Moldova, fii #fărăfrică! Despre protestul pașnic, biserică și băieții de la etajul patru
Telegram

Moldova Pride Week nu a rămas fără atenție din partea nimănui. În aceste câteva zile, fiind alături de Genderdoc-M, am reușit să văd și să simt atâtea, cât nu am mai experimentat în cei aproape doi de carierea mea de reporter/ viitor jurnalist. Dar despre asta voi vorbi într-un alt articol.

Sâmbătă, 21 mai, susținătorii comunității LGBTQI din țară au avut ocazia să vină să savureze dintr-un Iarmaroc al Curcubeului. Unul pașnic, colorat și intens, urmat de un concert și distracție nemaipomenită la barul Spălătorie. Bineînțeles că am fost și eu acolo, în calitate de jurnalist, susținător și pur și simplu prieten. Atunci și am aflat, după performance-ul lui Artiom, că adresa marșului de solidaritate „Fără Frică” a fost schimbată. „Din considerente de securitate, vă rog să nu veniți deodată la Marș în tricouri. Le veți îmbrăca pe loc, iar apoi, la finisarea traseului, le veți da jos”, spuse Artiom. Sinceră să fiu, nu credeam că totul va fi cumva atât de grav.

Duminică dimineața. Mă trezesc în străluci după seara de sâmbătă. Cumva aveam emoții mixte și stranii. Urma să mă trezesc și să merg la Marș, de aia de cu seară mi-am pus tricoul în geanta și mi-am luat inima-n dinți. Pe Facebook văzusem că Artiom a distribuit o postare de-a lui Petrenco. Textul acesteia m-a uimit. „Люди выходят заявить, что не надо боятся! Не надо боятся, что мы все разные, не надо боятся преследований, не надо боятся быть самим собой! Это вызов страхам и ненависти, в которых утопает сегодняшнее молдавское общество!”. Nu m-am așteptat să găsesc un mesaj atât de pozitiv de la o asemenea personalitate și, sinceră să fiu, această, să-i spunem, surpriză cumva m-a făcut să cred că Marșul o să decurgă într-un mod pașnic. Ceea ce s-a și întâmplat din partea noastră, nu și din partea contra-protestului de după cordonul de poliție.

mars-fara-frica-1

Întârziam. Era deja puțin trecut de 12:00 și am hotărât să fug pe str. Tighina în deal să-i prind pe membrii protestului pașnic acolo, dar… Era multă poliție. Un grup de preoți și enoriași cântau piese pascale, ținând în mână icoane și diverse pancarte cu mesaje ciudate. Domnul polițist mi-a spus că nu-mi dă voie, să o iau print altă parte, dacă doresc. Nu am riscat să scot tricoul din geantă și să i-l arăt. Grupul ăla îmi părea atât de agresiv, că mi-era cumva frică pentru securitatea mea. FRICĂ. Senzația pe care nu trebuia să o simt în momentul ăla.

mars-fara-frica

Am fugit cu un cartier înapoi. Plămânii mei dădeau semn că nu rezistă — niciodată nu am strălucit la educația fizică la liceu. Am ajuns eu pe București și văd doar un automobil cu doi voluntari, câțiva polițiști și un om, care înjura voluntarii. „Și unde-i Artiom?”, întreb eu pe unul din voluntari. „El e acolo”, indică el spre Tighina. „Tu ai întârziat!”. Celălalt voluntar îmi dă un tricou, identic cu cel din geanta mea, iar eu, fără ca să stau mult pe gânduri, am pornit-o spre marș.

Dar la doi metri de mașină în fața mea s-a oprit un băiat în costum sportiv, care îmi aruncase întrebarea „А ты не устала, девочка?”. Și din nou senzația aia de pericol. Am rupt-o la fugă. Nu țin minte când ultima dată am fugit așa ca spre Marș, dar nu m-am oprit. Am văzut contra-protestatarii, auzeam lozincele lor mizerabile și urâte. M-am apropiat de cordonul dublu de poliție și, iarăși, se uitau sceptic la mine și nu-mi permiteau să mărșăluiesc alături de ei. Am aruncat geanta jos, am îmbrăcat tricoul ce-l aveam în mână și i-am întrebat dacă acum se poate. „Hai da-ți-i voie”, strigă un domn polițist.

Gata! Trecută de două cordoane de poliție, eram la Marș. M-am bucurat să văd atâtea fețe cunoscute, să împart impresiile despre începutul de Marș cu cei de alături, să ascult discuții pașnice.

La un moment dat, în apropiere de str. Bulgară, aud țipete din partea polițiștilor să mergem spre dreapta. Țipete care ne grăbeau. „Mai repede, nu stăm pe loc. Mai repede, să trecem de intersecție”, aud eu, privindu-l pe polițistul care flutura rapid din mână să ne mișcăm. Am înțeles ce se întâmplă abia în momentul când vedeam cum cad de sus pungi galbene și ouă. Câțiva contra-manifestanți se aflau la etajele de sus ale clădirii unde e Neuron-ul de pe Bulgară și aruncau cu acest gunoi în noi. „Mai repede mișcați-vă”, aud din nou și lumea s-a năpustit spre intersecția cu Armenească, unde credeau că o să se simtă mai în siguranță.

Văzusem deja alte fețe cunoscute. Nu cunosc cifra exactă câți oameni se aflau la protestul pașnic „Fără Frică”, dar erau mai mulți decât chiar eu însămi așteptam. „Нам не надо гей парада”, se aude la colț de Armenească. „Poliția e trădătoare”, strigă o femeie cu, probabil, o icoană în mână. Ne mișcăm. Încet. Stabil. Pașnic.

