Decorează vitrinele cu „artă”. Înscrie-te la cea de-a doua ediție a concursului „ART OF DISPLAY: Fashion Window Competition”
Telegram

Decorează vitrinele cu „artă”. Înscrie-te la cea de-a doua ediție a concursului „ART OF DISPLAY: Fashion Window Competition”

Dacă ești designer sau decorator pasionat de lumea vitrinelor care îşi dorește o specializare în domeniu sau ești un profesionist în amenajarea şi merchandaising-ul vitrinelor de magazine, te provocăm să aplici la cea de-a doua ediție a competiției „ART OF DISPLAY: Fashion Window Competition”. Până pe 24 aprilie completează Formularul de Aplicare și transmite-ne portofoliul tău de lucrări pentru a intra în cursă.

Concursul este organizat de Centrul de Excelență în Design și Tehnologii ZIPhouse cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida), în parteneriat cu Asociația Patronală a Industriei Ușoare (APIUS), M&W Merchandising and Windows School (Rusia), Platforma „Design Cafe&Club”, Magazin „Supraten”, Cofetăria „Dolce Parma”, Magazin „Crafti”, Agenția de publicitare „Orhid Color” și Casa de producție video „25th FRAME”.

Ce presupune competiția?

Obiectivul principal al competiției „ART OF DISPLAY: Fashion Window Competition” este de a promova merchandising-ul vitrinelor de magazine fashion, de a identifica și promova noile talente care au aspirații în acest domeniu, dar și de a facilita colaborarea între reprezentanţii industriei de modă și designerii sau decoratorii de vitrine.

Timp de două săptămâni, cei înscriși în cursă vor trebui să decoreze vitrinele magazinelor fashion ale brandurilor DININIMĂ și vor beneficia de asistența necesară pentru a-și dezvolta competențele artistice. Lucrările participanților vor fi evaluate de un juriu profesionist format din experţi locali şi internaţionali și designeri autohtoni, iar criteriile principale de evaluare sunt: originalitatea, creativitatea, compoziția și echilibru, calitate/impactul de ansamblu, tematica.

Când și cum se va desfășura concursul?

Concursul se va desfășura în perioada 4 aprilie – 8 iunie și va include etapele:

  • Înscrierea în concurs până la data-limită de 24 aprilie 2018;
  • Organizatorul va selecta maxim 20 designeri/decoratori, iar rezultatele preselecției vor fi anunțate aplicanților în seara zilei de 24 aprilie 2018;
  • Evenimentul de lansare a concursului va avea loc în data de 25 aprilie. Participanții selectați vor fi informați cu privire la regulile concursului și criteriile de evaluare, iar fiecare participant va extrage în mod aleatoriu vitrina magazinului pentru care va elabora un proiect de decorare;
  • Până pe 9 mai 2018, ora 23:59, participanții vor expedia schița și/sau o fotografie a machetei proiectului în format electronic, pentru evaluare;
  • Evenimentul de prezentare a Proiectelor va avea loc în data de 14 mai 2018. Designerii își vor prezenta ideea și conceptul în fața juriului local, alături de schiţa, macheta, mostrele de materiale și elemente de decor utilizate. Juriul va alege proiectele care urmează să fir implementate;
  • În perioada 15 mai – 1 iunie, participanții a căror proiecte au fost selectate vor trebui să amenajeze vitrinele, iar organizatorii le vor asigura un buget de 3000 MDL pentru achiziționarea materialelor necesare;
  • În perioada 1-7 iunie, reprezentanții juriului local și internațional vor analiza lucrările finale și vor desemna câștigătorii concursului. Tot în această perioadă publicul va avea posibilitate să voteze on-line și să aleagă câștigătorul pentru Premiul Publicului.
  • Evenimentul de Premiere a Câștigătorilor va avea loc în data de 8 iunie 2018.

Ce premii poți câștiga?

Premiile concursului:

  • Premiul Mare va consta într-un curs intensiv de instruire în Window Display și Visual Merchandising în cadrul M&W Merchandising and Windows School din Rusia, în perioada iunie-august 2018 sau altă oportunitate de instruire în valoare de până la 12000 lei;
  • Câștigătorii premiului mare, al locului II și al locului III vor beneficia de o vizibilitate locală, iar imagini cu vitrinile realizate vor fi publicate în revista specializată „Design Cafe&Club”
  • Vouchere în valoare totală de 9000 lei din partea partenerului concursului „Supraten” pentru achiziția produselor și materialelor de decor (Premiul mare – 4000 MDL, Locul II – 3000 MDL, Locul III – 2000 MDL)
  • Oportunitatea de a participa la workshop-ul „Fashion Window Display”, cu Marina Kazakova, expert în Fashion Merchandising şi Window Display din Rusia, în data de 25 aprilie 2018. La curs vor pueta lua parte toți participanții selectați în competiție.

Înscrie-te acum!
Înscrierea în concurs este gratuită, tot ce trebuie să faci este să accesezi acest link și să expediezi până la data de 24 aprilie, ora 10:00, la adresa [email protected], un portofoliu de 8-10 lucrări personale.

Mai multe detalii despre eveniment și regulament sunt disponibile pe pagina Facebook a evenimmentului.

Telegram