TEDxChișinău: Speakeri din 5 țări au vorbit despre starea „Superposition”
Telegram

Conferința TEDxChișinău, cu tema „Superposition” la această ediție, a avut loc anul acesta pe 11 decembrie, duminică, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

Cei 400 de oameni care au umplut sala teatrului au avut ocazia să asculte discursurile ale 10 vorbitorilor din 5 țări. Ei au discutat despre cum o simplă idee ori întâmplare poate influența și chiar schimba cu adevărat viața unor oameni sau comunități întregi.

tedx-chisinau-superposition-2016-25

 

„Starea de “Superposition” este darul pe care l-am primit cu toții: să te afli într-un singur loc, într-o singură persoană, dar să ai capacitatea să alegi dintr-o mulțime de posibilități și direcții. Această stare de “Superposition” înlătură oricare bariere. Viața noastră, prin urmare, ca și noi, poate alege dintr-o multitudine de căi și direcții, dar este important să conștientizăm că anume alegerile pe care le definesc ceea ce vom deveni, iar prin valorificarea acestui potențial, noi rupem barierele și limitele pe care ni le-am setat noi înșine”, afirmă organizatorii evenimentului.

Chișinău Youth Orchestra a deschis evenimentul cu un moment unic, tineri instrumentişti talentați din Moldova şi România au interpretat muzică clasică live.

Pe holul Teatrului „Mihai Eminescu” au fost expuse și câteva picturi ale tinerei artiste Nicoleta Vacaru.

tedx-chisinau-superposition-2016-23

 

Oaspeții au avut parte de un program intens, ce a durat de la ora 9:00 până la 17:00. Totuși, ei nu s-au plictisit, având ocazia să asculte discursurile motivaționale în cadrul celor trei sesiuni. Deci, să descoperim au fost speakerii TEDxChișinău și ce au avut de spus publicului din Chișinău.

Session I – Imagine there’s no countries

Dumitru Alaiba

tedx-chisinau-superposition-2016-17

 

  • Dumitru Alaiba are studii economice și este un om liber. Și-a început viața adultă cu 5 ani de experiență internațională, lucrând în patru țări europene și având proiecte în alte vreo 20 de țări. În 2009, a revenit acasă cu planul inițial de a rămâne pentru 2 ani, dar după asta s-a încăpățânat să rămână. Șapte ani de experiență în Guvern i-au educat răbdarea, dar și, probabil, încăpățânarea.Dumitru consideră că aici, acasă, putem face un lucru mult mai util decât oriunde în lumea asta. El crede că suntem mai liberi decât credem și este convins că o schimbare radicală spre bine este posibilă în Moldova și, de fapt, inevitabilă. Dumitru este convins că schimbarea începe de la noi înșine și de la exemplul propriu. Pentru a evolua, trebuie permanent să testăm limitele – personale și ale altora.

tedx-superposition-2016-citate-11

 

tedx-superposition-2016-citate-10

 

Paula Erizanu

tedx-chisinau-superposition-2016-20

 

  • Paula Erizanu s-a născut în Chișinău în 1992. Și-a făcut licența în Istorie și Literatură la New College of the Humanities, Londra, și masteratul în jurnalism la City University, Londra. A debutat cu non-ficțiunea „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” (ed. Cartier, 2010), căreia i-a fost acordat, între alte distincții, Premiul UNESCO Germania și Buchstiftung Pentru Cea Mai Frumoasă Carte a Lumii în 2011. În 2015 a publicat volumul de poezie „Ai grijă de tine” (ed. Charmides). A scris pentru ziare și reviste din Moldova (PUNKT), România (Observator Cultural) și Marea Britanie (The Guardian, The Architectural Review, Dazed, Wallpaper ș.a.). La TEDxChișinău vorbește despre propaganda în presă și cum se poate lupta cu ea.

tedx-chisinau-superposition-2016-19

 

tedx-superposition-2016-citate-8

 

Vladimir Soloviev

tedx-chisinau-superposition-2016-21

 

  • Vladimir Soloviev este un jurnalist rus și corespondent special al Editurii Kommersant în Moldova. Anterior, el a fost redactor-șef al publicației Kommersant Moldova, o ramură a Editurii Kommersant, considerată una dintre cele mai influente mass-media din Rusia. Din august 2014, Vladimir conduce newsmaker.md, o nouă publicație online independentă, din Moldova. Înainte de a se stabili la Chișinău, Soloviev a fost corespondent special pentru Kommersant la Moscova, lucrând timp de șase ani în domeniul analizei afacerilor externe și relației Rusiei cu Uniunea Europeană și țările post-sovietice.

tedx-superposition-2016-citate-5

 

Session II – Where are we?

