Proiecția filmului documentar ”Brâncuși” de Cornel Mihalache

Miercuri, 24 februarie, la Centrul Cultural Odeon va fi proiectat filmul documentar de Cornel Mihalache ”Brâncuși”.

Cornel Mihalache despre filmul ”Brâncuși”:

Pornind de la cîteva fotografii realizate de Brâncuşi, care demonstrează că decriptarea sensurilor lucrărilor poate începe de la fotografiile personale ale sculptorului, - şi mă refer la aserţiunea "Cocoşul sînt eu! "- , am imaginat o poveste a întîlnirii sculptorului cu alter ego-ul său, Cocoşul de gips din anul 1949, ultima sa lucrare, neterminată. Un dialog, deci, între Brâncuşi şi Cocoşul,- spirit întruchipat în operă -, din cînd în cînd, de-a lungul întregului film, intersectînd aducerile aminte, viaţa şi opera cît mai aproape de cronologia fiecăreia. Filmul se bazează pe un text real documentar, lucruri nu "spuse" de Brâncuşi, deci neatestate ştiinţific, ci scrise, notiţe rămase la prieteni sau în custodia legatarilor testamentari. Toate fotografiile folosite în film îi aparţin marelui sculptor. Iar locurile de filmare sînt cele atinse de trecerea lui Brâncuşi, sau a operelor sale: satul natal Hobiţa, biserica Cişmeaua Mavrogheni din Bucureşti, în corul căreia a cîntat, biserica română din Paris, unde a fost paracliser în primii ani, restaurantul Chartier unde a spălat pahare să se poată întreţine, Place Dauphine 19, unde a locuit la mansardă, Montparnasse 54, locul unde a fost atelierul din Impasse Ronsin 11, astăzi şantier, cimitirele Pere Lachaise şi Montparnasse unde odihnesc prietenii lui, Muzeul Rodin şi mormîntul lui Rodin de la Meudon - cu replica sa la Philadelphia -, Centre Pompidou cu atelierul vechi (1977) şi macheta viitorului atelier care îşi aşteaptă inaugurarea în martie 1997. Lucrările lui sînt filmate la marea expoziţie retrospectivă din Muzeul din Philadelphia, la Muzeul de Artă din Bucureşti, şi, mai ales, Ansamblul sculptural de la Tîrgu-Jiu. Am folosit în film inserturi din cele două filme dadaiste ale lui René Clair "Entr-acte" şi "Parisul doarme", cîteva bucăţi muzicale ale lui Erik Satie, imaginînd chiar dansul Lizicăi Codreanu pe Gimnopediile lui Satie, cu costumul realizat de Brâncuşi. Apoi, cîteva bucăţi muzicale din culegerea lui Constantin Brăiloiu, folclor cules din Oltenia, dăruit de acelaşi Brăiloiu lui Brâncuşi, cu care era bun prieten. In sfîrşit, am găsit două cadre într-un jurnal de actualităţi din anul 1938, cu inaugurarea Porţii Sărutului.

Operele apar în film aproape cronologic, iar temele sînt duse de la început pînă la ultima devenire a ideii: lucrările de la început, de pînă la Paris, primele şapte lucrări, începînd din 1907, într-un paralelism cu lucrările lui Rodin care au aceleaşi titluri, "Sărutul" din 1907 (Craiova), pînă la "Piatră de hotar" (1945), apoi Ovoidele, apoi Lemnul, secvenţa Animalia, Măiestrele, Păsările în spaţiu, Templul din Indore.

Două secvenţe aparte, care se completează, sînt Grand Palais-ul anului 1920, cînd a fost nevoit să scoată din expoziţie Prinţesa X, din cauza cenzurii şi a delaţiunii lui Matisse, şi procesul din 1926-1928, împotriva Statelor Unite, pentru Pasăre în spaţiu, în care a cîştigat nu numai Brâncuşi, ci însăşi arta modernă.