LOCAL ARTIST: Nicoleta Vacaru – string art
Telegram

Nicoleta Vacaru este o artistă a cărei picturi vi le-am afișat anterior în rubrica Local Artist. De această dată, Nicoleta ne uimește cu tehnica string art – măiestria de crea opere de artă prin ață și cuie.

Prima lucrare pe care am creat-o utilizând tehnica string art datează din 2014 și este numită „Monique”. Nu am reușit să fac o colecție numeroasă, însă cred că până la momentul actual am creat în jur de 20 de lucrări.

De fiecare dată caut chipul care să se încadreze într-o anumită tipologie și care să mă inspire pentru a începe lucrarea. Cel mai des găsesc modele pe Internet, după lungi ore de căutări.

Prefer să redau dragostea și pasiunea, însă las loc și altor emoții, cum ar fi mândria, aroganța și indiferența.

Pe parcursul acestor trei ani am căutat cele mai potrivite materiale pentru a crea o lucrare rezistentă, dar și pentru a-mi ușura lucrul. Așadar, acum nu îmi pare complicat să bat cuiele sau să împletesc ață, chiar dacă mâinile mele nu mai arată că mâinile unei fetițe. Recent am calculat că pentru efectuarea a trei lucrări am cheltuit o bobină de 4000 de metri. Fiecare creație îmi fură timp în funcție de mărimea sa, de obicei e minim o săptămână.

Încă nu mi-am creat în imaginația mea un ideal al string art -ului, care aș vrea sa încoroneze creaţia mea și sper să nu îl găsesc, căci viaţa petrecută în permanentă căutare a idealului e mult mai interesantă.

Nu aș schimba o tehnică pentru alta. Aș face doar o rotație a lor, căci nici nu vă imaginați cât de repede mă plictisesc, dacă o perioadă lungă de timp nu diversific lucrul. String art e doar una din tehnicile mele preferate.

Telegram