All The Garden Birds @https://static.locals.md/2013/03/05-Palma_Violets---All_The_Garden-_Birds.mp3,

Mu-Ziq – Poc @https://static.locals.md/2013/03/06-Mu-Ziq---Poc.mp3,

Devendra Banhart – Never Seen Such Good Things @https://static.locals.md/2013/03/07-Devendra_Banhart---Never_Seen_Such-Good_Things.mp3,

Major Lazer – Get Free (Yellow Claw Get Free Money Remix) @https://static.locals.md/2013/03/08-Major_Lazer---Get_Free.mp3,

David Bowie – Dirty Boys@https://static.locals.md/2013/03/09-David_Bowie---Dirty_Boys.mp3,

Gold Panda – Burnt-Out Car In A Forest@https://static.locals.md/2013/03/10-Gold_Panda---Burnt-Out_Car_In_A_Forest.mp3,

Nick Cave and The Bad Seeds – Wide Lovely Eyes@https://static.locals.md/2013/03/11-Nick_Cave_The_Bad_Seeds---Wide_Lovely_Eyes.mp3,

The Knife – Full Of Fire @https://static.locals.md/2013/03/12-The_Knife---Full_Of_Fire.mp3"]

Rhye - 3 Days

Rhye reprezintă un proiect nou-nouţ din Danemarca. Mi-ar fi frică să categorisesc această muzică la un oarecare gen muzical. E pop, e soul, e rnb, e dragoste de muzică şi muzică scrisă din dragoste.  Extraordinar!

Nosaj Thing – Tell

Muzică electronică posedă o spiritualitate de invidiat. O spun-ne încă o dată Nosaj Thing, cu o piesă nectar extrasă de pe un album-paradis. Puţini instrumentişti vii ar concura în emotivitate cu acest maestru al butoanelor.

Atoms for Peace – Before Your Very Eyes

Atoms for Peace înseamnă  este un super proiect format din Thom Yorke (Radiohead), producătorul Nigel Godrich, basistul Flea (Red Hot Chili Peppers), tobarul Joey Waronker (Beck, REM) și percuționistul brazilian Mauro Refosco. N-are rost să mai comentăm ceva.

Kavinsky – Testarossa Autodrive

Eu am aflat de Kavinsky datorită filmului Drive. Apropo, ar trebui de revăzut. Până atunci ascultăm nişte energizante auditive de mare viteză.

Palma Violets – All The Garden Birds

Palma Violets reprezintă nişte copilaşi din Anglia cu ambiţii mari în scena indie britanică. Începutul pare promiţător. Să vedem ce va fi mai departe.

Mu-Ziq – Poc

Alături de Aphex Twin și Luke Vibert, Mike Paradinas poate fi considerat unul din tăticii scenei IDM și braindance. Pionierul electronicii inteligente a revenit anul acesta cu o compilație din track-urile sale vechi, nelansate până acum. Vechi, dar extraordinar de gustoase. Electronică de calitate de la unul din tăticii ei. Revenim în rave-urile anilor 1990.

Devendra Banhart – Never Seen Such Good Things

În America, adică în SUA, de ceva timp ia amploare un fel de resuscitare a muzicii folk. O resuscitează nişte tipi destul de ciudaţi, probabil din cauza asta genul a fost intitulat freak folk. Devendra Banhart e şi el un ciudat din generaţia asta de freak-folks, unul care face o muzică extraordinară.

Major Lazer – Get Free (Yellow Claw Get Free Money Remix)

Probabil toată lumea cunoaște proiectul Major Lazer după hit-ul Hold The Line, hit care a explodat toate dance floor-urile din lume cu ceva timp în urmă. Anul acesta colectivul promite să lanseze un album. Însă până atunci ne-au bucurat cu un EP. Remix-ul la Get Free promite să ţină lumea în picioare toată primăvara.

David Bowie – Dirty Boys

Bunelul David s-a întors odată cu primăvara. Ne aşteptam să-l vedem ramolit, însă pare să fie cît se poate de viu. Asta da!

Gold Panda – Burnt-Out Car In A Forest

Unele experimente auditive sună foarte bine. Gold Panda este un chirurg experimentat, unul care taie în note cu migală şi crează tablouri minimaliste de un colorit cosmic. Mai pe scurt, cuvintele n-au rost aici.

Nick Cave & The Bad Seeds – Wide Lovely Eyes

Încă un bunel. Cu un album liniştit, matur, care nu mai vrea nimic de la tine. Un album care contemplează de la sine.

The Knife – Full Of Fire

În aprilie se aşteaptă o revoluţie muzicală în forma unui nou album de la duetul suedez The Knife. Aşteptăm cu nerăbdare şi înfocare.

Gonzo Deliriumovici

Запись Playlist Mărţisong: 12 feluri de a asculta primăvara by Gonzo впервые появилась Locals.

Adică sincer, Paraziţii au devenit din cale afară de maturi în ultimul timp şi au uitat se pare de sarcasmul diabolic şi ironia infernală care îi aşezase pe tronul rapului românesc cândva. Despre BUG Mafia şi La Familia nici nu ştiu dacă e cazul să mai menţionăm, ultimii în genere se pare că au de gând să inventeze genul manele-rap.

