07 октября 2013

Conferința: Creativitate urbană

„Creativitate urbană. Cultura ca factor al dezvoltării orașului” este titlul conferinței care va avea loc la Chișinău, marți, 8 octombrie a.c., între orele 9:30-13:30, la sediul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Institutul Polonez, organizator al conferinței, aduce în capitala Moldovei patru reprezentanți ai orașelor poloneze care au concurat pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2016, care vor povesti cum poate schimba politica culturală viața urbei.

La conferință sunt invitate organizații non-guvernamentale din Republica Moldova, instituții culturale, reprezentanți ai administrației guvernamentale și autoritățile locale, ziariști, precum și toți cei interesați să discute despre importanța culturii în orașul lor. Moderatorul conferinței va fi Ștefan Rusu, manager artistic, curator, editor și producător de filme, manager de proiecte și programe în cadrul Centrului de Artă Contemporană KSA:K.

Vor vorbi reprezentanți ai unor instituții de cultură din orașele poloneze care au concurat pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2016: Krzysztof Candrowicz (director al Łódź Art Center din Łódź), Aleksandra Szymańska (directorul Institutului de Cultură Urbană din Gdańsk) și Przemysław Buksiński, Marcin Moszyński și Paweł Szalak (Asociația Culturală Grupa Projekt din Lublin) precum și Artur Celiński (redactor Res Publica Nowa, autorul raportului despre concursul pentru Capitala Culturală Europeană 2016). Prezentările vor descrie experiența acumulată în cadrul concursului desfășurat pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană și cum a influențat participarea la această competiție dinamica vieții culturale a orașelor înscrise. Se vor da exemple de practici de creație urbană și de integrare a cetățenilor, astfel încât aceștia să înceapă să-și asume responsabilitatea pentru viitorul orașelor lor. Comunicările vor atinge și subiectul achiziționării de mijloace financiare pentru proiecte culturale, precum și posibilitățile în domeniul culturii pe care le oferă participarea Republicii Moldova la Parteneriatul Estic.

Conferința „Creativitate urbană. Cultura ca factor al dezvoltării orașului” face parte dintr-o serie de evenimente legate de Parteneriatul Estic, organizate în această toamnă de Institutul Polonez în Republica Moldova. Scopul lor este prezentarea beneficiilor pe care le aduce Parteneriatul Estic și, în același timp, întărirea identității culturale a moldovenilor.

Print

Evenimentul a fost organizat mulțumită susținerii din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național al Republicii Polone, prin intermediul Institutului „Adam Mickiewicz”.

Program:

9:30 – cafea de bun-venit

10:00 – 10:15 – Cuvânt introductiv, Maja Wawrzyk (directorul Institutului Polonez din București)

10:15 – 10:45 – Artur Celiński (redactor Res Publica Nowa): Raportul „ADN-ul orașului: politici culturale ale orașelor poloneze”

10:45 – 11:15 – Aleksandra Szymańska (directorul Institutului de Cultură Urbană din Gdańsk): „Cultura ca factor al schimbărilor urbane”

11:15 – 11:45 – pauză de cafea

11:45 – 12:15 – Przemysław Buksiński, Marcin Moszyński, Paweł Szalak (Asociația Culturală Grupa Projekt din Lublin): „Patrimoniul cultural – sursa energiei creative”

12:15 – 12:45 – Krzysztof Candrowicz (director al Łódź Art Center din Łódź): „Creația urbană și integrarea cetățenilor”

12:45 – 13:30 – discuții

Event link

Подписывайся