Inspiring Women in Fashion Business: Istoriile de succes din industria modei, care inspiră tinerele să urmeze o carieră în domeniu
Telegram

Inspiring Women in Fashion Business a fost un eveniment de suflet, unde tinerele talente din industria locală a modei au ascultat istorii inspiraționale și au aflat despre posibilitățile oferite de diverse organizații care susțin afacerile din acest sector.

women-in-fashion-13

Angela Scripcenco, Director Executiv al Centrului de Excelență în Design și Tehnologii ZIPhouse, a menționat că astfel de reuniuni au devenit o tradiție frumoasă. „Aici, comunitatea fashion, alcătuită din antreprenoare, tinere entuziaste și designeri cu experiență, dar și la început de cale, se întâlnește pentru un schimb de experiență și idei în domeniul antreprenorial”, menționează Angela.

Sergiu Botezatu, Manager Superior de Proiecte, în cadrul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională, a declarat că femeile de succes din industria ușoară au demonstrat întregii societăți că sunt o forță în țară. „Industria ușoară este un sector de top în economia Republicii Moldova, unde peste 90% din angajați sunt femei. Dezvoltarea acestei industrii este importantă pentru noi, deoarece pe lângă factorul economic, aceasta are și un efect pozitiv asupra bună stării societății”, a spus dl Botezatu.

women-in-fashion-12

Olga Melniciuc, Președinte al Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), a povestit despre importanța suportului pentru o doamnă care dorește să devină antreprenor. „Acum promovăm femeile a căror exemplu ne demonstrează că nu este imposibil să conduci o afacere, iar reușita îți este garantată dacă muncești. Organizăm discuții, ateliere și alte evenimente de instruire și vom lansa în curând programe de mentorat”, adaugă ea. Discursul său a demonstrat că sunt organizații, care ajută femeile antreprenoare să-și dezvolte afacerile. Istoriile de succes care au urmat au fost drept o confirmare a faptului că femeile reușesc, dacă își doresc .

women-in-fashion-11

Ana Popova & Olga Nedbailo, brandul de bijuterii „Ana Popova”

Istoria de succes a acestor două surori este una de suflet. „Am pornit-o cu două vise diferite – eu îmi doream să ajung să port rochii clasice, iar Ana era mereu cu capul în nori și cu idei mai năstrușnice”, a menționat sora mai mare, Olga. „Aceasta nu a o oprit-o să-i spună tatălui nostru că-i va face numele cunoscut în toată lumea, iar șapte ani mai târziu, am lansat împreună brandul de bijuterii, care-i poartă numele. Acum acesta este cunoscut în peste 20 de țări”, a adăugat ea. „E important să vă placă ceea ce faceți și să munciți foarte mult, chiar dacă nu o să mai aveți timp liber deloc. Fără relația “amoroasă” dintre voi și afacerea voastră, călătoria spre succes nu va fi la fel de interesantă”, a menționat Olga.

women-in-fashion-1

Lilia Surdu, brandul „MOVE”

Atuul acestui brand sunt picturile pe mătase, din care se fac piese vestimentare actuale oricărui sezon. „Suntem pe piață abia de un an, însă a fost unul extrem de dinamic. Deși am studiat comunicarea și am lucrat în diverse organizații internaționale, aveam o pasiune pentru industria modei”, a povestit Lilia. „Totul a început de la o prezentare a brandului „Din Inimă” de acum cinci ani, unde am văzut că avem o comunitate de tineri designeri, care demonstrează că este posibil ca și în Moldova industria fashion să se califice drept una frumoasă și de succes”, a adăugat ea. Lilia a menționat că pașii, care au ajutat-o să obțină succesul de acum, sunt planificarea eficientă, perseverența și flexibilitatea, aliații, dar și suportul și încrederea totală din partea echipei sale și a familiei. „Acum lucrăm și planificăm să exportăm produsele noastre în afară ”, a menționat Lilia.

women-in-fashion-7

Alexandra Bodarev, brandul de încălțăminte „Cristina”

Alexandra este PR Manager la fabrica de încălțăminte „Cristina”. Ea și soțul ei muncesc cot la cot la dezvoltarea aceluiași brand, iar pentru ca afacerea să fie una de succes, iar căsnicia-una fericită, este important că să existe o delimitare clară între cele două. Alexandra a vorbit și faptul că cele mai constructive idei se nasc după lungi discuții, care, uneori ajung să fie și mai aprinse. Fabrica „Cristina” ține foarte mult la opiniile consumatorilor săi, de aceea, lucrătorii notează cu regularitate opiniile celor care trec pragul magazinelor lor. „Avem ședințe de creație, ne luăm doza de inspirație de la expozițiile, pe care le vizităm. Nu vindem exact aceleași modele de-a lungul a patru sau cinci ani, însă, dacă un model anume este pe larg apreciat, adăugăm elemente inovative în el, pentru un suflu proaspăt în acesta”, a menționat Alexandra.

women-in-fashion-6

Angela Cojocari, brandul „Vasconi”

„Sunt deja de 10 ani în „Vasconi”, un brand, care la fel, este o afacere de familie”, spune Angela. La început „Vasconi” crea lenjerie de corp, iar de când Angela a ajuns parte a echipei, compania și-a lărgit portofoliul cu o gamă nouă de produse, trecând treptat de la linia sport la cea fashion, care a ajuns să fie apreciată pe larg în țară.

Acum, „Vasconi” are o echipă de 100 de lucrători, 20 de magazine, câteva colecții lansate și inspirate din mai multe surse din afară. Angela a introdus elemente noi de promovare, a realizat
sesiuni foto profesioniste, pe care le-a exploatat și expus pe canalele media potrivite cererii de piață.

women-in-fashion-8

Pe final de eveniment, Olesea Fortună, reprezentantă GEN Moldova, a povestit celebrarea antreprenoriatului în Moldova. „E nevoie să faci o schimbare în societate printr-o comunitate, care salută inițiativele antreprenoriale ale femeilor. Celebrăm imaginea femeiii nu doar prin activități, dar și prin schimbul de experiență în diverse sub-domenii antreprenoriale”, menționează Olesea.

women-in-fashion-9

Ea a invitat trei domnișoare, studente la economie, care au abordat tema reciclării în cadrul unui concurs fashion, și au creat o piesă vestimentară unică. „Ne dorim să mergem mai departe în industria modei, dar nu uităm că domeniul reciclării încă nu este pe larg apreciat în fashion”, spune Diana, una din participante.

women-in-fashion-10

Acest eveniment face parte din seria de activități pentru celebrarea imaginii femeii antreprenoare în Republica Moldova, unde fiecare istorie de succes contează și servește drept o punte de inspirație pentru tinerele talente. Activitatea s-a încheiat cu o ceremonia în cadrul căreia doamnele care au contribuit la dezvoltarea industriei modei din țară au fost premiate cu diplome de onoare.

Inspiring Women in Fashion Business a fost organizat cu ocazia zilei internaționale a Femeilor în Afaceri, sărbătorită în data de 19 noiembrie.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Excelență în Design si Tehnologii ZIPhouse și Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS), în parteneriat cu Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova. Industria ușoară din RM se bucură de suportul oferit de USAID Moldova încă din 2005. De atunci, mai mult de 60 de branduri locale au fost dezvoltate sau modernizate pentru a se conforma designului și brandingului occidental. Acest lucru a dus la apariția unei noi generații de mărci moldovenești moderne, care au pus baza unei industrii competitive.

women-in-fashion-2


women-in-fashion-14


women-in-fashion-3


women-in-fashion-5


women-in-fashion-4

Telegram