08 мая 2020

Ce dăm la schimb pe Skoda? Cea de a 6-a sesiune  „Export Morning” a fost dedicată Cehiei

Ce dăm la schimb pe Skoda? Cea de a 6-a sesiune  „Export Morning” a fost dedicată Cehiei

Calitatea produselor va ajuta antreprenorii moldoveni să exporte în Cehia, dar și în alte țări europene, chiar și post-pandemie. Aceasta este una dintre concluziile celei de a 6-a sesiuni, cu genericul „Ce dăm la schimb pe Skoda?”, desfășurată ieri online în cadrul Programului „Export Morning”. Programul a fost lansat în 2019 la inițiativa Agenției de Investiții și are scopul de a oferi antreprenorilor moldoveni suport complex – informativ și practic – pentru a accede pe piețele externe. În acest an, partener al programului este proiectul Agricultura Performantă în Moldova al USAID Moldova.

Programul continuă cu un nou concept de regândire a strategiilor de marketing și revizuire a portofoliului de produse pentru a se adapta noii realități, cauzate de pandemia Covid-19. În cadrul evenimentului, agenții economici interesați să exporte pe piața cehă au aflat experiența antreprenorilor moldoveni, reprezentanți ai sectoarelor de top export în Cehia despre comerțul dinaintea pandemiei, situația actuală, dar și viziunea de viitor a exporturilor în această țară europeană.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții:

„În contextul pandemiei, necesitatea Programului „Export morning” este și mai sporită. Acum este momentul în care trebuie să analizăm strategiile și să le regândimpentru a transforma provocările în șanse. Programul continuă cu Cehia, care este al 11-lea partener comercial al Moldovei, fiind pe locul 10 la categoria export și locul 5 dintre țările UE, cu exporturi în creștere cu 7% în ultimii 5 ani. Tocmai din aceste considerente ne-am propus să promovăm experiențele exportatorilor, care au cucerit deja piața cehă,  îndemnând agenții economici să se adapteze noilor tendințe și să valorifice oportunitățile pieții.”

Exporturile moldovenești în Cehia au însumat anul trecut 64,82 milioane de dolari americani, cu 51,71% mai mult, în comparație cu 2018. Cablurile electrice, țesăturile de bumbac, vinurile și mierea naturală sunt unele dintre cele mai exportate produse autohtone pe piața cehă.

E.S. Zdeněk Krejčí, Ambasador al Republicii Cehe în Republica Moldova:

„Moldova este partenerul nostru și suntem bucuroși să sprijinim creșterea economiei și agriculturii prin diferite proiecte. Am două mesaje specifice sectorului de vinuri. Vestea proastă este că Cehia a mărit producția de vin, dar vestea bună e că nu poate acoperi necesitățile. Astfel, importul este destul de mare și prezența Moldovei este destul de puternic reprezentată în exportul de vinuri din Cehia. Sperăm la o creștere în cantitate și, desigur, în calitate.”

Expertul economic Andrei Crigan a continuat sesiunea, în mod tradițional, cu o prezentare complexă a profilului consumatorului ceh și potențialului pe care îl are această țară pentru antrepenorii hotărâți să-și extindă piețele de desfacere. Cehia este al 11-lea partener comercial al Moldovei, în timp ce țara noastră nu face parte nici din top 60 parteneri ai acestui stat.

În cadrul sesiunii, importatorul ceh de vinuri moldovenești, Zdeněk Zbytek a spus că cea mai dificilă parte este plasarea vinurilor noi pe rafturile din hipermarketuri și acest proces durează cel puțin un an. În ceea ce privește exporturile după pandemie, antreprenorul este de părerea că trebuie menținută relația și consensul cu retailerii, investind în calitatea și ambalarea atractivă a produselor.

Zdeněk Zbytek, Director executiv al companiei „Mold Vin CZ”:

„Produsele ecologice vor fi cele mai solicitate pe piața europeană. Oamenii înțeleg din ce în ce mai bine valoarea alimentelor de calitate. Fermierii moldoveni fac produse de calitate, dar comparativ cu vinurile, ei nu au reușit să se adapteze pieței și să ofere un produs finit. Cred că Moldova trebuie să investească pe acest plan pentru dezvoltarea exporturilor.”

Chateau Vartely este una dintre companiile care-și exportă vinurile în Cehia. Reprezentanții acesteia se arată încrezători și spun că de la începutul acestui an până în luna martie exportul pe piața cehă nu a fost afectat, înregistrându-se o creștere de 6%.

Andrian Digolean, reprezentant Chateau Vartely:

„Anul trecut am observat o tendință minoră de descreștere a vinului îmbuteliat pe piața Cehiei, cu toate acestea, în această perioadă am început să exportăm vinuri mai profitabile. Datorită participărilor la evenimente, concursuri și a rezultatelor bune pe care le-am avut, am reușit să schimbăm percepția cehilor asupra vinului nostru. Ce schimbări vor fi în următoarea perioadă este încă prematur să vorbim.”

Pandemia nu a afectat, actualmente, nici industria creatoare de mașini, aceasta continuându-și exporturile conform contractelor.

Iurie Litvinciuc, reprezentant ASPA:

„Primii pași spre piața cehă i-am făcut în 2016, la o expoziție, cu suportul Agenției de Investiții. Timp de un an și jumătate am fost testați la capitolul procese de producție și calitate. În prezent, colaborăm cu un singur partener și suntem la etapa de testare cu cel de-al doilea partener din această țară. După volumul de vânzări pe care îl avem, Cehia ocupă locul doi, după Federația Rusă. Ca partener de afaceri, Cehia este o țară deschisă și avem o relație de business corectă.”

La final, antreprenorii au fost încurajați să-și continue demersurile, pentru că concurența este una acerbă, dar dispun de tot suportul necesar pentru a-și îmbunătăți produsele și a se apropia de piața cehă, cu încredere, chiar și după pandemie.

Despre Programul „Export Morning”

Scopul Programului „Export Morning” este de a cunoaște și a aprecia nivelul de pregătire a antreprenorilor autohtoni și de a le oferi acces la o platformă interactivă de discuții și schimb de bune practici, unde vor fi prezentate informații tehnice legate de export (statistici, informații privind regimuri comerciale, vamale etc.), studii de piață relevante, soluții concrete de înlăturare a barierelor din calea exportatorilor. Informațiile prezentate vor fi completate de istoriile de succes ale companiilor cu o vastă experiență în export, dar și de recomandările Agenției de Investiții, care și-a asumat rolul de a încuraja agenții economici din Republica Moldova să valorifice pe deplin facilitățile oferite de încheierea acordurilor comerciale bilaterale cu UE, CSI și alte state.

Primele sesiuni „Export Morning” sunt dedicate țărilor din Uniunea Europeană – principalul partener comercial al țării noastre, în contextul în care cca 70% din exporturile Republicii Moldova sunt astăzi orientate către UE.

Ediția  actuală a fost precedată de sesiunile axate pe potențialul de export din România, Polonia, Bulgaria și Germania, dar și pe regândirea strategiilor din Italia. Următoarea sesiune va viza posibilitățile de export pe piața din China.

Подписывайся