CENTRUL CIVIC al CHIŞINĂULUI: Spaţii Recuperate
Centrul Civic al Chişinăului – Spaţii Recuperate
Atelier de Intervenţii Urbane cu studioBASAR
Atelier Public
Procesul de educaţie presupune de cele mai multe ori exerciţii de acumulare, testare sau experimentare dezvoltate în condiţii de laborator, departe de obiectul de studiu. Acest atelier îşi propune să fie un proiect desfăşurat pe viu, angajat în timp real în condiţia urbană locală, în care să fie practicate mijloace alternative de producţie a circumstanţelor spaţiului public şi dincolo de răspunsurile formulate de administraţie, agenţi economici sau de societatea spectacolului. În cadrul Atelierului vom încerca să inspectăm atât instrumentele de înţelegere şi cunoaştere ale spaţiului urban, cât şi mecanismele profesionale din care sunt alcătuite intervenţiile în spaţiul public, relevenţa şi rolul lor în consolidarea unor procese de recuperare şi reconstrucţie a spaţiului public ca un produs comun.
Scenariu Atelier
Timp de 5 zile, între 7 şi 11 septembrie, vom trece în cadrul unei platforme de lucru deschise de la concept la proiect finalizat, prin acţiuni şi activităţi de organizare, comunicare, design, producţie şi concretizare a intervenţiei. Atelierul se adresează unui grup de 10 participanţi şi va fi coordonat de Alex Axinte şi Cristi Borcan (studioBASAR).
Temă: Spaţii Recuperate
Tema atelierului – Spaţii Recuperate – face referinţă la spaţii ce au funcţionat cândva ca forme de spaţiu public şi care, între timp, şi-au pierdut această calitate. În cadrul acestui atelier vom dezbate şi testa la faţa locului modalităţi de recuperare a lor.
Acest apel de participare la AIU vine ca rezultat al cercetărilor realizate în 2012, în zona istorică a Chișinăului, în cadrul atelierului de cartografiere a spaţiului public, la care au participat tineri arhitecţi, sociologi, istorici, urbanişti.
Printre obiectivele acestui atelier s-au numărat analiza spaţiului public existent şi conceptualizarea unei reţele de spaţii publice pentru Chişinău, alternative spaţiului public proiectat de regimurile anterioare (reprezentativ pentru puterea politică din acel moment). Al doilea obiectiv a vizat contextualizarea viitoarelor intervenţii artistice ce vor fi realizate în colaborare cu artişti şi arhitecţi invitaţi.
În cadrul lui au fost identificate situaţii, teme şi subiecte de actualitate pentru spaţiul public chişinăuian, printre care se regăsesc infrastructura pietonală extrem de uzată, lipsa unor spaţii amenajate pentru diverse publicuri, accesul redus la apă potabilă în oraş, gradul mare de control al spaţiului public, lipsa unor spaţii verzi în anumite zone, lipsa transportului public în unele cartiere izolate ale centrului istoric, excluziunea unor grupuri sociale (minorităţi religioase, sexuale, romi) şi altele. Pe fundalul acestor probleme subiectul Bulevardului Cantemir şi prezenţa sa în planul Urbanistic General al Chişinăului actualizat în 2007 a devenit unul crucial, ceea ce ne determină să-l acceptăm în calitate de subiect de interes maxim şi ne încurajează să continuăm cercetarea asupra acestui proiect şi asupra consecinţelor pe care le-ar putea provoca dacă ar fi implementat.
AUI oferă continuitate intervenţiilor realizate în spaţiul public din Chişinău în august 2012, în cadrul proiectului Centrul Civic al Chişinăului – Cinema în Aer Liber.
Locaţie şi materiale
Atelierul se va desfăşura în două etape – două zile de lucru teoretic (discuţii, prezentări, propuneri) urmate de activităţi practice (intervenţii în zona oraşului vechi: intersecţia str. Zamfir Arbore / Sf. Andrei).
Atelierul de Cartografiere – teme
Triunghiul 2
Triunghiul 3
Colina Puşkin
Scuarul Decembriştilor
Doritorii de a lua parte îi rugăm sa trimită CV-ul şi o scurtă scrisoare de intenţie la:
[email protected] sau [email protected] până la data de 31.08.2013
Pentru întrebări ne puteţi contacta la 022 286317
PROGRAM
Ziua 1 – Sâmbătă, 7 septembrie 2013
10:00 – 11:00
Introducere şi prezentări
Vladimir Us – prezentare scurt istoric proiect Centrul Civic al Chişinăului, legătura cu atelierul prezent, prezentare locaţie de lucru, resurse atelier
studioBASAR – program atelier, metodologie, scopuri
11:00 – 12:00
Prezentare Vladimir Us – expunere mai pe larg a proiectului şi al acţiunilor anterioare; prezentarea zonei de intervenţie – întrebări
12:00 – 14:00
Plimbare – turul zonei de intervenţie, întrebări, discuţii
14:00 – 15:00
Pauză
15:00 – 17:00
Prezentare studioBASAR – Intervenţii în spaţiul public – întrebări
17:00 – 18:00
Discuţii
18:00 – 18:30
Pauză
18:30 – 19:00
Proiecţie film – ‚Au rez-de-chausse de la ville’, Atelier d’Architecture Autogeree, 34’, 2005
Ziua 2 – Duminică, 8 septembrie 2013
10:00 – 14:00
Discuţii pe temele principale ale atelierului, identificarea potenţialului de intervenţie, definirea mijloacelor de intervenţie
14:00 – 15:00
Pauză
15:00 – 19:00
În funcţie de numărul de participanţi, ne vom împărţii pe grupe şi vom formula propuneri
Ziua 3 – Luni 9 septembrie, 2013
10:00 – 12:00
Centralizarea propunerilor, prezentări, discuţii, pregătire, organizare lucru
12:00 – 14:00
Lucru
14:00 – 15:00
Pauză
15:00 – 19:00
Lucru
Ziua 4 – Marţi 10 septembrie, 2013
10:00 – 14:00
Lucru
14:00 – 15:00
Pauză
15:00 – 19:00
Lucru
Ziua 5 – Miercuri 11 septembrie, 2013
10:00 – 14:00
Lucru
14:00 – 15:00
Pauză
15:00 – 19:00
Instalare, organizare eveniment de închidere, concluzii
19:00
Inaugurare, eveniment public