12 декабря 2016

Gala Turismului Republicii Moldova

Acest proiect are drept scop promovarea turismului autohton la nivel național, prin stimularea participării cetățenilor RM la viața de zi cu zi a industrie turismului.

De-a lungul anilor turismul de incoming (receptor) a fost cea mai slabă ramură a turismului în RM, fapt ce a creat lungi discuții în rîndul reprezentanților acestui domeniu, mulți punîndu-și întrebarea dacă putem sau nu dezvolta această ramură a industriei. Prin desfășurarea acestui proiect, dorim să demostrăm că domeniul respectiv se poate dezvolta nu doar în baza turismului de litoral sau cel de munte, care este vast promovat de către alte țări. Republica Moldova este un stat al cărui potențial turistic înca nu a fost valorificat, un stat unde autenticul e la el acasă și avem șanse foarte mari de a atrage turiștii atît din Europa, cît și de pe celelalte continente ale lumii, dacă aplicăm o strategie de promovare corectă și stabilim foarte clar domeniului de interes turistic al potențialilor turiști și vizitatori.

Conceptul de Gală a Turismului își propune să spargă stereotipul despre Republica Moldova ca fiind un stat unde turismul nu este la el acasă. Ori, acest lucru poate fi ușor demonstrat printr-un șir de evenimente, ce de la un an la altul devin tot mai atractive, atât pentru cetățenii din Republica Moldova, cât și pentru cei de peste hotarele țării. Primul pas pe care ni-l propunem este promovarea destinațiilor turistice la nivel național și internațional, în special către cetățenii Republicii Moldova, informarea acestora și, ca urmare, trezirea interesului față de acest domeniu, astfel încât fiecare dintre cetățenii noștri să cunoască cel puțin 10 atracții și trasee turistice, care să poată fi propuse oricînd și oricărui potențial turist al acestui stat.

Подписывайся