Brusc, văd cum pe partea de jos a străzii București fug câțiva tineri contra-protestatari, iar pe partea de sus — câțiva poliști. Câteva persoane din Marș își scot umbrelele și le pun deasupra capetelor. Mă așteptam la un nou val de gunoi. Dar nu am auzit decât alte țipete să urcăm în autobuse. La intersecția străzilor Alecsandri cu București, ne așteptau trei. Am fost evacuați rapid și rugați să scoatem tricourile de pe noi.

Abia fiind în transport, am înțeles prin ce-am trecut. Poți să-mi spui că-s de fire slabă, că scriu chestii care nu te-ar interesa, însă în momentul ăla, când am dat tricoul jos și am început să discut cu lumea din jur, mă năpădeau lacrimile. Vroiam să plâng. Nu de aia că s-au aruncat ouă în noi. Nu de aia că s-au aruncat cuvinte urâte. De faptul că la noi oamenii nu sunt deschiși nici la minte, nici la suflet. De aia că suntem cumva în urmă cu educația și informarea. De aia că în loc să ne respectăm dreptul de a manifesta PAȘNIC și libertatea de a lupta la fel de pașnic pentru drepturile noastre, alți oameni folosesc agresivitatea pentru a băga frica în tine, în sora ta, în colegii tăi de muncă, în animalul tău de companie.

mars-fara-frica-2

Discutam cu toții, doar că să nu izbucnesc cumva în lacrimi. Am început și aplauda la un moment dat. O domnișoară venise cu tricoul deodată de acasă și i-am dat fularul meu să se acopere. Am fost purtați prin oraș cu transportul vreo douăzeci de minute, până am ajuns la destinație. La conferința de presă care urma. „Tu toată tremuri”, îmi spune o prietenă. Tot ce am putut face este să beau apă și să mă uit cum ceilalți discută, fumează, zâmbesc.

Între timp, mă sună o altă bună prietenă și i-am povestit tot ce s-a întâmplat. „Mă doare sufletul”, spuse ea. „Voi nu a-ți fi trecut de Alecsandri, acolo drumul pur și simplu era blocat de diverși oameni, care țipau în cameră și strigau la poliție”, spuse ea, căci se uita la livestreamul Marșului.

mars-fara-frica-4

În scurt timp, începuse conferința de presă. Eram uimită că am văzut și jurnaliști care nu au fost prezenți la protest. În fine. Veneau cuvinte de mulțumire din partea organizatorilor. „Suntem bucuroși că în Republica Moldova sunt atât de mulți oameni liberi, pentru care egalitatea în drepturi, în această țară, este o prioritate”, spuse Anastasia Danilova, directorul executiv Genderdoc-M. „A fost cel mai lung Marș din istoria promovării drepturilor comunității LGBT din țară”, a adăugat ea.

Apoi au urmat diverse detalii. La Marș au participat de două ori mai multe persoane decât în anul precedent. Am reușit să mergem cinci cartiere, deși scopul era să ajungem la intersecția străzilor Pușkin cu București și să facem un flashmob — să ne adunăm toți în pătratul-simbol al campaniei „Fără Frică”. Discuții pe marginea noțiunii de „familie tradițională”, dar și „căsătoriei”. La Marș au venit și oaspeți din străinătate, dar nu și reprezentanți ai formațiunilor politice. Au fost și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din țară, precum și ambasadori.

Mulțumiri speciale colaboratorilor de poliție pentru profesionalism și acțiuni coordonate”, a adăugat Angelica Frolov, coordonatoare de program în cadrul Genderdoc-M. „Putem spune cu siguranță că avem o poliție fără frică. Da, nu am mers până unde am planificat. Însă securitatea participanților la protest era pentru noi prioritară, mai importantă decât continuarea protestului”, a adăugat ea.

mars-fara-frica-3

Deși, la un moment dat, gândeam că unele momente de panică erau din cauza țipetelor ce le auzeam, cineva din jurnaliștii prezenți a întrebat dacă nu a fost cumva planificat de poliție ca protestul să se termine mai repede. „Situația dată a fost discutată din timp. În cazul în care securitatea participanților avea să fie știrbită, colaboratorii de poliție urmau să-i evacueze”, a spus Angelica.

După o discuție de aproximativ 20 de minute, am plecat de la conferință. Am avut parte de alte diverse activități, am ajuns la lucru. „Poți să-mi dai și mie un tricou?”, m-a întrebat o prietenă, după ce i-am povestit peripețiile. I l-am înmânat și ea îndată l-a și îmbrăcat. Cineva mi-a spus că nu mai vorbește cu mine, că tot am fost la Marș. Altcineva ședea cu mine și privea noi și noile poze, apărute pe net. Stranie zi.

Știi, a fost un Marș dedicat solidarității și libertății. Poate chiar un Marș care a putut demonstra că lucrurile, puțin câte puțin se schimbă, și lumea începe să accepte ceea ce ei consideră „diferit” de „tradițional”. Acest articol ar putea aduna în egală măsură comentarii negative și pozitive atât pe seama Marșului și comunității LGBTQI din țară, dar și pe seama mea, că am descris toate momentele în care am arătat că am fost mai slabă de caracter decât par. Și, totuși, tu, Moldovă, chiar crezi că prin brutalitate, oamenii te vor iubi mai mult? Iar tu, biserico, crezi că cântecele religioase vor schimba ceea ce este, de fapt, normal pentru societatea de astăzi? Iar tu, băiatule de la geamul de la etajul patru — chiar crezi că gunoiul aruncat de tine va opri un Marș pașnic? Să nu vi se pară că ați învins. Moldova are oameni #fărăfrică.

Text și Imagine: Ilona Spesivțev

Telegram