În orașul elvețian Neuchâtel se află o clădire neobișnuită, numită The CUBE, centrul de cercetare și dezvoltare al Philip Morris International.
Am vorbit deja în detalii despre această clădire, iar astăzi ne vom referi la oamenii care stau în spatele cercetărilor ce se desfășoară în acest centru științific ultramodern.
Cine se află în spatele cercetărilor științifice din „Cube"?
În prezent, The Cube are peste 430 de specialiști în științe exacte și naturale, inclusiv în biologie, chimie, fizică, electronică, programare, matematică și statistică.
De mai bine de 20 de ani, aceștia efectuează cercetări științifice și dezvoltă tehnologii inovatoare. În studiile lor, ei se bazează pe practici care sunt folosite de mulți ani în industria farmaceutică și recurg, de asemenea, la modele computerizate, culturi celulare și la așa-zisele „organe pe cip". Deși lucrează în domenii diferite, totul se rezumă la un obiectiv comun: crearea unui viitor fără fum.
„De ce am ales această cale? În primul rând, credem că este cea mai eficientă modalitate de a economisi bani și timp. Desigur, suntem conștienți de faptul că valoarea predictivă a metodelor in vitro este scăzută, deoarece în acest caz avem de-a face doar cu celule și abia apoi trecem la un sistem mai complex și anume la studiile pe animale. Dar nu trebuie să uităm că fiecare pas succesiv, care oferă date mai relevante, necesită și mai multă muncă".
Oamenii de știință de la Philip Morris International au adoptat o strategie de reducere până la minimum a riscurilor, ce permite participarea voluntarilor care au parte de pregătire prealabilă. Nu poți începe un studiu clinic al unei molecule despre care nu se cunoaște nimic fără să te asiguri de siguranța persoanelor care participă la cercetare. Așadar, studiul toxicologic trebuie să fie exhaustiv. Prin urmare, niciuna dintre etape nu este în plus. Toate au rolul de a reduce cât mai mult posibil eventualele riscuri din faza testării umane.
David Sciuscio - doctor în toxicologie
„Cred că mi-am dorit să fiu om de știință încă de când aveam un an. În tinerețe, am fost pasionat în special de toxicologie. Întotdeauna am fost fascinat să citesc legendele romane și grecești".
David Sciuscio conduce o echipă de oameni de știință care sunt responsabili de evaluarea toxicologică și preclinică a produselor cu risc redus. Mai exact, prin studii in vitro și in vivo, aceștia oferă sprijin științific pentru dezvoltarea produselor, efectuarea studiilor clinice, a cererilor de reglementare, precum și lansarea pe piață a produselor cu risc redus.
Evaluarea preclinică a produselor are loc în mai multe etape. Oamenii de știință cercetează mai întâi substanțele noi in silico, cu scopul de a studia structura diferitelor molecule prezente în aerosol. În baza acestei structuri, cercetătorii pot estima toxicitatea anumitor substanțe chimice.
Oamenii de știință de la Philip Morris International trec apoi la etapa in vitro, în cadrul căreia, celulele tisulare sunt expuse la aerosol. În acest fel sunt obținute informații referitoare la toxicitatea vaporilor. Abia după aceea vine etapa in vivo, în care modelul este un organism întreg.
Când Gizelle a observat că mulți dintre oamenii din jurul ei erau fumători, a început să se gândească la modul în care ar putea aborda problema fumatului. Așa că a început să lucreze în cadrul unei echipe clinice din domeniul epidemiologiei și statisticii biologice, alături de care a efectuat studii referitoare la fumătorii țigărilor convenționale, precum și la cei care au trecut complet la țigări electronice. Baker a ales apoi un alt domeniu, în care accentul principal era pus pe informarea publicului larg prin publicarea dovezilor științifice și a rezultatelor cercetărilor.
Gizelle Baker - vicepreședinte PMI pentru Cooperare cu comunitatea științifică, doctor în epidemiologie și biostatistică
Gizelle Baker s-a alăturat companiei în 2012, până atunci lucrând în industria farmaceutică, acolo unde a efectuat cercetări medicale și a contribuit la acumularea datelor necesare emiterii autorizațiilor pentru medicamentele noi. Gizelle are experiență în domenii diverse, de la oncologia sistemului feminin de reproducere până la bolile cardiovasculare.
„Întotdeauna mi-am dorit să devin medic și am fost interesată de biologie, la școală. Dar, cu timpul, am realizat că îmi doresc să fac cercetări și să le ofer medicilor informațiile necesare pentru a rezolva cazurile complexe. Cel mai interesant lucru pentru mine este să găsesc cauzele bolii, dar și cele mai bune soluții pentru terapie. Din acest motiv, am început să studiez biologia, apoi epidemiologia. Putem vedea cum, de-a lungul istoriei, știința a contribuit la îmbunătățirea calității vieții oamenilor", spunea Gizelle într-un interviu.
„Explorăm noi teritorii, creăm noi produse, am colectat o cantitate uriașă de date științifice, așa că trebuie să vorbim despre date și să le privim foarte obiectiv. Trebuie să facem schimb de informații științifice și să purtăm o conversație despre știință, nu despre faptul că suntem o industrie a tutunului și că oamenii ne tratează cu un anumit scepticism din cauza trecutului nostru".
Serge Maeder - doctor în chimie
„De când mă țin minte, mi-am dorit să fiu om de știință. Am vrut să înțeleg regulile, să îmi dau seama cum funcționează lucrurile. Aceasta a fost motivația mea pentru a deveni cercetător. Crearea unui produs care poate reduce riscurile, în comparație cu un produs care există deja, este cel mai bun lucru pe care l-aș fi putut face după absolvirea universității. Sunt foarte mândru de acest fapt".
Serge Maeder a condus laboratoarele de testare ale PMI Science. În cadrul acestora, activitatea se concentrează pe analiza aerosolilor din punct de vedere chimic și fizic, a calității aerului din cameră, precum și pe evaluarea datelor, cu scopul de a sprijini eforturile de dezvoltare a produselor cu risc redus.
„Întotdeauna am fost fascinat de dispozitivele medicale, motiv pentru care am lucrat mai întâi în calitate de șofer de ambulanță, iar apoi la terapie intensivă. Mai târziu am devenit anestezist. În toate aceste sfere este vorba despre urgențe legate de viața oamenilor, unde se aplică tot felul de tehnologii și inovații. Aici, întotdeauna trebuie să fii cu câțiva pași înaintea celorlalți".
Patrick Picavet - Vicepreședinte pentru Strategie în domeniul științelor vieții, Implementarea și gestionarea programelor
Patrick Picavet conduce o echipă care stabilește strategia de evaluare clinică, asigură supravegherea științifică și efectuează studii clinice pentru a confirma, din punct de vedere științific, potențialul produselor de reducere a riscurilor.