Cum a fost? FIRST LEGO League Moldova văzut în 10 poze
Telegram

În weekendul anterior a avut loc cea de-a doua ediție a competiției FIRST LEGO League Moldova, unde tinerii cu vârste fragede, dar și adolescenți entuziasmați au participat pentru a găsi soluții bune și eficiente pentru gestionarea deșeurilor din comunitățile în care locuiesc.

f-lego-league-7

Tinerii cu vârstele cuprinse între 9 și 16 ani și divizați în 13 echipe au avut șansa să-și dezvolte ideile și să aplice cunoștințele lor în practică, utilizând roboţi LEGO Mindstorms EV3 și executând misiuni.

f-lego-league-4

FIRST LEGO League se desfășoară în Moldova pentru a doua oară, prima ediție având loc în martie 2015. În fiecare an concursul abordează un subiect actual, de mare importanță pentru societate. Tema competiției curente a fost „Cursa deșeurilor” – de la colectare, sortare, la producere inteligentă și reutilizare. Echipele FIRST LEGO League au fost provocate să cerceteze lumea ascunsă (sau mai puțin ascunsă) a gunoiului și să vină cu soluții mai bune și metode inovatoare pentru gestionarea deșeurilor.

f-lego-league-5

Astfel, tinerii și-au prezentat proiectele prin intermediul celor patru probe, îndeplinind diverse misiuni, iar juriul, alcătuit din reprezentanți ai diverselor organizații, profesori și specialiști în IT, a desemnat câștigătorii, care ne vor reprezenta țara la competiția internațională ce va avea loc în Estonia.

f-lego-league-8

„Nu ne așteptam să câștigăm, însă în pofida acestui fapt vreau să accentuez că toate echipele au lucrat enorm de mult și au fost bune. Noi, însă, vom încerca să fim și mai buni”, spusese un membru al echipe învingătoare RoboJunior.

f-lego-league-9

Evenimentul FIRST LEGO League este organizat de Proiectul de Competitivitate al USAID și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), în colaborare cu ONG Robootika din Estonia, cu suportul StarNet și al Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO. FIRST LEGO League Moldova se desfășoară cu susținerea și sub patronajul Ministerului Educației al Republicii Moldova.

f-lego-league

f-lego-league-1

f-lego-league-2

f-lego-league-3

f-lego-league-6

Autor și imagine: Ilona Spesivțev

Telegram