Festivalul Vinului de Autor – ediția a II-a va avea loc în acest weekend
Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova este pe ultima sută de metri cu organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului Vinului de Autor, care va avea loc în acest weekend, pe 7-8 septembrie 2024, în curtea Muzeului Național de Istorie din Chișinău. Evenimentul, care reunește 36 de vinării autohtone, reprezintă o oportunitate unică de a descoperi diversitatea vinurilor de autor din Republica Moldova. Organizat cu sprijinul USAID Moldova prin Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală, Oficiului Național al Viei și Vinului, alături de Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, evenimentul se adresează atât pasionaților de vin, cât și celor care apreciază activitățile culturale și recreative.
O sărbătoare a vinului de autor
Festivalul va pune în prim-plan vinurile micilor producători, oferind vizitatorilor ocazia de a degusta soiuri locale, precum Feteasca Neagră și Rara Neagră, dar și reinterpretări moldovenești ale vinurilor internaționale. Fiecare pahar va fi o incursiune în arta viticolă locală, îmbogățită de poveștile din spatele fiecărei sticle.
Programul evenimentului include degustări ghidate, susținute de sommelieri renumiți, master-class uri, activități culturale și un concert live. Publicul va putea explora și o expoziție specială găzduită de muzeu, dedicată istoriei vinificației și tradițiilor viticole.
Programul evenimentului
Conform agendei oficiale, evenimentul se va deschide pe 7 septembrie la ora 13:00, cu ceremonia inaugurală, urmată de un master-class susținut de sommelieri Andrei Cibotaru, Mihai Druță și Nicolae Luca. Vor avea loc, de asemenea, Wine Talks – sesiuni de degustare, iar seara va fi încheiată cu un concert live susținut de Cristina Scarlat Band și un program muzical oferit de DJ Wade.
Pe 8 septembrie, vizitatorii vor putea participa la noi sesiuni de degustare, master-class-uri, și vor avea ocazia de a câștiga premii la tombola festivalului. Programul muzical va fi completat de Mahaya Band și DJ Wade.
Organizatorii se așteaptă la o participare de peste 3000 de persoane, atât din Republica Moldova, cât și din România. Evenimentul va fi un prilej deosebit pentru iubitorii de vinuri de calitate și pentru cei care doresc să se bucure de un weekend plin de activități în aer liber.
Biletele pentru Festivalul Vinului de Autor pot fi achiziționate online de pe platformele iticket.md
Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova a fost înființată în 2010 pentru a susține și promova vinurile de autor și tradițiile viticole locale. Asociația reprezintă o comunitate de 65 mici vinificatori dedicați, care își pun amprenta personală pe fiecare sticlă de vin produsă, contribuind astfel la diversitatea și calitatea vinurilor moldovenești.