Festivalul Mai Dulce 2017
Начало: 21/05/2017 - 12:00
Место: Strada Veronica Micle
Цена: 50 lei
FACEBOOK

Cel mai dulce festival din Estul Europei revine cu o nouă ediție, scăldată în deserturi savuroase. Aducem un omagiu dulsișorului tradițional, facem cunoștință cu deserturi internaționale și popularizăm deserturile raw-vegane.

#TEPUPMAIDULCE DE 5 ANI

Zeci de patiseri amatori, mici producători, producători de fructe, artizani, artiști, mici și mari, se adună sub umbrela Celui Mai Dulce Festival din Estul Europei. Ajuns la a 5-ea ediție, Festivalul Mai Dulce îți invită prietenii să iasă din lumea virtuală și să vină la o sesiune de îmbrățișări pe viu.

Data: 21 mai, 2017
Ora: 12.00
Adresa: intersecția străzilor Vlaicu Pârcălab cu Veronica Micle din Chișinău
Preț bilet la intrare: 50 lei
Cod Vestimentar: Cât mai colorat! Cei care vor veni deghizați și machiați, vor plăti doar 35 lei la intrare

#TEPUPMAIDULCE este sloganul și hashtagul evenimentului. Încurajăm toți vizitatorii să profite de întâlnirea cu prietenii ș să-și ofere Like-ri, îmbărțișări, săruturi și zâmbete chiar la eveniment.

PARTICIPANȚI

La Târgul de Deserturi veți găsi prăjituri, torturi, înghețată. Asociația ”Pomușoarele Moldovei” va veni cu prima roadă de căpșuni din acest sezon. Peste 50 de patiseri amatori vor concura pentru tradiționalul trofeu ”Cireașa de pe Tort”. Peste 80 de meșteșugari vor veni să-și vândă lucrările la Târgul de Artizanat. În acest an avem și un număr record de participanți la Târgul Copiilor Cuminți, unde cei mici își vor scoate în vânzare cărțile, jucăriile și hainele uzate.

ACTIVITĂȚI

Teatru Gastronomic: 12.30 -17.00

Cei curioși să afle secrete ale patiseriei, vor putea, începând cu ora 12.30 să asiste la Teatrul Gastronomic. Printre actorii Teatrului Gastronomic  din această ediție este mica vedetă a internetului, Otilia Stăvilă, bucătăreasă la doar 6 ani, extraordinara  Julia Rodnițchi, patiser de profesie, câșltigătoarea primului trofeu ”Cireașa de pe Tort”. De asemenea, va oferi un atelier Dorin Mereuță, creatorul mărcii Sincer Brutar. Bloggerițele Ana-Maria Scripcari și Natalia Madan, precum și nutriționista Corina Dascălu de la Detox Delivery vor veni și ele cu câteva rețete la Teatrul Gastronomic.

Clătite KLUMEA, gătite LIVE de echipa: 12:15

Cu dulcețuri locale saucu sirop de arțar, clătitele K Lumea vor fi gătite direct la festival, în plină stradă.

Premierea ”Cireașa de pe Tort”: 16:30

Pentru al 5-lea an consecutiv, echipa K Lumea, ajutată de un juriu, alege cel mai bun desrt tradițional local și internațional și cel mai bun desert vegan.

Ateliere pentru Copii: 12:00-19:00

În acest an la Mai Dulce vor fi organizate un număr record de Ateliere pentru copii, de aceea luați-I cu voi la eveniment!Roata olarului, atelier de pictat ”Mai Creativ – Mai Dulce”, cu tânărul artist  Radu Dumbrăveanu, figurine în gips și ceramic, facepainting, caricaturi, henna tattoo și oglinda selfie, sunt doar câteva dintre ele!

Parada Gemenilor: 15:45
Peste 20 de perechi de gemeni vor participa cu părinții lor la cea mai mare paradă a gemenilor din țară.

Concert: 12:30-18:10

Pentru că este o sărbătoare a copilăriei, în acest an echipa K LUMEA  îi va aduna pe scena festivalului, pe cei mai remarcabili copii ai țării!

Ionela Țăruș și Mihai Ungureanu – dansatorii care au ne-au uimit în acest an, inclusiv pe jurații de la Românii au Talent.
Maria Iliuț, 4 anișori, cea mai mica interpretă de muzică populară din țară
Adrian Ursu cu Bety
Lolipops
Picii de la Teo Dance vor da culoare celei mai dulci sărbători din Estul Europei.

Concursuri: 12:45 – 17:00

Special pentru părinți și bunici, K LUMEA a pregătit un braț de concursuri care îi vor lua cu dulcișorul!  ”Mură-n Gură”, ”Gogoși Gogonate ” și ”Sărutul Dulce” sunt doar câteva dintre ele! Cei mai activi vor primi premii numai bune de mâncat, iar vârsta maximă de participare este 97+!

Cumpărături de la brandurile DIN INIMĂ: 12.00-19.00

10 branduri locale se vor reuni sub umbrela DIN INIMĂ, unde veți putea achiziționa produse create special pentru evenimentul nostru, de  mărcile Georgette,  Olsa Shoes, Oldcom, Mily Mia, Mallena, O’Blanc Memories, Amarena Secret și Vasconi, care a pregătit și un atelier de pictură pe tricouri pentru copii. Iar Lia Fia, ca çn fiecare an va veni cu o defilare de modă pentru fetițe.

Banii obținuți din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor, iar profitul va fi direcționat spre proiectul Arterapia, care are scopul de a reanima decoartiv spațiile din spitalele pentru copii.

Telegram