18 марта 2024

WAKE UP CAMP: ACTIVISM CIVIC PRIN DESIGN GRAFIC

În perioada 8-10 decembrie 2023, echipa Klumea a organizat a V-a ediție a taberei de activism civic – Wake up Camp.

De această dată, în calitate de participanți au fost 20 designeri grafici începători, care timp de 3 zile, au învățat de la cei mai buni experți din țară cum să-și folosească talentul și creativitatea ca să facă activism civic în comunitățile lor.

După încheierea cursurilor, absolvenții WAKE UP CAMP au avut la dispoziție o lună ca să creeze propriile campanii vizuale pe diverse probleme sociale cu care se confruntă societatea noastră:

  • egalitatea de gen în Republica Moldova
  • activismul civic în diaspora și implicarea acesteia în viața socială de acasă
  • drepturile oamenilor cu nevoi speciale
  • încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană
  • toleranța față de diversitate

Cele 20 de machete grafice, rezultatele proiectului Wake Up Camp, au putut fi admirate în cadrul a 3 expoziții din țară: la Taraclia, Bălți și Orhei.

Expoziția de la Chișinău va fi deschisă publicului de pe 21 până pe 31 martie, la Artcor, oferind vizitatorilor ocazia de a explora și de a reflecta asupra diverselor aspecte ale problemelor sociale din Republica Moldova.

Proiectul “WAKE UP CAMP: Graphic Designers Edition” este implementat de către Klumea și Internetu’ Grăiește cu sprijinul USAID și Swiss Development Cooperation in Moldova.

Подписывайся