O galerie virtuală de la Londra invită amatorii de artă să investească în pictura din Moldova
Picturile artiștilor plastici din Moldova ajung în casele străinilor de peste hotare, fiind comercializate într-o galerie online inițiată la Londra.
Galeria de artă online numită „Toporaș” a fost înființată de moldoveanca Rodica Socolov la 15 septembrie 2015 și are drept scop promovarea pictorilor moldoveni pe piaţa internaţională de artă.
Galeria este o afacere de familie și alături de Rodica Socolov sunt Irina și Don Melvin. Meditând asupra denumirii acestui proiect, printr-un joc de cuvinte, s-a ajuns la cuvântul Acropolă – Oraşul de sus – Uptown – Top Oraş și apoi, în sfârșit: Toporaş- floare, dar și unealtă (topor), care, în viziunea Rodicăi, poate sculpta lumea, inclusiv arta din Moldova, făcând-o mai bună.
„Îmi doream ca denumirea galeriei noastre să fie frumoasă, dar, în același timp, puternică și expresivă. Denumirile contează, ele pot asigura afacerilor durabilitate”, a afirmat Rodica.
Accesând galeria online, poți descoperi artiștii ai căror lucrări sunt expuse în acest catalog virtual. Printre ei sunt Florina Breazu, Tudor Fabian, Cezara Kolesnik, Gheorghe Munteanu, Vadim Palamarciuc, Ghenadie Șonțu, Ghoerghe Țărnă, Mihai Țăruș, Nelly Vrânceanu și Tudor Zbârnea.
„Am inițiat galeria noastră online de la Londra, pentru promovarea artiștilor plastici din Moldova pe piața internațională. Acum facem diverse campanii pentru ca numele artiștilor noștri să fie recunoscute şi peste hotare. Produsele oferite de noi sunt tablouri originale și printuri de artă”, a precizat Rodica Socolov.
Galeria a fost lansată pentru ca amatorii de artă din lumea întreaga, inclusiv de acasă, să descopere gustul artei din Moldova şi realitățile pe care le trăiesc artiștii, exprimate prin prisma lucrărilor lor.
Potrivit spuselor Rodicăi Socolov, pe parcursul anilor arta autohtonă a suportat influențe atât din Vest, cât și din Est, iar aspiraţia spre libertate a fost o condiţie care, după căderea Uniunii Sovietice, a dat un impuls dezvoltării creativităţii lor în nenumărate stiluri.
„Încercăm să creăm un nume pentru arta din Moldova dincolo de orice hotare, deoarece în Occident se cunoaște foarte puțin despre arta din Est și, mai cu seamă, despre cea din Moldova. Pentru aceasta, de exemplu, am lansat campania Making History is Cool (Scrierea istoriei este un lucru fermecător). Intenţia noastră este să convingem amatorii de artă să investească în printuri de artă care reprezintă cele mai bune şi apreciate tablouri, pentru a crea împreună cu noi unele referinţe în timp, care ar putea ulterior contura istoria artei din Moldova. Oferta noastră de tablouri originale și printuri de artă este pentru toată lumea. Vânzările au început. Vom vedea ce reușim mai departe.”
Creațiile artiștilor plastici din Moldova pot fi admirate și achiziționate aici.
„Toporaș” este o galerie de artă deschisă pentru toți cei îndrăgostiți de artă, indiferent de zona geografică în care locuiesc.
Foto: FineArtMoldova
Autor: Eugenia Tataru