Cetățenii sunt îndemnați să predea benevol armele deținute ilegal
Telegram

Pe data de 2 noiembrie 2016 a fost lansată campania „Ajută Republica Moldova să devină o țară mai sigură” cu scopul de a ajuta forțele de ordine din RM să crească nivelul de conștientizare a necesității de înregistrare a armelor de foc, de a reduce cererea și utilizarea incorectă a armelor de către cetățeni, îndemnându-i de a le preda benevol.

politie-arme-1

 

Campania, sprijinită financiar de Uniunea Europeană, va fi desfășurată începând cu 2 noiembrie și va continua până la mijlocul lunii decembrie 2016, de către Inspectoratul General de Poliție al RM, în parteneriat cu PNUD SEESAC.

La evenimentul de inaugurare a campaniei au fost prezenți Directorul Inspectoratului General de Poliție al Republicii Moldova, Dl Alexandru Pînzari, Coordonatoarea rezidentă ONU și Reprezentanta permanentă PNUD, Dna Dafina Gercheva, Ambasadorul UE în Republica Moldova, Dl Pirkka Tapiola și Specialista în Comunicare și relații publice a PNUD SEESAC, Dna Monika Lajhner.

politie-arme-3

Directorul Inspectoratului General de Poliție al RM, dl Alexandru Pînzari:

Pentru evitarea unor eventuale incidente și în scopul asigurării securității publice, Inspectoratul General de Poliție atrage atenția și face apel către toți cetățenii să conștientizeze necesitatea predării benevole la poliție a armelor și munițiilor deținute ilegal. IGP vine cu un apel către toți cetățenii: dacă cunoașteți despre locul aflării sau ați depistat obuze, proiectile, cartușe, arme, grenade, focoase de grenade, alte dispozitive cu destinație militară, precum și mijloace explozive, să întreprindeți imediat măsuri pentru a exclude accesul altor persoane, în special al copiilor și să anunțați poliția la telefonul „902”.

img_0110

Pe durata campaniei vor fi distribuite pliante și vor fi afișate postere, difuzate spoturi publicitare la TV și pe rețele de socializare. Materialele imprimate vor fi distribuite la secțiile de poliție, clădiri guvernamentale. puncte comerciale și alte locuri publice. Canalele de furnizare a materialelor informaționale vor include pagina Web a Inspectoratului General de Poliție al RM, paginile Web ale PNUD Moldova și PNUD SEESAC și alte surse de informare precum TV, radio ș.a.

Ambasadorul Uniunii Europene în RM, dl Pirkka Tapiola:

Campania urmărește câteva scopuri. Pe termen scurt, scopul este de a informa publicul despre metodele de legalizare și predare armelor deținute ilegal și de a facilita colectarea armelor deținute ilegal și nedorite, a dispozitivelor explozive, materialelor de artilerie și a altor muniții aferente deținute de populație. Pe termen lung, campania are ca scop creșterea nivelului de conștientizare a pericolului asociat armamentului ușor și armelor de calibru mic.

politie-arme-4

 

Coordonatoarea Rezidentă ONU și Reprezentanta Permanentă PNUD, dna Dafina Gercheva:

Republica Moldova se alătură regiunii în efortul de a sensibiliza publicul despre pericolul deținerii ilegale a armelor de foc. Campanii similare au fost susținute în toată regiunea datorită fondurilor Uniunii Europene și susținerea PNUD SEESAC. Această campanie nu doar va consolida securitatea națională și regională, ci și va scoate în evidență contribuția RM la eforturile globale de neprofiliere și va contribui la instaurarea păcii și stabilității.

Pentru a ajuta țările din Europa de Sud Est în eforturile lor de a aborda problema armelor de foc ilegale, Consiliul Uniunii Europene a aprobat „Decizia Consiliului 2013/730/PESC” cu privire la susținerea activităților SEESAC de dezarmare și controlul armelor, care urmează a fi implementate pe PNUD SEESAC. Prin intermediul proiectului EUSAC, din anul 2014, au fost organizate și desfășurate campanii de sensibilizare și colectare în Bosnia și Herțegovina, Serbia și Muntenegru.

Telegram