GUSTAR 2016: Zona de camping va găzdui cel puțin 1000 de vizitatori
Noutatea că GUSTAR într-adevăr va avea loc în acest an a fost una care a dat culoare verii mele – din nou vom avea parte de un festival de zile mari, cu muzică bună într-un mediu nemaipomenit. Mereu consideram că cel mai mare plus al GUSTARULUI era amplasarea sa, într-un spațiu verde, cu stânci pe care le puteai urca, îndepărtat de gălăgia urbelor.
Semnal va fi
În momentul în care am fost întrebată dacă doresc să merg în spațiul nou al GUSTARULUI, și anume satul Furceni din raionul Orhei, nu am ezitat să spun „Da!”, mai ales că jobul meu îmi permite să mă avânt în aventurile neplănuite după finalizarea zilei de muncă.
Am pornit la drum împreună cu Dnul Valeriu Postică, coordonatorul proiectului, compania SENS Music, Artiom Ursoi, administrator al festivalului, și doi tineri talentați Octav și Ana, rolul cărora l-am aflat mai târziu. În mai puțin de o oră am ajuns la Furceni, după un drum plin de discuții interesante despre alte diverse evenimente, festivaluri și activități.
Coborând din automobil, am observat că pe telefonul meu strălucea un X mare – nu este semnal. „E-n regulă”, a spus Dnul Valeriu, văzând nedumerirea mea. „În timpul festivalului vor fi amplasate antenele necesare ca să fie semnalul bine pus la punct”, a adăugat el. Sincer vorbind, nici nu mă deranja tare absența semnalului – chiar nu voi fi distrasă de sunete în plus și discuții inutile la telefon atâta timp cât mă aflu într-un spațiu într-atât de enorm și verde.
„Iată la început de rândul ăsta de arbori va fi amplasată scena mică, iar în capătul lui – scena mare, unde și vor evolua artiștii noștri”, a spus dnul Valeriu.
Zona de camping – perla festivalului
El, însă, ne-a invitat pe toți să mergem un pic mai departe, să vedem unde va fi amplasată zona de camping. Am rămas surprinsă de această inovație la GUSTAR – zona de camping este absolut diferită de cea din anii trecuți, fiind amplasată pe o peninsulă. Peninsula a vacanței, aș spune, izolată cumva de teritoriul festivalului, unde toți oaspeții pot să-și odihnească oasele după o zi de distracție.
Bineînțeles că întregul festival rămâne a fi locul perfect unde să-ți petreci weekendul, departe de plictiseala orașului. Zona de camping, însă, va fi nu doar o simplă zonă de odihnă, ci un orășel bine structurat și organizat. În primul și primul rând, festivalul se va întinde într-o luncă de opt hectare, unde vei avea parte de numeroase activiăți și vei alege să te distrezi între două scene.
Cel mai important e că zona de camping va fi izolată, dotată cu toate necesitățile pentru a asigura confortul oaspeților GUSTAR. Organizatorii promit că toți vor rămâne încântați de peninsulă. Ea va fi divizată pe trei zone mai mici – cea a tinerilor și gălăgioșilor, cea intermediară și cea a familiilor, ultima fiind departe de zgomotul festivalului. La punctul informațional, plasat la intrarea în zona festivalului, va fi o hartă și deja nu va mai trebui să ochești unde să stai, ci să alegi direct zona unde vei poziționa cortul tău. De asemenea, peninsula va lucra după anumite regulamente, va fi securizată și va avea parcarea sa, iar oaspeții vor face check-in și check-out, astfel încât organizatorii să fie la curent cu locurile disponibile. Semnele de navigație din camping te vor ajuta să nu te rătăcești, iar cel mai mare plus al zonei este că oaspeții acesteia vor avea parte de duș.
Peninsula va fi unită de festival prin intermediul unui pod, special creat pentru eveniment. „Zona de camping va găzdui minimum 1000 de oaspeți”, a menționat Dnul Valeriu. „Ei vor beneficia și de sesiuni de gimnastică și yoga, iar întrucât unele tarabe vor fi deschise foarte devreme, vei putea savura un ceai răcoritor din ierburi”, a mai adăugat el. Campingul va găzdui și un photo-wall enorm cu cele mai vesele, interesante, pline de energie poze ale GUSTARULUI din anii trecuți.
Distracție la maxim!
Pe lângă faptul că vor veni muzicieni de talie internațională, dar și talente autohtone, care-ți vor bucura auzul cu muzică excepțională, vei putea să te distrezi sau să te odihnești în celelalte zone de divertisment. Festivalul va fi compus din mai multe zone, și anume Kids Zone, Relax Zone, Krafts Zone, Tasty Zone sau Zona Bucatelor, cum îi spun eu, Books Zone și Techno Zone, una care ne lipsea enorm la edițiile anterioare. Vei simți adrenalina, urcând dealurile pe alocuri abrupte, însă vei fi răsplătit cu o priveliște uimitoare. Și nu în ultimul rând, dacă mai și mergi mai spre depărtare, spre o fostă carieră de piatră, despre care vei afla în timpul tururilor gratuite organizate la festival, vei putea vedea un apus colorat și nemaipomenit.
Așa am a și ajuns ca ziua mea să fie una extrem de productivă. Abia aștept să mă reîntorc la GUSTAR!
Apropo, Ana și Octav vor răspunde de partea creativ-colorată a festivalului. În curând vei afla despre ce este vorba.
Autor: Ilona Spesivțev