24 мая 2021

Lansare de carte online: Ard pădurile, de Paula Erizanu

Marți, 25 mai, ora 19.00, vă invităm la lansarea online a romanului Ard pădurile, de Paula Erizanu, apărut la Editura Cartier, colecția Rotonda. Alături de autoare vor participa : Magda Cârneci, Tatiana Țîbuleac, Elena Vlădăreanu și Alina Purcaru.
Discuția va fi transmisă live, pe pagina facebook a Editurii Cartier și pe pagina Librăriilor Cărturești.
Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube.
„Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură și fără continuitate, intermitențe interioare ale unor noi impulsuri și vechi utopii. Socialiști utopici, bolșevici, narodnici, menșevici, acești purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluției din 1917 printr-o lume care se schimba radical și definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat și de viitor nesigur în conștiințele unor tinere femei de atunci, precum Alexandra Kollontai, prima femeie ministru (dar și comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiași Lenin? Cum se despărțeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obișnuințe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieții domestice ale unei mame și soții? Cum vedeau viața frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o știau și câtă cunoaștere a naturii omenești, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ținute sub obroc? Iată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent și curaj, în acest prim volum al docudramei Ard pădurile.” (Simona Sora)
PAULA ERIZANU s-a născut în 1992 la Chișinău. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities la Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o (Cartier, 2011, ediție trilingvă). Cartea s-a bucurat de o mare atenție mediatică la Chișinău, fiindu-i decernat Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, precum și Premiul pentru cea mai populară carte a Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”, fiind nominalizată și la Premiile Observa- tor cultural, categoria debut. A fost tradusă în engleză de către autoare, apoi în franceză, cehă și germană, și a primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig. A urmat debutul în poezie Ai grijă de tine (Charmides, 2016). Împreună cu Alina Purcaru a publicat primele două volume din proiectul Un secol de poezie română scrisă de femei (Editura Cartier, 2019, 2020). A participat la festivaluri literare în România, Ucraina, Slovenia și Cehia. Articolele sale i-au apărut în publicații internaționale precum The Guardian, London Review of Books, CNN, Aeon, Dazed ș.a. și în publicații din România și Republica Moldova, precum Libertatea, Ob- servator cultural, Dilema veche, Scena9, Ziarul de Gardă ș.a. În prezent este redactor de cultură al revistei online The Calvert Journal, la Londra.
Evenimentul este organizat de către Editura Cartier în colaborare cu Librăriile Cărturești.
Ard pădurile, de Paula Erizanu (Rotonda). Broșată, 176 pag. Preț: 29 RON/ 119 MDL
Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

Подписывайся