O seară de vară în parcul Zaikin
Начало: 31/07/2016 - 17:00
Место: Parcul Zaikin, str. Sf. Andrei și I. Zaikin
Цена: free
FACEBOOK

Dragi prieteni, vă invitam cu drag duminică, începînd cu ora 17:00 în Parcul Zaikin, la inaugurarea rezultatelor Școlii Internaționale de vară ”Arhitectură – Instalații – Peisagistică”.

Timp de o săptămînă, participanții școlii de vară s-au mobilizat în grupuri pentru a realiza dintr-o perspectivă pluridisciplinară cîte un obiect de mobilier urban, destinat comunității din parc și trecătorilor acestuia. Obiectele amenajate oferă soluții alternative de design, fiind concepute în raport cu mediul ambiant și noțiunea de convivialitate.

parcul-Zaikin-01

Rezultatele școlii au fost prin urmare materializate într-o bucătărie de vară, bănci noi, nisipieră pentru copii, o căsuță în copac, etc.

Un moment special ce va avea loc în cadrul evenimentului este ”Ora de peisagistică”, despre cum să îngrijim arborii, ce fel de specii și unde sunt recomandabile de plantat. Ora de peisagistică va începe la ora 18:00 cu un tur al parcului și va fi ghidat de un grup de tineri peisagiști din România. Pe parcurs vor fi livrate ghiduri informative de grădinărit, material realizat sub îndrumarea peisagistului Diana Culescu.

La încheierea serii, va avea loc un concert, sau mai bine zis jam session, cu participarea muzicienilor locali si celor invitați.

Vă așteptăm cu drag să petrecem timpul liber împreună!

razdelitel punktir

Școala de Vară este organizată de Asociația Oberliht în parteneriat cu Asociația Arhitecților “Archilitic” și Laboratorul de Arhitectură MIEZ, și în colaborare cu alte colective internaționale de arhitecți: studioBASAR (București, România), Straddle3 și WWB (membri ai rețelei Arquitecturas Collectivas, Barcelona, Spania), Pixel 13 (Marsilia, Franţa), Asociația Ahitecților Peisagiști din România, precum și participanți din România, Ucraina și Ungaria. Adițional proiectul este susținut de ASEM, Primăria Municipiului Chișinău și Caritas Moldova.

Telegram