16 мая 2024

Expoziție de cultură vestimentară chineză: „Dialog în spațiu și timp”

Anunțăm cu multă bucurie despre deschiderea expoziției de cultură vestimentară chineză „Dialog în spațiu și timp”, în premieră în Republica Moldova, organizată în parteneriat cu Ambasada Chinei în Republica Moldova.

Îmbrăcămintea este o necesitate în viața oamenilor, având funcții practice precum apărare împotriva frigului și căldurii, a vântului și ploii, și fiind totodată un important vehicul cultural. China este o țară multietnică cu o istorie îndelungată, cunoscută sub numele de „Regatul hainelor” pentru bogata sa tradiție vestimentară. De-a lungul mileniilor, evoluția culturii vestimentare din China reflectă dezvoltarea civilizației materiale și spirituale din diversele dinastii, conturând totodată o imagine continuă a vieții diferitelor grupuri etnice.

Această expoziție de articole vestimentare din cultura chineză este împărțită în două părți: istorică și etnică. Prima parte urmează firul timpului și prezintă succint evoluția îmbrăcămintei în China începând cu secolul al XIV-lea, dinastia Ming (1368-1644), dinastia Qing (1644-1912) și epoca modernă. În partea a doua sunt expuse, după criteriul spațial, articole vestimentare tradiționale caracteristice popoarelor chineze miao, tibetan și uigur.

Cele peste 20 de exponate povestesc despre viața de zi cu zi și imaginarul popoarelor din China, asemenea unor stele căzătoare din Calea Lactee care emit o lumină unică, trimitându-ne înapoi în îndepărtate timpuri și spații legendare.

Expoziția „Dialog în spațiu și timp” va putea fi vizitată între 18 mai – 21 iunie 2024, iar inaugurarea ei va avea loc în data de 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor, la ora 15:30, în Sala nr. 1 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, str. 31 August 1989, 121A.

Partener general: ARIDON Group.

Подписывайся