A treia ediție Women in ICT celebrează imaginea profesionistelor în IT din Moldova
Telegram

Deja pentru al treilea an consecutiv, evenimentul Women in ICT schimbă percepția asupra rolului femeilor în domeniul tehnologiilor informaționale și a comunicațiilor și celebrează imaginea profesionistelor în IT prin transfer de experiență și comunicare.

Acest eveniment, deschis tuturor membrilor și contribute-urilor ai comunității IT din țară, marchează misiunea importantă, pe care o poartă lumea IT – de a inspira generațiile de profesioniste, tinerele care studiază specialități în IT sau interacționează cu comunitatea sau domeniul menționat să nu renunțe la rolul lor important în societate și să participe la dezvoltarea perspectivelor și oportunităților doamnelor și domnișoarelor într-un domeniu căruia, potrivit stereotipurilor, ele nu aparțin.

Ediția a treia Women în ICT va găzdui o serie de speakeri remarcabili, ce-și vor împărtăși experiența, vor veni cu sfaturi și sugestii cum actualele generații să treacă cu brio peste eșecuri și stereotipuri, dar și vor motiva viitoarele specialiste să nu renunțe la o carieră superbă într-un domeniu atât de provocator.

„Deși domeniul IT mereu fusese asociat cu bărbații, evenimentul de astăzi, care găzduiește peste 150 de doamne și domnișoare ce deja sunt parte a IT-ului, demonstrează că tehnologiile informaționale prinde interese și pentru sexul frumos”, a deschis evenimentul Ana Chirița, director executiv ATIC.

women-in-ict1

Cuvântul de salut i s-a oferit reprezentantei USAID în Moldova, Karen R. Hillard. „Sunt încântată să văd atâtea femei de succes în această sală. Vreau să spun că sunt bucuroasă să simt determinarea voastră în dezvoltarea sectorului IT, care a devenit un element important în economia țării și înregistrează creșteri majore, fiind și cel mai mare angajator cu cele mai mari salarii din Republica Moldova”, a început cuvântarea sa Dna Hillard. De asemenea, ea adăugat că vede acest sector drept unul major, în urma căruia o mulțime de tineri profesioniști beneficiază. Totuși, în câțiva ani domeniul riscă să sufere o lipsă acută de muncitori calificați. „În Moldova, doar 20% din numărul total de profesioniști în IT sunt femei. Aceste rezultate apar din cauza percepțiilor greșite despre inabilitatea femeilor de a avea o carieră frumoasă, dar și numeroaselor stereotipuri, care apar și din partea femeilor, dar și din partea potențialilor angajatori”. Dumneaei a afirmat că acest sector poate să-și atingă adevăratul potențial, doar în cazul în care stereotipurile și numeroasele percepții sunt eliminate.

women-in-ict2

„E important că încercăm să asigurăm integrarea profesională a specialistelor”, spune Ion Donea, Șef al Direcției Tineret, Ministerul Tineretului și Sportului. „Prezența voastră sparge numeroasele stereotipuri, precum și poveștile de succes o fac”, a adăugat dumnealui. De asemenea, el a menționat că femeile participă activ în diverse procese atât la nivel personal, cât și local și național, valorificând resursele lor. „Investiți atât în capacități personale, cât și profesionale, cu scopul de a vă integra în societate. E foarte important ca voi să rămâneți aici ca să creăm împreună condițiile necesare pentru dezvoltarea domeniului”, a mai adăugat el.

women-in-ict3

„Listen to your heart”, un speech cu caracter, făcut de către Președintele ATIC Irina Străjescu. „La 18 ani, am intrat la o facultate la UTM din cauza dragostei. Decizia mea fusese bazată pe sentimentele și intuiția, pe care le aveam. Am început să învăț Limbi Moderne Aplicate, o facultate care avea scopul de a echilibra potențialul emisferelor creierului, astfel învățând atât obiecte umaniste, cât și programare și alte elemente ale tehnologiilor informaționale. Lucrarea mea de diplomă era focusată pe crearea unui program, prin care erau traduse construcții complexe dintr-o limbă în alta și mă bucur că, câțiva ani mai târziu, o astfel de platfomră ca Google Translate funcționează, iar eu cândva am început să fac ceva similar”, a povestit dumneaei. „Trăim într-o lume oarecum dominată de bărbați, iar noi, femeile, trebuie să aducem inovații și idei superbe. Iar sfatul meu cel mai important e să ne ascultăm pe noi înșine”.

