CIVIC FEST 2013: MOLDOVA PENTRU CETĂŢENI – festival internațional
CIVIC FEST 2013: MOLDOVA PENTRU CETĂŢENI – festival internațional
29-31 octombrie, 2013, ora 9:00-17:00
locaţie: Hotelul Codru
str. 31 august 1989, nr. 127, Chișinău
Sala Mozart
În premieră, Fundaţia Est-Europeană cu suportul Guvernului Suediei și Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei și Fundaţiei ERSTE din Austria organizează Festivalul Internațional „Civic Fest 2013: Moldova pentru cetăţeni”. Evenimentul va avea loc în perioada de 29-31 octombrie 2013, între orele 09.00 și 17:00, în incinta Hotelului Codru, str. 31 august 1989, nr. 127, Sala Mozart.
Civic Fest aduce în scenă cele mai reuşite proiecte ale societăţii civile, atât din Uniunea Europeană, cât şi din Republica Moldova, care au câștigat recunoaștere internațională și pot servi drept modele de bune practici în diferite domenii: antreprenoriat și integrare socială, dezvoltare comunitară și incluziune socială, transformări socio-culturale și responsabilitate socială.
Evenimentul va cuprinde trei zile tematice:
1) Cultura și mass-media în Moldova – o nouă abordare;
2) Justiția și transformările sociale – cum pot ONG-urile susține schimbările democratice și sociale din Moldova;
3) Antreprenoriatul social – incluziune socială și dezvoltarea comunităților.
La eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor de stat, administraţiei publice centrale și locale, sectorului de afaceri, societății civile, comunității internaționale și diplomatice, experți independenți și mass-media.
Asociația Oberliht este invitată, printre alte organizații culturale independente, să-și prezinte activitățile și proiectele.
Programul Festivalului Civic Fest 2013 „Moldova pentru cetățeni” îl găsiți aici
Pentru mai multe informații: civicfest.md