Printre puţinile speranţe ale hip-hop-ului românesc rămâneau Raku şi Cedryk, ideologii spirituali şi poeţii mişcării care însă activau mai mult în zona underground-ului. Underground care în permanenţă a produs talente veridice în România. Din acest underground în ultimii câţiva ani au apărut oratori gata să pună pe jar orice pasionat de beat-uri grase şi poezie lirică.

Unul din aceşti eroi al undergroundului este Dragonu AK 47, al doilea – MC Bean (membru Blanoz şi solist Şuie Paparude) care a lansat în 2010 proiectul Subcarpaţi - unul ce avea să schimbe conceptul despre muzica românească contemporană. Bine aţi venit în lumea Subcarpaţilor.

Să vorbeşti despre genul muzical pe care-l abordează proiectul Subcarpaţi este echivalent cu a vobri despre subiectul filmului Amarcord de Federico Fellini. Genialul nu se analizează ci se consumă (deşi termenul „a consuma” capătă o altă conotaţie în acest caz) – se consumă cu o plăcere de nedescris.

Grădina stilistică a Subcarpaţilor începe în moştenirea etno-folclorică a românilor (de la balade haiduceşti la sârbe săltăreţe), trece prin hip hop-ul şi rap-ul de calitate şi se termină în lumea experimentală a muzicii electronice (drumnbass, big beat, idm, dubstep ş.a.m.d.)Proiectul Subcarpaţi a reuşit să culeagă câteva din perlele folclorului româneasc şi să le îmbrace într-o haină ultra-modernă. Important este că o fac cu gust şi cu simţul măsurii, reuşind să evite kitsch-ul şi mainstream-ul.

La moment Subcarpaţi au reuşit să lanseze un album (intitulat „Subcarpaţi”) şi o compilaţie (Culese din cartier) în care au cultivat gustul pentru folclor în rândul artiştilor underground din România.

Hip Hop haiducii de la Subcarpaţi au vizitat deja Chişinăul anul trecut şi au lăsat o impresie incendiară ceea ce credem că se va repeta şi de data aceasta. Vineri, 30 martie, sunteţi aşteptaţi în incinta clubului Albion din capitală pentru o doză de ethno hip hop explozivă. Lăutarii din Subcarpaţi vin să ne încânte cu melodiile folclorice româneşti şi ritmurile electronice post-moderniste.

Nu uitaţi: ăsta nu-i cenaclu, ţi-o dau de la înălţime, dacă m-a lovit cu siguranţă te loveşte şi pe tine!

Text by Gonzo

Запись Etno Hip Hop din zona Subcarpaţi впервые появилась Locals.

Знаменитый актёр Чак Норрис, он же, по заявлениям уважаемого нами сайта, —  «человек-мужик», «президент независимого Техаса» и «бог Майя», хорошо знаком всем и каждому.

Из известных биографических фактов Чака: Чак Норрис Родился втайне от родителей. В детстве Чак Норрис мечтал стать Чаком Норрисом. Чак Норрис досчитал до бесконечности. Дважды. Чак Норрис — единственный человек, который обыграл стену в теннис. Чак Норрис может захлопнуть вращающуюся дверь. Чак Норрис — единственный, кто может укусить себя за лоб. Чак Норрис может слепить снеговика из дождя. Чак Норрис может утопить рыбу. Чак Норрис может стоять лежа. На самом деле, Чак Норрис умер 10 лет назад. Просто смерть боится ему об этом сказать. Если вы  дочитали эти факты до конца и знаете другие, вы, наверняка, дальний родственник Чака Норриса!

Итак,  субботу, 3 декабря, в клубе Альбион состоится крутая вечеринка озарённая светлым образом Чака Нориса. Чтобы быть достаточно подготовленным к «Chuck Attack» вам нужно прийти, как минимум, в Action Jeans!

WTF is Action Jeans?!

Спокойствие, только спокойствие!

В 82 году компания Century выпустила модель джинс, которую отныне представлял Чак Норрис, — Action Jeans.

С этого момента начался настоящий бум, на джинсы со специальной латкой, которые позволяли свободно махать ногами (кому, вдруг, надо).

Надо сказать, что и до этого были подобные модели джинс, назвались они: karate jeans или kickin’ jeans, но только фигура Чак Норриса сделала “боевую” модель по-настоящему популярной, навсегда закрепив название “Action Jeans” .

Переходим к главному, при помощи латки, модифицировав свою модель брюк до экшн дижнс, вам, как-никому другому, будет удобно участвовать в учебно-танцевальном вечере им. Чака Норриса.

Корпорация “JOC” приглашает всех на “Chuck Attack!” 3 декабря, 20:00, клуб Альбион

Музыка вечера: 

Еugen Kara [Latecomer] (Obscure funk, Cinematic Travels)
Marcell (Deep)
Gonzo (Chuck Norris Hits - The Warrior Beats)

Специальные гости: Shokosugi bros. (mystical shinobi mash-up, Fukushima)
Нинзи клана Ига Цубагакурэ тайно проникают в кишинёвские квартиры, чтобы лично навести порядок в папке с музыкой!

Лучшие бои киногероев 80-х на видеомагнитафоне Funai лично от Чака Норриса

Workshopы в компании с Чаком Норрисом:

• Правила безопасного обращения с огнестрельным оружием
• Вязание для мужчин
• ЧЕМПИОНАТ ПО АРМРЕСТЛИНГУ

Вход - 50 леев

Все подробности на официальной странице мероприятия

Чак уже в Кишинёве! VIDEO PROOF

Запись Вечеринка года! впервые появилась Locals.