Richie Norton

tedx-chisinau-superposition-2016-30

 

  • Richie Norton este un antreprenor în serie, consultant și unul dintre cei mai bine vânduți autori de bestseller-uri de business, printre care „The Power of Starting Something Stupid” și „Résumés Are Dead and What to Do About It”. Richie Norton este fondatorul și directorul companiei Global Consulting Circle – companie specializată în crearea și scalarea modelelor de business pentru startupuri cu capital de risc.De asemenea, Richie este directorul și co-fondatorul PROUDuct – companie specializată în ajutarea antreprenorilor să-și transforme ideile în produse profitabile prin intermediul sourcing-ului internațional. Richie mai este și coordonatorul centrului The Mark and Laura Willes Center for International Entrepreneurship în BYU-Hawaii.

    În anul 2010, Richie a fost recunoscut ca fiind în topul celor mai buni oameni de afaceri sub 40, din Hawaii. El a fost recomandat de reviste ca Forbes, BusinessWeek, Young Entrepreneur, Entrepreneur, Huffington Post,CNN, Inc. și altele. Richie este din California și a făcut MBA la Thunderbird School of Global Management, considerată a fi cea mai bună școală de afaceri la nivel internațional.

tedx-superposition-2016-citate-15

 

Kumail Jetha

tedx-chisinau-superposition-2016-31

 

 

  • Kumail Jetha este primul vorbitor la TEDxChisinau: Superposition. Născut în Londra, Kumail este un nomad la nivel modial, care a călătorit în peste 30 de țări și a locuit și lucrat în Australia, Statele Unite ale Americii, România și Moldova, un antreprenor prin natura sa, cu peste 17 ani de experiență în livrarea proiectelor IT, dezvoltarea de software-uri și startupuri tech. El este specializat în dezvoltarea unor afaceri cu potențial mare de creștere în țările în curs de dezvoltare, prin atragerea și creșterea talentelor și crearea unor echipe agere și servicii de calitate înaltă pentru clienți internaționali.Îi plac oamenii cu un simț rafinat al umorului, tenisul, destinațiile exotice și circumstanțele care îl scot din zona de comfort. În prezent, Kumail este stabilit la Bogotá, unde gestionează un startup specializat în tehnologii.

Alex Magala

tedx-chisinau-superposition-2016-32

 

  • Alex Magala este un înghițitor renumit de săbii și un acrobat profesionist. Performance-urile sale au fost difuzate în întreaga lume și sunt considerate unele dintre cele mai periculoase show-uri difuzate la TV. În fulminanta sa carieră, el a reușit, până acum, să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Sochi, să câștige TV show-ul rusesc «Minuta Slavi» și să fie invitat în unele dintre cele mai populare TV show-uri din America „Ellen Degeneres”. Alex a evoluat, până în prezent, la 8 „Got Talent” show-uri din opt țări diferite și continuă să evolueze cu prestațiile sale șocante, minunând și inspirând publicul.

tedx-chisinau-superposition-2016-33

 

tedx-superposition-2016-citate-6

 

tedx-superposition-2016-citate-1

 

Session III – Our future

Adrian Vlas

tedx-chisinau-superposition-2016-35

 

  • Adrian Vlas este un tânăr de 22 de ani care are mecanica și ingineria în ADN-ul său. Pasiunea sa pentru tehnică a început să dea roade încă de la 11 ani, când și-a improvizat primul triciclu. Chiar dacă mașina nu a parcurs mai mult de 5 metri, acest fapt nu l-a demotivat, ci din contra, l-a determinat să continue. Astfel, a ajuns să obțină titlul de „Cel mai bun elev inovator”, iar invențiile sale să atragă priviri și să provoace admirație. Succesul obținut nu i-a tăiat din elan, Adrian continuând să-și seteze scopuri și mai mari.Ultima și cea mai frumoasă provocare căreia i-a dat curs este proiectul AVAI Movement, invenția care va putea schimba viața multor persoane cu nevoi speciale.

