Înainte de concertul care va avea loc vineri, 21 februarie, la Tipografia 5, am stat de vorbă cu oaspeții evenimentului – formația Loungerie II.
Loungerie II este o trupă tânără, dar ambiţioasă şi care a început să-şi facă simţită prezenţa în peisajul jazzy al Bucureştiului, mai ales prin concerte live.
A apărut într-o primă formulă cândva în 2008. Miss Tincea (aka Andreea Tincea), vocalista şi lidera trupei, şi-a dorit să audă în formă piesele din capul ei. În timp, Loungerie a trecut prin mai multe formule şi, din decembrie 2010, există în echipa pe care o puteţi ascultă astăzi pe scenă: Miss Tincea – voce, Cătălin Lungu – chitară armonie, Dan Michiu – chitară şi sunete, Daniel Iliescu – tobe, Doru Boeriu – bas şi, nu în ultimul rând, Andrei Bucureci – spoken word. Pentru că mulţumesc tuturor instrumentiştilor care au lucrat cu Loungerie în trecut, astăzi trupa se numeşte Loungerie II. Loungerie = lounge + orangerie + punk + jazzy + noise +….
Astăzi, Loungerie II este doar unul dintre cele 4 proiecte ale colectivului muzical Cool Haters – Abator Collective, un grup de 9 tineri români care se coagulează, după inspiraţie şi expiratie, în mai multe idei muzicale. Proiectele colectivului sunt Loungerie II (loungerious punky jazz, 6 membri), Tunesinnaourheads (rock funk dub dance hall punk 8 membri), Ualvarin vs. Seibartut (noise, 4 membri) şi Dervisexcurva ( noise noise open project).
Despre Loungerie II, despre muzica lor și despre fiecare membru al trupei în parte, a povestit mai mult vocalista și liderul trupei, Miss Tincea.
Pentru unii dintre noi muzica este ocupaţia de zi cu zi, alţii consumă muzică în loc de mâncare (dar beau mult ceai!), alţii sunt arhitecţi cu pasiuni muzicale, alţii sunt muzicanţi pierduţi în hainele jurnalismului cultural, alţii sunt graficieni cu viziuni noise, alţii visează şi uneori au norocul să exprime asta în concerte.
Longerie II e un vis care a devenit realitate, într-adevăr. Asta a fost posibil doar alături de actualii colegi de trupă, oamenii care au transformat piesele compuse de mine în adevărate piese. Pentru că una este să compui linia melodică şi versurile şi cu totul altceva este să orchestrezi ideile acestea! Colegii mei asta fac. Primul meu sprijin şi cel mai mare efort l-a depus colegul meu de trupă, Cătălin Lungu. El este cel care din idei simple a crescut adevărate piese. Apoi fiecare dintre ceilalţi colegi a dezvoltat, a completat, a transformat şi… am ajuns să avem piesele în formă lor de acum.
E un catharsis, e o rugăciune, e o dorinţa, e o iertare, o abandonare, o curăţire… Fiecare subiect e un gând, o experienţă, o meditaţie, o poveste imaginară. Oamenii compun diferit. Piesele pe care le-am compus pentru Loungerie II până acum sunt eu în diverse ipostaze. Şi sunt şi bărbat, şi Dumnezeu, şi femeie, şi şofer, şi pisica, şi gând. Sunt ipostaze pe care le-am interiorizat, imaginar sau experienţial, şi pe care apoi le-am auzit în cap. Îmi vin în ureche, pur şi simplu… cuvinte şi linii melodice.
Fiecare dintre noi a „studiat” muzica acasă, în privat, în natură sau la şcoală. Toboşarul nostru e singurul care a urmat studii la liceul de muzică George Enescu, din Bucureşti.
Suntem oamenii pregătiţi să întâlnească absurdul, surpriză şi oglindă propriilor furii şi euforii, a căutării şi a încercării de echilibrare. Iată cine formează publicul nostru. Oameni tineri, pregătiţi pentru experiment muzical. Oamenii care ajung accidental la concerte şi oameni entuziasmaţi.
Peste 5 ani ne vedem cu o tehnică şi un sunet impecabile, idei cât mai multe şi cât mai variate, exprimate în cât mai multe experienţe live. Şi independenţi financiar – Loungerie ÎI trebuie să devină un proiect care să se autosustina financiar şi conceptual. Visul este să fim oameni sănătoşi, liberi şi muzicali. Loungerie ÎI o să fie ceea ce noi, că oameni, vom fi peste 5 ani.
Nu am sunat aşa închegat de la început. Suntem prieteni şi prin ambiţie, dorinţa de a cânta des împreună, am ajuns să creeam în oameni acest sentiment.
Numele trupei este un cuvânt-valiză care a evoluat că semnificaţie, astăzi devenind un suport pentru auto-ironia membrilor, respectul pentru formulele anterioare lipsite de succes, jocul de-a serialul care nu se termină niciodată, roată vieţii etc. LOUNGE + ORANGERIE. Şi o surpiza macabră: la concert nu vei găsi lounge şi portocale! ci noire poetry, fusioune de stiluri, dulceaţă anticristului lui Lars von Trier, simplitatea popului de calitate şi nişte oameni care au o pasiune pentru cântatul cu pasiune.
Compun toţi. Andreea compune versuri şi linii melodice, iar orchestraţia a fost produsă de băieţi. Andrei îşi compune propriile versuri şi în toate proiectele spune ce să facem Cătălin ochestreaza de la zero, Dan este cel care direcţionează că imagine muzicală proiectele în care el e energia creatoare, deci fiecare îşi aduce contribuţia şi în acelaşi timp dezvolt proiectul pe care el îl conduce.
Primul nostru concert a avut loc în octombrie 2011. Am fost practic împinşi de oportunitatea de a cânta în acel concert şi să construim trupa în doar câteva săptămâni. De atunci, am avut parte de experienţe tehnice, muzicale, de public, de spaţiu, de ore… foarte variate! Ce e important pentru noi toţi este principiul pe care l-am urmat: o trupa devine ceea ce este doar prin concerte.
În primul an de activitate am bifat apariţii pe scenă Sibiu Jazz Festival, Europa Fest, B’estfest, Home Mătăsari, Muscel Clover Fest, în salonul oficial al Casei Regale, în studioul Guerrilive, pe scene de teatru, în cluburi din Bucureşti şi din ţară. Întotdeauna am contat interacţiunea cu medii muzicale cât mai diverse şi provocatoare. Am făcut această călătorie cu forţe independente şi susţinuţi de cei care găseau în muzică noastră elemente de apreciat.
Faci muzică dacă performezi, oferindu-ţi live şansă de a fi ceea ce eşti. Am început concerte în ţară din primele luni de activitate cu trupa. Indiferent că suntem în Bucureşti, Cluj, Târgovişte, Constanţa, Craiova… concertele sunt întotdeauna nişte oportunităţi magnifice de a da voie proiectului nostru să fie viu. Cu cât variază mai mult spaţiul de concert, tipicul publicului de la un oraş la altul, contactul cu organizatorii locali, restricţiile tehnice impuse fiecărui concert, cu atât eşti mai viu: pentru că nesiguranţă, incertitudinea, suspendarea controlului cu care eşti obişnuit în viaţă firească… sunt şanse de adaptabilitate şi deci de dezvoltare. Am avut surprize culturale cu fiecare concert: spaţii mari, public restrains, concert lejer, raţional vs. spaţii mici, public numeros, concert experimental, intens.