02 ноября 2017

CinePOLSKA – filme poloneze la Chișinău @ Odeon

Festivalul #CinePOLSKA este singura ocazie din an pentru a vedea la Chișinău cele mai noi filme poloneze, premiate în ultimul timp în Polonia și în lume.

– Ediția de anul acesta aparține unor personaje care și-au devansat vremurile, care au trăit cu visuri și pasiuni mari. Oameni datorită cărora au fost făcute progrese în lumea care ne înconjoară – spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care organizează festivalul.

Astfel de personaje au fost cu siguranță Maria Skłodowska-Curie, dublă laureată cu Premiul Nobel, sau renumitul pictor avangardist Władysław Strzemiński, fondatorul Muzeului de Artă Contemporană din Łódź, primul astfel de muzeu din Europa și al doilea din lume, care a devenit eroul ultimului film al remarcabilului regizor polonez Andrzej Wajda „Imaginea de apoi”.

Festivalul începe marți, 31 octombrie, cu proiecția filmului „Imaginea de apoi”.

– Regizorul filmului, Andrzej Wajda, este o legendă a cinematografiei poloneze, laureat al premiilor Oscar și Palme d’Or, precum și al altor premii internaționale importante. El este omul care, în toată creația sa, a arătat cât de importantă este libertatea în viața noastră – subliniază Agnieszka Skieterska. – Dând exemplu soarta extrem de tragică a pictorului Władysław Strzemiński, a cărui viață a fost distrusă de sistemul comunist, renumitul regizor amintește încă o dată despre forța umană și cruzimea sistemului – adaugă Skieterska.

Printre filmele prezentate mai târziu, miercuri, 1 noiembrie, se află istoria plină de emoție a familiei Beksiński, care vorbește despre soarta renumitului pictor polonez Zdzisław Beksiński și fiul acestuia Tomasz, un cunoscut jurnalist de radio. Autorul peliculei „Ultima familie” este tânărul regizor Jan P. Matuszyński. Acest film de debut a fost declarat în 2016 cel mai bun film polonez în cadrul celui mai important festival din Polonia – Festivalul de Filme Poloneze de Artă din Gdynia, unde a obținut marele premiu, Leul de Aur.

Seara de joi, 2 noiembrie, spectatorii o vor putea petrece în compania cunoscutei regizoare poloneze Agnieszka Holland și a filmului „Tablou de vânătoare”, regizat împreună cu fiica sa, Kasia Adamik. Anul acesta, cele două poloneze au obținut Ursul de Argint pentru film la festivalul din Berlin, juriul apreciindu-l pentru „deschiderea de noi perspective”. Scenariul filmului, a cărui acțiune se desfășoară în frumoșii munți polonezi Bieszczady, a fost realizat pe baza uneia dintre cărțile cunoscutei scriitoare Olga Tokarczuk. „Tablou de vânătoare” este și candidatul Poloniei la premiile Oscar de anul acesta.

Vineri seara, pe 3 noiembrie, pe ecranul cinematografului Odeon din Chișinău va fi prezentată una dintre cele mai populare comedii poloneze din ultimii ani, „Planeta celor singuri”, care vorbește despre viața unor tineri moderni, cărora nu le lipsește internetul, ci doar puțină iubire. În film joacă actori polonezi foarte cunoscuți precum Danuta Stenka și Maciej Stuhr, iar întregul este foarte bine interpretat, este amuzant și plin de farmec. Un film ideal pentru începutul de weekend.

Cu ocazia împlinirii anul acesta a 150 de ani de la nașterea Mariei Skłodowska-Curie, sâmbătă, 4 noiembrie, vă invităm la o coproducție internațională în regia lui Marie Noëlle. Rolul genialei laureate poloneze a premiului Nobel este jucat de Karolina Gruszka, o actriță cunoscută și foarte talentată, iar pe ecran este prezent, printre alții, și renumitul actor polonez Daniel Olbrychski. Filmul o prezintă pe Maria nu doar în rolul de cercetător, dar și ca mamă, și, mai înainte de toate, ca pe o femeie hotărâtă și independentă. Aceste ultime două trăsături au fost nu o dată cauza problemelor sale, și, cu toate acestea, mulțumită lor a reușit să obțină succese uriașe admirate de însuși Albert Einstein, cu care se împrietenise.

În încheierea CinePOLSKA, duminică, 5 noiembrie, îi invităm pe spectatori la filmul „Arta de a face dragoste” despre medicul polonez, care prin cartea sa bestseller omonimă, publicată în 1978 și vândută în aproape 7 milioane de exemplare, a schimbat viața intimă a polonezilor. Viața sa personală a fost însă una extrem de complicată. Povestea vieții doctorului Wisłocka, care se petrece în Polonia după Al Doilea Război Mondial, este spusă de tânăra regizoare Maria Sadowska. Jocul actoricesc extraordinar al Magdalenei Boczarska, în rolul Wisłockăi, precum și dialogurile scrise foarte bine garantează că spectatorii vor petrece seara de duminică într-o atmosferă plăcută, dar și că vor ieși din sala de cinematograf reflectând asupra propriei vieți.

Festivalul CinePOLSKA va avea loc la Chișinău, în perioada 31 octombrie-5 noiembrie, la cinematograful Odeon (str. Mihai Eminescu nr. 55). Toate filmele vor avea subtitrare în limba română, iar intrarea va fi liberă.

Organizatorii festivalului sunt Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia, în colaborare cu Studioul Moldova Film și Centrul Cultural Odeon. Evenimentul este sprijinit financiar de Institutul Polonez de Artă Cinematografică.

Autoarea afișului CinePOLSKA din acest an este Sorina Vazelina, o tânără graficiană și realizatoare de benzi desenate din Timișoara.

PROGRAM:

Cinema Odeon – str. Mihai Eminescu nr. 55, Chișinău

31.10.2017, ora 19.00 – IMAGINEA DE APOI / POWIDOKI (regia: Andrzej Wajda, 99 min.), subtitrare în limba română

1.11.2017, ora 19.00 – ULTIMA FAMILIE / OSTATNIA RODZINA (regia: Jan P. Matuszyński, 124 min.), subtitrare în limba română

2.11.2017, ora 19.00 – TABLOU DE VÂNĂTOARE (regia: Agnieszka Holland, Kasia Adamik, 128 min.), subtitrare în limba română

3.11.2017, ora 19.00 – PLANETA CELOR SINGURI / PLANETA SINGLI (regia: Mitja Okorn, 135 min.), subtitrare în limba română

4.11.2017, ora 19.00 – MARIA SKŁODOWSKA-CURIE. CURAJUL DE A CUNOAȘTE (regia: Marie Nöelle, 95 min.), subtitrare în limba română

5.11.2017, ora 19.00 – ARTA DE A FACE DRAGOSTE. POVESTEA MICHALINEI WISŁOCKA / SZTUKA KOCHANIA (regia: Maria Sadowska, 117 min.), subtitrare în limba română

Подписывайся