    Inventiv, energic și ambițios, Adrian crede că orice vis, oricât de SF nu ar părea, poate deveni realitate doar dacă investești timp, muncă și entuziasm în acesta.

tedx-chisinau-superposition-2016-37

 

tedx-superposition-2016-citate-4

 

Mihai Eșanu

tedx-chisinau-superposition-2016-38

 

  • Mihai Eșanu s-a născut pe data de 6 iunie 2005 (11 ani) la Chișinău. Studiază la Liceul Teoretic Orizont, clasa a V-a. Pasiunea lui este matematica. A luat premii și locuri de frunte la numeroase concursuri și olimpiade de matematică din țară și din străinătate. În timpul liber studiază robotica și programarea. Youtuber și minecrafter.

Roman Burlaca

tedx-chisinau-superposition-2016-40

 

  • Născut în Chișinău, Roman Burlaca este de profesie regizor și producătorul video al proiectului Carla’s Dreams, făcând parte din proiect încă de la începuturile acestuia.În doar doi ani a devenit unul dintre cei mai cotați regizori de videoclipuri din România și cel mai cotat din Republica Moldova, având în portofoliu peste 40 de videoclipuri, dar și spoturi publicitare pentru câteva agenții de publicitate de la Chișinău. Cel mai vizionat video de pe YouTube în România este „Sub pielea mea” (50 de milioane de vizualizări), piesa care a fost locul 1 incontestabil pe radio și TV în România, în regia lui Roman.

    Regizorul este nominalizat mai nou pentru cel mai bun regizor, debut și best music video la câteva competiții din România și are toate șansele să devină “regizorul anului 2016” în România. Are propria casă de producție „BR Films” cu sediul la Chișinău și o filială în București. În cei trei ani a făcut clipuri pentru artiști precum: Carla’s Dreams, INNA, Alexandra Stan, Mohombi, Antonia, Uzzi, Ruby, Nicoleta Nuca, Irina Rimes, Lori, Yanka, Valentin Boghean, Angele Dubeaux etc.

tedx-chisinau-superposition-2016-39

 

tedx-superposition-2016-citate-7

 

Sara Mitchell

tedx-chisinau-superposition-2016-43

 

  • Sara s-a născut în circumstanțe de care cei mai mulți oameni nu îndrăznesc să-și imagineze. În loc să o distrugă, aceste experiențe au ajutat-o să devină omul puternic care este astăzi. Ea și-a regăsit pasiunea în muzică, dedicându-se totalmente și colaborând cu artiști renumiți precum Skrillex, Demi Lovato și Lupe Fiasco, eventual câștigând în 2012 primul său Grammy.În ultimii nouă ani, Sara și-a transformat propriile experiențe în inspirație pentru oamenii din întreaga lume, evoluând în Statele Unite ale Americii, Rusia, România, și nu numai. Ea a depășit perioada când ducea lipsă de adăpost, dependența și o viață care părea să vrea nimic mai mult decât să o doboare. Cu pasiune și curaj Sara se dedică să îndrume oamenii din jur în valorificarea potențialului propriu, ajutându-i să-și găsească țelul cu un pic de umor, sinceritate și rafinament.

tedx-chisinau-superposition-2016-42

 

tedx-chisinau-superposition-2016-41

 

tedx-superposition-2016-citate-3

 

 

Printre sesiuni, publicul a avut timp pentru o pauză de cafea, pentru a face un selfie la panoul TEDxChișinău și a-și împărtăși impresiile. După eveniment, oaspeții au savurat un pahar de vin de la Vinăria din Vale și au plecat la Propaganda Cafe – pentru a avea un sfârșit de seară reușit și a serba ziua de naștere a localului.

tedx-chisinau-superposition-2016-1

 

Înregistrarea video a evenimentului poate fi vizionată aici.

Telegram