Night of Art 2016
23/04/2016 16:00
100 lei
Palatul Republicii, str. Maria Cebotari 16

Night of Art 2016

A XII-cea ediție a expoziției caritabile „Seara de Artă” se va desfășura sâmbătă, 23 aprilie, la Platul Republicii de la ora 16.00 până la 21:00. Evenimentul este organizat de către Clubul Internațional al Femeilor din Moldova și are drept scop promovarea lucrărilor artiștilor plastici și colectarea fondurilor din donații pentru anumite cauze caritabile.

Night-of-Art-2016

La expoziția din acest an vor participa peste 60 de artiști plastici și meșteri de artizanat recunoscuți dar și acei care sunt la început de cale. Organizatorii și-au propus să colecteze la această ediție 12.000 de euro pentru a susține anumite proiecte precum:

# acordarea burselor de studii pentru un an pentru cinci studenți ai Școlii de Arte Plastice „A. Şciusev”;

# acordarea unor donații către cinci artiști plastici sau meșteri de artizanat care își duc existența în condiții precare de viață;

# Centrul de Anti-violență „Helmut-Wolf”, Ciuciuleni, Hîncești.

# Centrul Educațional pentru copii bolnavi de cancer – proiectul „Messy Art”, și alte proiecte.

Expoziția caritabilă a fost lansată în 2004. La edițiile anterioare expoziția de caritate a fost vizitată de peste 800 persoane. În anii precedenți suma donațiilor a atins numărul de 11.000 de euro. Acești bani au fost oferiți femeilor și copiilor care trăiesc în condiții dezavantajoase. Intrarea la acest eveniment costă 100 de lei.

Va fi o seara de primavara de neuitat cu explozie de culori, sentimente, idei, senzatii si trairi in modul cel mai frumos posibil, prin ARTA si socializare!

Toate incasaririle din vanzarea biletelor vor merge catre proiectele de caritate si catre beneficiarii evenimentului.

Bilete online: iticket.md

Info bilete: 060 879 444

Sursa: diez.md

Подписывайся

Что ещё почитать