Sub înaltul patronaj al Preşedintelui Republicii Moldova, Domnul Nicolae Timofti, Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, La Fondation Ianchelevici, la Louviere Wallonie-Bruxelles International, prezintă publicului larg expoziţia „Idel Ianchelevici, Întoarcerea acasă”.
Expoziţia reuneşte 25 de sculpturi şi 30 de desene ale maestrului Idel Ianchelevici.
Idel Ianchelevici s-a născut la 5 mai 1909 în târguşorul basarabean Leova. Era al optulea şi ultimul copil al unei familii umile. Își petrece copilăria în condiţii modeste, împreună cu patru surori şi trei fraţi. Urmează şcoala primară în satul vecin, la Cismalia, şi, din 1923, liceul din Chişinău. Îşi petrece timpul liber sculptând şi învață singur modelajul. Lutul malurilor Prutului îi serveşte drept materie primă. Sculptează mici personaje fiind încurajat de fratele mai mare, Mendel, care crede în talentul său.
După absolvirea liceului, lucrează câteva luni la Camera de Comerţ din Ialoveni, dar dorul de ducă îl frământă. Îşi doreşte să studieze medicina la Universitate, unde se şi înscrie, dar în final nu mai urmează cursurile. Încă aude vocea lui Mendel, fratele mai mare: „Nu uita să mergi la Academie când vei fi la Liège”. Pictorul Lucien Hock îi găseşte tânărului proaspăt sosit la Liège un loc de muncă la Fabrica naţională de arme. Încetul cu încetul, descoperă mediul artistic din Liège, vizitează expoziţii.
În 1931 tânărul artist se întoarce în România şi efectuează serviciul militar la Galaţi. După cele 10 luni de stagiu militar, Ianchelevici revine la Liège unde se consacră pe deplin desenului şi sculpturii.
Din 1933 participă la mai multe expoziţii. Viaţa îi surâde, Ianchelevici o întâlneşte pe Elisabeth Frénay (Betty) studentă şi ea la sculptură, care îi devine soţie. Urmare sfaturilor eruditului jurnalist austriac Charles Petrasch, tânăra familie se mută la Bruxelles.
În 1945 obţine cetăţenia belgiană. În 1950 se mută în Franţa, la Maisons-Laffitte. În 1956 efectuează primele trei misiuni în Congo. Realizează modelajele pentru trei statui pentru monumentul Stanley la Léopoldville. Monumentul Perennis perdurat poeta este inaugurat la Anvers în 1979.
În 1984 ia fiinţă Fundaţia Ianchelevici în La Louvière, Belgia, care devine proprietară a 200 de sculpturi şi 2000 de desene. Donează totodată o sculptură şi 6000 de desene Universităţii Liège. În 1985 este inaugurat centrul cultural „Idel Ianchelevici“ la Maisons-Laffitte, Franţa, în timp ce la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti o sală este consacrată operelor sale şi îi poartă numele. La 15 mai 1987 este inaugurat Muzeul Idel Ianchelevici în La Louvière.
În 1994 artistul se stinge din viaţă la Maisons-Laffitte, Franţa.
La începutul carierei sale, Ianchelevici practică în principal modelajul. În anii ’30, tânărul imigrant sculptează doar în format mare. . Repertoriul său este format din personajele populare muncite de un zbucium interior. La Liège, apoi, din 1933, la Bruxelles, caută modele masculine puternice, pline de forţă şi muşchi puternici, a căror anvergură fizică îi permite să-şi exprime revolta creatoare. Modelează de asemenea lucrări de dimensiuni mai mici, precum Ţăranul român (1932), amintire din copilăria petrecută pe malurile Prutului.
De la primele sale creații, Ianchelevici se arată a fi un artist profund umanist. Ghidat de nevoia de a comunica și de a-și exprima emoțiile, el îşi transpune în opere modestia și sensibilitatea. Această caracteristică îi va domina întreaga carieră. Adesea realizate fără comandă, operele sale reflectă contextul social în care a evoluat artistul. Anii sumbri din timpul celui de-al doilea război mondial îl marchează profund și apare nevoia de a marca evenimentul colectiv.
Începând cu 1939, artistul dorește să fie prezent în spațiul public. Nebunia războiului îi inspiră creația Le Résistant, 1946. Acest om, cum sculptorul îl denumește, în genunchi dar niciodată îngenunchiat, va fi inaugurat în 1954 ca Monument al deţinutului politic, în fața fortului Breendonk.
Ianchelevici sculptează şi mici figuri în piatră prin tehnica cioplirii directe pe care o exersează încă din 1940. Spre deosebire de tehnica modelajului, unde nimic nu e mai simplu decât modificarea, scoaterea sau adăugarea materiei acolo unde lipseşte, tehnica cioplirii directe în piatră nu permite nicio revenire. Figurile se repliază şi marile spații goale lăsate între membre sunt înlocuite de masacompactă a blocului. Fetița (1959), arată în ce măsură artistul consideră că
modelul și blocul de marmură sunt un singur întreg. Personajul pare să se nască literalmente din materie.
Ianchelevici nu percepe desenul drept o etapă preliminară a sculpturii sale, ci ca pe o operă în sine. El desenează în creion până spre sfârșitul anilor ’50, apoi utilizează tuşul și uneori chiar carioca. Ianchelevici desenează ca un sculptor. Abordează grafica în termeni de volum și de spațiu. Mâna fuge cu precizie naturală pe hârtie, fără să reia nicio linie. Se poate întampla ca personajele să formeze scene. Distanțele sunt indicate prin diferențele de scară. Locurile și decorurile sunt abia sugerate, însă adesea atitudinea personajelor este de ajuns pentru a le evoca. Subiectele alese sunt multiple, dar, precum în sculptură, chipul rămâne tema sa predilectă. Artistul preferă tinerii, copiii, mai ales în cea de-a doua etapă a carierei sale, de maturitate.
Artist atipic, neobosit, Ianchelevici a creat departe de orice curent artistic. A lăsat o operă în același timp sensibilă și puternică, a cărei caracteristică definitorie este umanul. Omul interiorizat, avid de dialog și de cunoaștere, omul frământat de întrebări. În afara oricărui discurs filozofic, sculptorul a proiectat în materie visele unei lumi ideale. Cu mâinile sale, şi-a însuflețit modelele pentru a-şi comunica o parte a sufletului.
„Idel Ianchelevici păstra o amintire încărcată de nostalgie Basarabiei natale, lăsată în urmă pentru totdeauna pe când era încă o provincie a Regatului României: copilăria cu locurile ei, țăranii, limba română căreia îi ducea dorul. De atunci și până azi, nu a fost niciodată expus la el acasă.
Nimeni nu e profet la el acasă, însă artistul merită cu prisosință să fie cunoscut și apreciat aici. Prezenta expoziție temporară face primul pas pe drumul întoarcerii acasă. Una simbolică, în consonanță cu parcursul omului plecat din Leova. Evreu, român, belgian și francez, Ianchelevici este un european prin excelență, trăgându-și noi seve din identitățile sale succesive și suprapuse, înrădăcinate în necontenita căutare a proximei transcendențe, a materiei transfigurate de viziunea creatoare.”
„Întoarcerea acasă”, Robert Adam
Director al ICR Bruxelles