CALENDARUL EVENIMENTELOR DEDICATE SĂRBĂTORII ”MĂRŢIŞOR” ŞI ZILEI INTERNAŢIONALE A FEMEII

Moldovenii de pretutindeni organizează  peste 35 de evenimente dedicate sărbătorilor de primăvară.  Pentru a contribui la imaginea Republicii Moldova şi pentru a valorifica tradiţiile şi obiceiurile din Ţara de origine, Biroul pentru Relaţii cu Diaspora (BRD) îndeamnă toţi moldovenii din străinătate să participe la aceste festivităţi. De asemenea, BRD mizează pe suportul mass-mediei de a răspândi cât mai larg acest calendar la nivel local.

În cadrul acestor evenimente tematice vor evolua artişti şi trupe emerite ca: Zinaida Julea, Catharsis, Vitalie Dani, Paşa Parfeni, Natalia Gordienco, Efim Tarlapan, Ion Suruceanu, Gheorghe Ţopa, Formaţia Noroc şi mulţi alţii. Organizatorii au inclus în program atât dansuri populare, prezentări de modă, spectacole teatralizate, recitaluri de poezii, povestirea legendei Mărţişorului de către copii şi confecţionarea acestui simbol al primăverii, cât şi degustarea bucatelor tradiţionale şi vinului moldovenesc.

De cele mai dese ori, evenimentele organizate sunt posibile doar graţie entuziasmului şi dedicaţiei asociaţiilor diasporale, pentru care le aducem sincere mulţumiri.

Pentru susţinerea evenimentelor, BRD în colaborare cu Biroul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, precum şi în strânsă colaborare cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale RM şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie oferă ca suport mini-biblioteci, costume naţionale, iar în parteneriat cu Air Moldova, facilitează atât deplasările unor artişti, cât şi alte acţiuni de suport logistic în dependenţă de necesităţi.

Felicitări cu sărbătoarea Mărţişorului! Să vă aducă cât mai multă seninătate în viaţă!

01.03.2013

  • Moscova, Rusia @ Ambasada Republicii Moldova în Federaţia Rusă (str. Kuznetsky Most 18) – 18:00 | Ambasada Republicii Moldova
  • Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina @ Restaurant ”Zelena Dolina” (str. Patrotske lige 56) – 18:00 | Comunitatea non-formală a moldovenilor din Sarajevo
  • Londra, Marea Britanie ”23 Grosvenor Gardens Bar” (str. Grosvenor Gardens 23) – 18:00 | Asociaţia moldo-britanică ”Vatra”

02.03.2013

  • Roma, Italia @ Biserica ortodoxă ”Sfântul Mina” – 15:00 | Asociaţia Culturală ”San Mina Onlus”
  • Karaganda, Kazahstan @ Casa de Cultură ”Gorneakov” (în sala cinematografului ”Sarâjailau”) – 14:00 | Asociaţia Culturală Română ”Dacia”
  • Paris, Franţa @ Le Passage Vers les Etoiles (str. Cite Joly 17, Paris 75011) – 18:00 | Asociaţia Culturală ”Mihai Eminescu”
  • Paris, Franţa @ ”La Maison Verte” (str. rue Marcadet 127) – 19:00 | Clubul Liberal din Paris şi Asociaţia Femeilor din Republica Moldova la Paris

03.03.2013

  • Reggio Emilia, Italia @ Teatrul ”Regio” (str. via Agosti 6) – 14:30 | Asociaţia Socio-Culturală ”Mihai Eminescu”
  • Torino, Italia @ Teatrul ”San Giuseppe” (str. via Andrea Doria 18) – 15:00 | Asociaţia Culturală ”Basarabia”
  • Mestre-Cipressina, Italia @ Auditorium (str. Ciardi 43) – 14:00 | Asociaţia ”DACIA”
  • Parma, Italia @ Str. Borgo Santa Caterina 1 (Barriera Bixio) – 15:00 | Asociaţia “DOR”
  • Dublin, Irlanda @ ”Teacher’s Club” (str. Parnell Square West 36, etajul 2) – 13:00 | Comunitatea Basarabenilor din Irlanda
  • Besozzo (VA), Italia @ Sala Polovalente della Fondazione Ronzoni (ONLUS) di Besozzo
    (str. via Degli Orti 14) – 15:30 | Asociaţia Italia – Moldova din Varese
  • Roma, Italia @ Str. Via Palestro 1 – 15:00 | OIM, Asociaţia “Assomoldave” şi Asociaţia “Vita Di Donna Institut”

04.03.2013

  • Budapesta, Ungaria @ 7 rue Fö, 1011 (amphithéâtre) – 19:00 | Institut Français de Budapest

06.03.2013

  • Bucureşti, România @ Ambasada Republicii Moldova în România (str. Aleea Alexandru 40) – 11:00 | Ambasada Republicii Moldova în România

08.03.2013

  • Marghera-Venezia, Italia @ Cinema Teatro ”Aurora” (str. Via Padre Egidio Gelain 11) – 21:00 | Asociaţia ”Gente Moldova”

09.03.2013

  • Verona, Italia @ Piazza Centrale di Alpo – 19:00 | Verona, Italia, organizat de Asociaţia ”Moldova-Dor de casă”
  • Tallinn, Estonia @ Centrul Cultural a Asociației ”LIRA” – 16:00 | Asociaţiile: Luceafărul, Bucuria, Noroc
  • Berlin, Germania @ ”Friedrichshain” Hotel (str. Warschauer 57) – 18:00 | Societatea Moldovenilor din Germania

10.03.2013

  • Padova, Italia @ Piazza Prato della Valle – 16:00 | Asociaţia ”Baştina”
  • Carcavelos, Cascais, Portugalia @ Colegiul Marista (av. Dos Maristas 175) – 14:00 | Centrul Cultural Moldav
  • Brescia, Italia @ Str. Cimabue 271 (San Polo)15:00 | Asociaţia ”Moldbrixia”
  • Rastignano (Bologna), Italia @ Casa din Parcul Rastignano (str. Via del Paleotto 11) – 14:00 | Formaţia ”Trandafir”

17.03.2013

  • Dublin, Irlanda @ ”Regancy” Hotel (str. Swords Road, Drumcondra, Dublin 9) – 17:00 | Centrul de Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşti – Dublin

22.03.2013

  • Marjamaa, Estonia @ Centrul de Tineret din Marjamaa – 10:00 | Ambasada Republicii Moldova în Estonia

23.03.2013

  • Rastignano (Bologna), Italia @ Casa din Parcul Rastignano (str. Via del Paleotto 11) – 14:00 | Formaţia ”Trandafir”
  • Bologna, Italia @ Teatrul ”Orione” (str. via Mezabotto 12) – 16:00 | ”Gazeta Basarabiei”

24.03.2013

  • Roma, Italia @ Teatrul ”Tenda a strisce” (str. via Giorgio Perlasca 69) – 14:00 | Asociaţia ”ANIMI”
  • Parma, Italia @ str. Via Cuneo 3/b – 11:00 | Asociaţia ”DOR”
  • Reggio Emilia, Italia @ ”Atlantic Club” ( str. via Guitone d’Arezzo 16/D) – 15:00 | Formaţia ”Trandafir”
Telegram