18 апреля 2018

Festivalul Internațional ”J.S. Bach” revine cu o nouă ediție

În perioada 24-30 aprilie, Festivalul Internațional ”J.S. Bach” revine la Sala cu Orgă cu îndemnul de a-l descoperi pe marele Bach. Festivalul este organizat de Sala cu Orgă și Fundația Culturală ”J.S. Bach”. Agenda celei de-a VIII-a ediții a Festivalului include patru concerte cu invitați speciali din Rusia, Germania, Polonia, România, Ucraina și Republica Moldova.

Deschiderea Festivalului va avea loc pe 24 aprilie, 18:00, cu un recital extraordinar susținut de pianistul de renume mondial Eduard Kunz (Rusia), care va prezenta un program din creația lui J.S. Bach, Serghei Rahmaninov și Franz Liszt. Multiplu laureat al concursurilor internaţionale, Eduard Kunz are în palmares nu mai puţin de 15 premii (Locul I), primite în cadrul competiţiilor de profil din lume, fiind nominalzat de prestigioasa publicaţie BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti de mâine. Din 2011, pianistul deține titlul onorific ”Global Yamaha Artist”, conferit de celebra companie japoneză.

Festivalul va continua pe 26 aprilie, 18:00, cu programul ”BACH BEYOND” (”Dincolo de Bach”), oferit de SIGNUM saxophone quartet din Germania. Concertul se înscrie în tradiția festivalului de a prezenta muzica lui Bach fie prin prisma altor genuri, precum jazz-ul, rock-ul etc., fie prin intermediul aranjamentelor pentru unele instrumente care nu existau pe vremea marelui compozitor. În cazul formației SIGNUM este vorba de saxofon. Cei patru muzicienii vor purta publicul într-o călătorie prin muzica lui Bach, dar și a autorilor contemporani care s-au inspirat din creația lui, în program fiind incluse și aranjamente penru cvartet de saxofoniști de Steve Reich, David Maslanka și Marcelo Zavros.

Un Festival Bach nu poate fi conceput fără muzica de orgă. Astfel, pe 28 aprilie, 18:00, va avea loc tradiționalul recital de orgă, susținut de Jan Bokszczanin, reputat organist, profesor la Universitatea de Muzică ”Frederic Chopin” din Polonia. În concert vor mai participa violoncelistul Cristian Florea (România/Germania) și flautistul Ion Negură jr., care vor cânta în duet cu distinsul organist. În program: creații de J.S. Bach, Francois Couperin, Eduard Khagagortian, Heitor Villa-Lobos, Flor Peeters și Felix Mendelssohn Bartholdy.

Festivalul se va încheia în data de 30 aprilie, 18:00, cu un un grandios concert vocal-simfonic, prezentat de Orchestra Națională de Cameră, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan, având ca soliști vocali – artiștii Operei Naționale Ana Cernicova (soprană), Ghiulnara Raileanu (soprană), Lilia Istratii (mezzo-soprană), Victor Novițchi (tenor),  Alexei Digore (bariton). În calitate de invitați – un grup de suflători din Ucraina. Dirijor – maestrul Cristian Florea. Programul este alcătuit din trei lucrări – Suita orchestrală nr.3, BWV 1068, Cantata “Ich habe genung” pentru bariton și orchestră, BWV 82 și monumentalul ”Magnificat” pentru soliști, cor și orchestră, BWV 243 de J.S. Bach.

Biletele la concertele din cadrul Festivalului sunt puse în vânzare la casa de bilete a Sălii cu Orgă și online – pe iticket.md. Prețul variază între 100 și 200 lei.

Подписывайся