19 октября 2016

DININIMĂ renaște legendarul magazin universal din Chișinău

Fiecare capitală din lume are câte un magazin universal legendar: „Harrods” în Londra, „Galeries Lafayette” din Paris, „Macy’s” în New York, „GUM” în Moscova sau „ȚUM” în Kiev. Iar în fiecare dintre acestea, pe parcursul istoriei, au fost vândute haine de producție locală. Magazinul nostru „UNIC”, anterior cel mai important magazin universal din țară, renaște acum datorită celor mai bune mărci autohtone, unite sub brandul „DININIMĂ”, care pot fi găsite la etajul 3.

Privind în viitor, vă putem spune că pe data de 25 octombrie, în ziua deschiderii oficiale a magazinului „DININIMĂ”, fiecare client care va face cumpărături în valoare de minim 200 de lei, va obține un card de reduceri de 5%.

din-injima-unic-3

Anume aici, pe un singur etaj, pot fi descoperite noile colecții semnate de 40 de designeri locali, printre care „EHO”, „Ionel”, „Ludmila Storojuc”, „Shram”, „Georgette”, „Alina Bradu”, „Vistline”, „Gloria”, „Olsa Shoes”, „Special Baby”, „Crème Brulee”, „Lia Fia” și multe altele.

În primul rând, aici veți găsi un magazin universal adevărat, iar cei 2000 de metri pătrați rezervați pentru brandurile „DININIMĂ” sunt un spațiu deschis.

din-inima-unic-46

din-inima-unic-1

din-inima-unic-26

din-inima-unic-19

În al doilea rând, etajul trei al magazinului „UNIC” este nu doar un spațiu comercial mare și confortabil, dar și o platformă de interacțiune dintre producătorii autohtoni și potențialii cumpărători. Mai mult, magazinul oferă și o imagine clară despre industria ușoară din Moldova pentru orice investitor străin interesat.

De asemenea, la acest etaj este amenajat și un teren de joc pentru copii.

din-inima-unic-30

Este foarte ușor să te orientezi în spațiul imens al magazinului „DININIMĂ”, unde fiecare cumpărător își poate găsi piese vestimentare pe potrivă.

Urcând cu escalatorul, ajungeți într-o sală spațioasă. Deplasându-vă spre dreapta, veți găsi articole pentru femei și bărbați, iar spre stânga – haine pentru copii.

Motivele naționale reinterpretate într-o manieră modernă pot fi descoperite în colecțiile semnate de „Alina Bradu”, paltoane pentru femei sunt oferite de brandul „Vistline”, iar rochii și haine pentru tineri găsiți din abundență la „Brio”, „EHO”, „Georgette”, „Portavita”, „Premiera Dona”, „Shram”, „Stis” și „Ludmila Storojuc”. Piese vestimentare de bază, precum și lenjeria intimă se află pe rafturile brandurilor „Croitor”, „Tricot”, „Vasconi”, „Ponti” și „Ravetti”. Genți, rucsace, portmonee, dar și alte articole de marochinărie sunt prezentate la mărcile „Arillu”, „Maalex” și „Vitalie Burlacu”. Și hainele pentru copii au un spațiu special rezervat, iar brandurile „Bombonici”, „Lenicris”, „Miss Vivien”, „Vivi Art Boutique”, „Magvi”, „Creme Brulee” și „Lia Fia” oferă o gamă largă de piese vestimentare pentru orice gust. Tot aici pot fi găsite și articole pentru copii de la „Perna Mea”, „Special Baby”, „Baby Co.”. Brandurile „Artizana” și „Milabrega” oferă colecții vaste de produse din blană. Iar încălțăminte de orice fel este puteți proba la următorii producători autohtoni: „Olsa Shoes”, „Floare”, „IscoPrim”, „Tiras” și „Tabita”. Bărbații care sunt în căutare de costume își vor găsi ceea ce doresc în secția special rezervată a brandului „Ionel”.

Pe data de 25 octombrie va avea loc deschiderea oficială a etajului mărcilor locale, unite sub brandul „DININIMĂ”. Este important de reținut că oaspeții sunt așteptați de la ora 15:00 până la 20:00, interval orar în care vor beneficia de reduceri de până la 20% la noile colecții. Iar pentru a-și alege vestimentația potrivită, cumpărătorii vor fi ajutați de stiliștii personali Natalia Mitireva, Irina Novikova și Iuliana Danko. Unele mărci pregătesc pentru „UNIC” colecții capsulă la prețuri mai mici, care vor fi comercializate doar la etajul „DININIMĂ”.

Magazinul „DININIMĂ”, situat în centrul comercial „UNIC”, a adunat 40 de branduri autohtone, 36 dintre care s-au extins pe piața internațională, unite sub brandul național „DININIMĂ – Branduri de Moldova”. Acestea sunt: „Alina Bradu”, „Arillu”, „Artizana”, „Bombonici”, „Brio”, „Croitor Tricot”, „EHO”, „Georgette”, „Ionel”, „Isco-Prim”, „Lenicris”, „Lia Fia, „Magvi”, „Maalex Bags”, „Milabrega”, „Miss Vivien”, „Olsa Shoes”, „Ponti”, „Portavita”, „Premiera Dona”, „Ravetti”, „Shram”, „Stîș”, „Ludmila Storojuc”, „Tabita & Floare”, „Tiras”, „Vitalie Burlacu”, „Vasconi”, „Creme Brulee”, „Vestiti”, „Vistline”, „Vivi Art Boutique”, „Gloria”, „Artizana Factory” și „NAAN”.

Noi am aflat că în noul magazin vor fi prezente și patru companii noi, care așteaptă cu nerăbare cumpărători pentru a-și „testa” produsele: „Mily Mia”, „Special Baby”, „Daos” și „Baby Co”. Ei vor aprecia orice feedback, de aceea vă îndemnăm să îi găsiți și să evaluați produsele pe care le creează.

Proiectul a fost realizat datorită investițiilor comune ale companiilor locale din industria modei, membre ale Asociației Patronale din Industria Ușoară (APIUS), precum și ale partenerului strategic – Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

Подписывайся