Stop the tempo! la Teatrul Alexei Mateevici
Начало: 17/05/2019 - 18:00
Конец: 19/05/2019 -
Место: Teatrul poetic Alexei Mateevici str. Alexei Şciusev 93
Цена: 100 lei
FACEBOOK

Pe data de 17, 18, 19 mai, la orele 18:00, Teatrul poetic Alexei Mateevici vă invită la premiera spectacolului ”Stop the tempo!”, de Gianina Cărbunăriu, în regia Olesei Sveclă.  Spectacolul celebrează și inaugurarea unui spațiu teatral nou, Alt’ Scena, care se va afla în barul Budweiser.  Scena alternativă va avea un program diferit de cel al Teatrului Mateevici, și anume concerte, recitaluri, performance, proiecții de filme, lansări de carte, etc. fiind destinată tuturor categoriilor de public.

Spectacolul Stop the tempo! pune în discuție problema sistemului în care trăim și a consumerismului exagerat într-o societate deconectată de la realitate. Acest fenomen de shopping neconștientizat și goana de a fi în rând cu toate trend-urile, aduce la situații în care cu toții suntem nevoiți să muncim pentru niște aparențe, uitând, astfel, de noi.

Dar ce  faci atunci când ai obosit de toate? Când nu mai poți merge la trei servicii odată? Când nu te mai iubești pe tine însuți, pentru că ultima relație iar a eșuat, când nu mai crezi în vocația ta, pentru că nimeni nu mai are nevoie de tine? Trei tineri actori, Mihaela Chiu, Victor Untilă și Giasti Sirah, vin în scenă să vă deconecteze de la tehnologii și să vă conecteze înapoi la realitate.

Și chiar dacă nu există rețete unice și nici răspunsuri la toate întrebările existentialiste, vă invităm să reflectăm asupra unor momente prin care am trecut cu toții, la noua noastră producție “Stop the tempo!”.  Puneți-vă viața la viteză neutră, veniți la spectacol și gândiți-vă bine în ce direcție mergeți mai departe.

 

Spectacolul durează 1h 20min.

Prețul biletului este de 100 de lei.

Telegram