Devino autorul sloganului pentru Turismul Moldovei: 8 thoughts on ““Moldova as sh***t is”
Ghiciti ce e in locul stelutelor: “MOLDOVA AS SH***T IS”.
(raspunsul e pe la sfarsitul articolului).
Agentia Turismului RM a lansat pe 01 august 2013 un concurs pentru a gasi „Cel mai bun slogan pentru Turismul din Republica Moldova”. Vezi AICI.
144 de persoane au participat in prima etapa a concursului si au generat, in mediu, cate 3.944444444 variante de slogan. Din sloganele colectate se poate clar vedea ca participantii considera Moldova un “natural si ospitalier rai din Europa”. Cuvintele “natura”, “Europa” si “rai” sunt cele mai intalnite:
– 8% din slogane contin cuvantul “natura”. Multi autoril considera “Moldova 100% natural” si “The Natural Country”, iar unii gandesc mai sofisticat si stiu ca exista undeva o “natura virgina” care are un “rai” si ca acest “rai” se afla anume in Moldova: “Moldova – virgin nature’s heaven”;
– 7% contin cuvintele “rai”, in toate formele – rai, paradis, heaven si chiar EDEM – “Veniți în EDEM-ul moldovenesc” (ceea ce descifrat ar suna cam asa: “Veniti in umflatura nedureroasă moldoveneasca” – sursa pentru autor: DEX). Majoritatea acestor autori considera Moldova “un rai pe pamant” sau “un colt de rai”, iar unii chiar “Moldova – startul drumului spre rai”: vii in Moldova si de-aici – direct in RAI!
– 5% contin cuvantul Europa, majoritatea in combinatie cu “heart”: “The warm heart of Europe” sau iarasi “rai” ”Moldova- Europe’s Paradise”, sau chiar “un manunchi de Europă” – “Moldova – A bunch of Europe, you should see it” .
Noi, ca agentie de turism, am aflat despre acest concurs din intamplare, de pe Facebook, de la un blogger. Mai mult decat dorinta de a afla combinatia de cuvinte care ar mari de vreo 150 ori fluxul de turisti spre Moldova, Premiul cel Mare a fost cel care ne-a motivat sa urmarim concursul si sa asteptam rezultatele:
“O cină romantică pentru două persoane și o noapte cazare în hotelul Jolly Alon”
De aici incepe partea cea mai interesanta. Rezultatele concursului sau mai bine zis toate variantele propuse, au fost copy-paste-uite intr-un document Word si au fost plasate pe site-ul oficial al Agentiei Turismului, spre delectarea ochilor si a urechilor noastre, fara a fi filtrate sau fara corectarea greselilor gramaticale. Dupa citirea acestor slogane, varianta “Las sa vada si dusmanu’ (a se citi “turistul”) cum traieste MOLDOVANU’ !” pare a fi una foarte potrivita, mai ales in tandem cu Planeta Moldova:
Ne bucuram, totusi, ca sloganele au fost plasate in varianta lor brută (contrar articolului 3.2. din regulamentul oficial al concursului (“Comisia examineaza doar propunerile in forma gramaticala corecta”)) caci altfel nu am fi avut parte de atata voie buna si “folclor”. Cititi si voi si judecati. Noi le-am citit pe toate si am selectat doar cateva “perle”.
- “The quite of grandma’s village” – quite interesting interpretation of quietness, huh?
- “Sunshine, Incontaminate nature, blinde people and good Wine is Country of Moldova” – Oare ce-o fi “blinde”?
- “Energy Saving and Life’s Good” – smells like LG Technology
- “Moldova the mother of tourist!” – Mama lui de turist!
- “Is wonderful whet it is natural” – poate “wonderful, wet and natural”?
- “Moldova- you not alone!” – message from the outterspace si fara verb.
- “Moldova-fără bani ești întîlnit ca om.” – cu bani, esti intalnit ca ZEU!
- “Wine is not the only reason!” – sigur, mai avem si fete frumoase.
- “Splendid. Pittoresque. Moldova – the World’s Other View” – PITToresque adica frumoasa ca Brad Pitt?
- “Moldova – tara minunelor” – o minune, doua minune, trei minune etc
- “Hear the horn sound in Moldova” – mai degraba hear the horny sound
- “Vacanţa e mai frumoasă acasă” – probabil adresat tuturor Moldovenilor de peste hotare.
Cateva de No Comment:
- “Calatoriile pot fi o noua provocare pentru Gulliver”
- “Moldova – paradise dream comes try.”
- “Moldova – tara care exista!”
- “I love you ” тебя Moldova И forever скоро снова”
- “La orice gasesti gust natural in MOLDOVA”
- “Inima naturala – Moldova”
si cireselele de pe tort “cu gust natural”:
- “Hop-hop-hop sha sha sha this is our Moldova!” – accentul pe ultimul “a”, da?
- “Moldova – un perimetru mic de placeri grandioase”
- “Moldova as she it is!” – raspunsul la ghicitoarea de la inceput.
Pentru contrast, iata cateva din cele mai reusite slogane ale altor tari:
- “Virginia is for Lovers”
- “Slovakia: Little Big Country”
- “I Feel SLOVENIA”
- “Latvia – Best enjoyed slowly”
- “Incredible !ndia”
- “100% Pure Zealand”
Dupa ce am dedicat o vinere intreaga hliziturii asupra “folclorului moldovenesc”, ne-am zis sa facem si noi acelasi concurs, din pura dorinta de a gasi slogane mai ingenioase si mai neobisnuite. Si dam si premii (poate nu chiar atat de romantice). Dati click pe imaginea de mai jos, vedeti detaliile concursului, trimiteti varianta de slogan si urmariti-ne pe Facebook sau pe blog, unde vom afisa sloganele trimise si castigatorii.
Autorii celor mai bune slogane vor câştiga:
Locul 1
- Două bilete la EthnoJazz Festival 2013
- Dejun pentru 2 persoane la Tucano Coffee
- Tricou cu sloganul imprimat
Locul 2
- Dejun pentru 2 persoane la Tucano Coffee
- Tricou cu sloganul imprimat
Locul 3
Dejun la ospătaria din școala nr.6, Botanica- + Tricou cu sloganul imprimat
Perioada de participare: 10 – 20 septembrie 2013.
Înregistrează-te aici!
Good Luck, Moldova!
Disclaimer: Acest concurs nu are nici o legătură cu cel organizat de Agenţia Turismului şi folosirea sloganelor de aici pentru promovarea oficială a turismului Republicii Moldova rămane la discreţia participanţilor şi a Agenţiei Turismului.
Update: In tmip ce s-a scris acest articol si s-a zamislit acest concurs-alternativ, Agentia Turismului a finisat si a doua etapa a concursului oficial si a selectat 10 slogane (care suna deja mai bine) pentru a fi supuse votarii online. Detalii pe #diez, iar pentru a vota si a vedea rezultatele, intrati pe Unimedia.
text: LILIAN TOMITA