women-in-ict4

Elena Mutruc, Delivery Center Manager la Pentalog, a povestit despre aventurile sale în procesul edificării carierei în IT. „Sper ca discursul meu să contribuie la dezvoltarea și avansarea actualelor și viitoarelor specialiste în IT”, a început ea. „Deși eram ferm hotărâtă să devin biochimist, odată ajunsă la Chișinău, mi-am schimbat prioritățile și deja mă vedeam absolventă a Facultății de Matematică și Informatică. Să știți că ICT-ul vine cu diverse soluții importante pentru toate domeniile existente. În plus, cunoașterea unei limbi străine este crucială în sectorul tehnologiilor informaționale, dar este foarte important să mai și ai dorința enormă, ardoarea de a obține experiență. Fiind în 2006 angajată la Pentalog, am ajuns să mă dezvolt extrem de rapid, având o doză de încredere că mă voi descurca în cadrul mai multor oportunități. Acum fac parte dintr-o echipă frumoasă și ambițioasă, care participă activ atât la dezvoltarea companiei, cât și la dezvoltarea comunității locale. Iar munca mea nu ține doar de calculatoare, dar și de oamenii ce mă înconjoară. Astfel, am devenit un lider vizionar, chiar sfătuitor. Domeniul ICT vine cu oportunități pentru orice persoană multilateral dezvoltată, cu un set de abilități unice”, a menționat Elena.

women-in-ict5

Svetlana Arnăut, Director YOPESO, a povestit despre diverse elemente utile din viața sa. „La școală am prins un obicei – să nu fac lucruri inutile”, a menționat ea. „Trebuie să nu uitați să vă definiți un obiectiv”, a sfătuit Svetlana. „Iar pentru a vă îndeplini obiectivul, trebuie să învețe și să ceară ca compania să investească în educația lor. Și dacă ați avut perioade de eșec, învățați din ele. Nu uitați, însă, să nu cădeți pradă siguranței că cunoașteți totul și să continuați să vă dezvoltaț, mai riscați uneori și executați lucruri, pe care încă nu le cunoașteți”, a sfătuit Svetlana.

women-in-ict6

Lisa Terziman, CEO Fentury, este persoana care distruge stereotipurile. „Pe la 16 ani am înțeles că-mi doresc să ajut lumea și am început să fiu voluntară atât în organizații ecologice, dar și în unele care țineau de domeniul tehnologic. Nu-mi doream să ajung să lucrez în cadrul unei corporații mari și am început să răspund de partea de support a unui proiect de finanțe. Mai târziu, am început să construim bazele unui proiect inovațional, să-mi asum mai multe responsabilități, unele dintre care, la moment, poate nu le cunoșteam. Dar în Moldova este deficil să deschizi o companie, dar nu e imposibil. Așa că nu vă opriți și nu ascultați persoanele, care spun că ceva nu este posibil de făcut. Trebuie să aveți încredere în propriile forțe și să depuneți efortul necesar pentru a vă realiza ideea și, eventual, toate obiectivele propuse”, îndeamnă Lisa.

women-in-ict7

Daniela Efros, șeful departamentului Quality & Standards, Amdaris, consideră că pentru a reuși în IT, trebuie să pui accent pe punctele forte, pe talentele și calitățile, pe care le posezi. „Valorificarea talentelor nu merge după formula că dacă unul a reușit, voi reuși și eu. Trebuie să găsim acele puncte forte, la care ne vom descurca extrem de bine și ne va face plăcere să le implementăm”, a menționat Daniela. Și deși acest proces ia timp, la sfârșit înțelegi că faci ceea ce-ți place și, eventual, studiezi și crești ca personalitate.

women-in-ict8

Viorica Sudacevschi, șef al Catedrei de Calculatoare, FCIM, UTM, a vorbit despre facultatea la care activează și la oportunitățile ce aceasta oferă pentru tinere. „FCIM este facultatea cu cel mai mare număr de studenți la UTM. Mereu suntem up-to-date cu noile tehnologii. Planificăm să deschidem două noi specialități – robotica și software engineering, care nu vor fi prezentate sub forma tradițională a cursurilor și seminarelor, dar vor fi prin prisma unor proiecte reale, create de către companiile IT din țară. Și viața de facultate este extrem de interesantă – sunt numeroase programe mobile, hackathoane, diverse competiții, la care puteți participa. Dar e necesar să aveți nu doar ambiții și abilitățile de a însuși obiectele exacte, care uneori par a fi foarte logice și, în același timp, foarte abstracte, dar și să cunoașteți limba engleză”, a povestit Dna Sudacevschi

Evenimentul a culminat cu înmânarea certificatelor de „Femeie în ICT”, destinate tuturor femeilor ce au contribuit și continuă să contribuie la dezvoltarea domeniului IT la nivel național și internațional.

Evenimentul Women in ICT este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2016 și cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Centrului de Excelență în Domeniul TIC.

Text și Imagine: Ilona Spesivțev

Telegram